Bursele europene au urmat un curs ascendent ieri, investitorii fiind atenţi în continuare la forumul Băncii Centrale Europene (BCE), desfăşurat la Sintra, în Portugalia.
• Euronext Paris
- Acţiunile băncii franceze BNP Paribas SA au urcat cu 0,3%, la 55,86 euro, cele ale Societe Generale SA - tot cu 0,3%, la 23,12 euro. Băncile din Europa Centrală ar urma să facă faţă cu bine încetinirii economice semnificative din acest an, graţie unor structuri de finanţare solide şi îmbunătăţirii profitabilităţii, spune directorul Fitch Ratings, Artur Szeski.
- Indicele CAC 40 a crescut cu 1%, la 7.286,32 puncte.
• Deutsche Börse
- Acţiunile companiei germane de utilităţi RWE AG au urcat cu 0,5%, la 40,07 euro, cele ale E.ON SE - cu 0,9%, la 11,52 euro. Guvernul german are de gând să aloce subvenţii în valoare de 10 miliarde de euro, până în 2027, în ideea atenuării impactului costurilor cu eliminarea boilerelor care funcţionează pe combustibili fosili, spun surse citate de Bloomberg.
- Titlurile Siemens Energy AG au înregistrat un avans de 6,7%, la 15,67 euro, recuperând din pierderile suferite săptămâna trecută, după ce compania de energie a anunţat defecţiuni costisitoare pe termen lung la divizia sa de turbine eoliene, Siemens Gamesa.
- Indicele DAX a crescut cu 0,6%, la 15.949 puncte.
• SIX Swiss Exchange
- Titlurile grupului bancar elveţian UBS Group AG au consemnat un plus de 1,1%, la 17,76 franci. UBS intenţionează ca, începând de luna viitoare, să disponibilizeze mai mult de jumătate dintre cei 45.000 de angajaţi de la fostul rival Credit Suisse Group AG, pe care l-a preluat la solicitarea Guvernului, conform Bloomberg.
- Indicele SMI a crescut cu 0,4%, la 11.183,55 puncte.
• New York Stock Exchange
Bursele americane fluctuat în prima parte a zilei de ieri, investitorii fiind atenţi la declaraţiile oficialilor privind politica monetară din SUA.
- În acest context, titlurile Bank of America Corp. s-au depreciat cu 0,7%, la 28,05 dolari la ora locală 11.37, cele ale Citigroup Inc. - cu 0,6%, la 46,14 dolari.
- Acţiunile Ford Motor Co. au urcat cu 0,9%, la 14,54 dolari la ora 11.38. Compania auto a anunţat marţi că va începe să efectueze concedieri săptămâna aceasta, măsură care va afecta în principal locurile de muncă de inginerie din SUA şi Canada.
- Indicele Dow Jones Industrial Average s-a depreciat cu 0,2%, la 33.849,10 puncte la ora 11.39, S&P 500 a urcat cu 0,08%, la 4.382,11 puncte.
• Nasdaq
- Titlurile Alphabet Inc., deţinătorul Google, au câştigat 1,2%, ajungând la 119,77 dolari la ora 11.39. Google nu va mai produce ochelarii de realitate augmentată (Project Iris) pe care îi promitea în urmă cu un an şi se va limita la crearea de software pentru acest tip de produse.
- Tot pe segmentul tehnologiei, acţiunile Nvidia Corp. au coborât cu 0,7%, la 416,02 dolari la ora 11.41, cele ale Advanced Micro Devices Inc. (AMD) au crescut cu 0,7%, la 111,18 dolari.
- Indicele Nasdaq Composite a crescut cu 0,5%, la 13.617,92 puncte la ora 11.43.
• Tokyo Stock Exchange
Şi bursele din Asia au fluctuat ieri, după ce Australia a anunţat creşterea inflaţiei.
- Titlurile constructorului auto japonez Nissan Motor Co. au urcat cu 1,9%, la 556 yeni, cele ale Honda Motor Co. - cu 2,3%, la 4.401 yeni. În acelaşi domeniu, acţiunile Toyota Motor Corp. s-au apreciat cu 2,8%, la 2.300 yeni, cele ale Isuzu Motors Ltd., cu 2,8%, la 1.740 yeni.
- Titlurile Fast Retailing Co., retailer care operează magazinele Uniqlo, au crescut cu 1,6%, la 36.330 yeni.
- Indicele Nikkei 225 a urcat cu 2%, la 33.193,99 puncte.
• Sydney Stock Exchange
- Acţiunile Northern Star Resources Ltd., producător de aur, s-au depreciat cu 1%, la 12,33 dolari australieni, titlurile Evolution Mining Ltd. - cu 0,9%, la 3,30 dolari australieni, cele ale Newcrest Mining Ltd. au urcat cu 0,08%, la 26,68 dolari australieni. Cotaţiile de pe piaţa de profil au scăzut overnight.
- Acţiunile Bega Cheese Ltd., companie de alimente şi băuturi, au scăzut cu 8,5%, la 3,11 dolari australieni, după ce Bell Potter a anunţat modificarea în sens negativ a calificativului acordat titlurilor acesteia, la "păstrează".
- Indicele S&P/ASX 200 a crescut cu 1,1%, la 7.196,50 puncte.