BURSELE DIN LUME Temeri geopolitice pe pieţele acţiunilor

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional #Jurnal Bursier / 12 aprilie 2017

Temeri geopolitice pe pieţele acţiunilor

Acţiunile companiilor listate la bursele din Europa au fluctuat ieri, pe fondul temerilor geopolitice.

Titlurile "Accell Group", producătorul olandez al mărcilor de biciclete Sparta şi Batavus, au urcat cu 19,4%, la 31,68 euro. Compania a primit o ofertă de preluare în valoare de 845 milioane de euro de la investitorul "Pon Holdings". Dacă va fi acceptată, tranzacţia va da naştere unuia dintre cei mai mari producători mondiali de biciclete.

Acţiunile "Deutsche Post" AG, cel mai mare furnizor global de servicii poştale, logistice şi de curierat, au coborât cu 0,4%, la 31,18 euro. Grupul "Deutsche Post DHL" vrea să dubleze producţia modelului său electric Streetscooter, prin deschiderea celei de-a doua facilităţi de producţie din Germania.

Titlurile grupului petrolier austriac OMV AG au crescut cu 0,3%, la 39,49 euro. Producţia de hidrocarburi a OMV a crescut cu 6,3% în primul trimestru al acestui an, la 335.000 barili echivalent petrol pe zi.

Acţiunile companiei aeriene germane "Deutsche Lufthansa" AG s-au apreciat cu 4%, la 15,99 euro, ca urmare a avansului traficului său de pasageri în luna martie.

Titlurile companiei auto germane "Bayerische Motoren Werke" AG (BMW) au pierdut 0,4%, ajungând la 82,60 euro, deşi Asociaţia Producătorilor Auto din China a anunţat că vânzările de profil de pe piaţa chineză au înregistrat, în primul trimestru din acest an, cel mai semnificativ avans de după 2014.

Acţiunile producătorului auto german "Volkswagen" AG au consemnat un declin de 0,8%, la 137,75 euro. Divizia sa de lux, "Audi", va construi două modele noi de SUV-uri la fabrici din Slovacia şi Ungaria, unde costurile sunt mai scăzute.

La ora 16.35 (ora României), indicele AEX al pieţei din Amsterdam a crescut cu 0,1%, la 519,52 puncte, ATX al celei din Viena a scăzut cu 0,5%, la 1.463,14, DAX al Bursei din Frankfurt - cu 0,1%, la 12.192,62.

Scăderi în SUA

În SUA, acţiunile au scăzut uşor ieri, în deschidere, investitorii fiind atenţi la situaţia din Siria şi Coreea de Nord.

Titlurile companiei aeriene "United Continental Holdings" Inc. s-au depreciat cu 4%, la 68,65 dolari, după ce aceasta a provocat indignare pe reţelele de socializare după ce a evacuat cu forţa un pasager, cu ajutorul poliţiei, dintr-un avion pentru care vânduse mai multe bilete decât locurile disponibile.

Acţiunile companiei chineze de comerţ online "Alibaba Group Holding" Ltd. au coborât cu 0,2%, la 111,53 dolari. Producătorul chinez de echipamente pentru telecomunicaţii şi smartphone-uri "Huawei Technologies" vrea să concureze "Amazon.com" şi "Alibaba" ca furnizor global de servicii cloud publice. Titlurile "Amazon.com" Inc. s-au apreciat cu 0,3%, la 909,79 dolari

Acţiunile producătorului auto american "Ford Motor" Co. au scăzut cu 0,4%, la 11,21 dolari, la fel cele ale "General Motors" Co., care au ajuns la 33,83 dolari.

La ora 09.51, indicele Standard & Poor's 500 a scăzut cu 0,2%, la 2.853,13 puncte, Dow Jones Industrial Average - cu 0,3%, la 20.595,54, Nasdaq Composite - cu 0,6%, la 5.847,43.

Pieţele din Asia, pe curs negativ

În Asia, acţiunile au scăzut ieri, investitorii din regiune având temeri legate de riscurile geopolitice. În plus, în China există temeri privind înăsprirea normelor de pe piaţa financiară.

Titlurile companiei industriale nipone "Toshiba" Corp. au coborât cu 2,7%, la 223,5 yeni. "Toshiba" a anticipat că, în anul fiscal încheiat în 31 martie, a avut o pierdere de 1.100 miliarde de yeni, faţă de 690 miliarde yeni în anul anterior. Totodată, grupul taiwanez "Foxconn Technology" Co. i-a comunicat grupului "Toshiba" că este dispus să plătească până la 3.000 de miliarde de yeni (26,99 miliarde de dolari) pentru operaţiunile sale din domeniul cipurilor, informează Bloomberg citând surse apropiate discuţiilor.

Acţiunile "Foxconn Technology" s-au depreciat cu 1%, la 90,60 dolari taiwanezi.

Titlurile "Sharp" corp. din Japonia au înregistrat un declin de 10%, la 365 yeni.

Acţiunile companiei petroliere "PetroChina" Co. au scăzut cu 1,6% pe piaţa din Hong Kong, la 5,68 dolari HK, iar cele ale "China Galaxy Securities" Co. - cu 1,5%, la 7,15 dolari HK. Titlurile "Agricultural Bank of China" Ltd. au pierdut 1,4%, ajungând la 3,53 dolari HK.

Titlurile "Australia & New Zealand Banking Group" Ltd. au urcat cu 0,4%, la 31,81 dolari australieni.

Indicele Nikkei 225 al Bursei din Tokyo a scăzut cu 0,3%, la 18.747,87 puncte, Hang Seng al pieţei din Hong Kong -cu 0,7%, la 24.088,46, S&P/ASX 200 al celei din Sydney a urcat cu 0,3%, la 5.929,27.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb