Bursele europene, impulsionate de zvonurile privind o alianţă Fiat-Renault

T.E.
Internaţional / 21 august 2019

Sursa foto: Twitter

Sursa foto: Twitter

Acţiunile companiilor din sectorul auto au fost responsabile pentru creşterile înregistrate miercuri dimineaţa de bursele europene, după ce un cotidian italian a sugerat că discuţiile privind o eventuală fuziune între Fiat Chrysler şi Renault au făcut progrese în ultimele săptămâni, transmite Reuters.

Acţiunile Renault SA au crescut cu aproape 3%, iar titlurile Fiat Chrysler Automobiles au înregistrat un avans de 2% după ce cotidianul Il Sole 24 Ore a sugerat că precedentul acord de fuziune care a fost abandonat ar putea fi din nou pe masa discuţiilor.

În aceste condiţii, principalul indice al bursei de la Paris, CAC 40, a înregistrat un avans de 1,06%, indicele Dax al bursei de la Frankfurt a crescut cu 0,67%, indicele FTSE al bursei de la Londra a înregistrat un avans de 0,72%, iar bursa de la Milano a afişat o creştere de 1,4%, în pofida crizei politice provocate de criza politică de la Roma.

Premierul italian Giuseppe Conte a demisionat marţi, ceea ce deschide calea pentru formarea unui nou guvern de coaliţie.

"Ce s-a întâmplat în Italia nu a fost ceva neaşteptat şi acum vedem un fenomen de corecţie după situaţia negativă de ieri", a declarat analistul Rabobank, Bas Van Geffen, potrivit sursei citate.

De asemenea, preşedintele SUA, Donald Trump a spus că administraţia sa analizează posibile reduceri de taxe şi totodată a încercat să calmeze îngrijorările pieţelor referitoare la posibilitatea ca prima economie a lumii să intre în recesiune.

"Efectul principal al reducerii taxelor de către Trump va fi resimţit de pieţele americane, însă dacă SUA va traversa o perioadă mai bună acest lucru este benefic şi pentru orice economie orientată spre export, cum sunt cele din Olanda şi Germania, şi în consecinţă pentru restul zonei euro", a apreciat Van Geffen.

Joi, începe la Jackson Hole, SUA, reuniunea guvernatorilor băncilor centrale, eveniment ce va fi urmărit cu atenţie de analişti pentru posibile semnale din partea principalilor bancheri ai lumii. De asemenea, Rezerva Federală americană urmează să dea publicităţii miercuri seară minute de la ultima sa şedinţă de politică monetară.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb