Pieţele europene au crescut ieri, atingând vârful ultimelor două săptămâni, în condiţiile în care investitorii luau în calcul varianta unui Congres divizat în SUA, care reduce probabilitatea majorării taxelor.
• Deutsche Börse
- Titlurile ProSiebenSat.1 Media SE, companie germană de media, au urcat cu 10,8%, la 11,06 euro la ora locală 16.16, după anunţul potrivit căruia aceasta a revenit pe profit în trimestrul al treilea din anul curent.
- Indicele DAX a câştigat 2%, ajungând la 12.574,15 puncte la ora 16.17.
• Euronext Paris
- Acţiunile băncii franceze Societe Generale SA au crescut cu 5%, la 13,39 euro la ora 16.18. Societe Generale face presiuni asupra autorităţilor europene de reglementare pentru a-i permite să reia plata dividendelor, după un an în care preţul acţiunilor din sectorul bancar a scăzut semnificativ, conform Financial Times. Banca a raportat un profit net de 862 de milioane de euro pentru trimestrul al treilea, pe baza "normalizării" condiţiilor de piaţă.
- Indicele CAC 40 a urcat cu 1,5%, la 4.994,16 puncte la ora 16.20.
• Euronext Amsterdam
- Titlurile ING Groep NV, cel mai mare grup bancar din Olanda, s-au depreciat cu 5,6%, la 6,05 euro la ora 16.20. ING a anunţat că va desfiinţa 1.000 de locuri de muncă şi va închide toate sucursalele din America Latină şi unele ţări din Asia, în încercarea de a-şi reduce costurile şi de a accelera transformarea sa digitală, conform Bloomberg.
- Indicele AEX s-a apreciat cu 1,5%, la 573,75 puncte la ora 16.21.
• Borsa Italiana
- Acţiunile UniCredit SpA au câştigat 0,1%, atingând 7,02 euro la ora 16.37. Cea mai mare bancă italiană şi-a confirmat ţintele de profit, după rezultate trimestriale peste aşteptări, şi a suspendat planurile de separare a operaţiunilor din ţară de cele din străinătate.
- Titlurile grupului bancar Intesa Sanpaolo SpA au înregistrat un plus de 3,1%, la 1,65 euro la ora 16.38. Banca şi-a depăşit deja ţinta de profit pe 2020, de 3 miliarde de euro, în urma redresării veniturilor.
- Indicele FTSE MIB a crescut cu 1,8%, la 19.712,42 puncte la ora 16.39.
• Nasdaq
Pieţele din SUA au continuat să crească şi ieri dimineaţă, investitorii considerând că probabilitatea majorării taxelor este mai mică în cazul unui Congres divizat.
- Acţiunile grupului tehnologic Apple Inc. s-au apreciat cu 3,5%, la 118,94 dolari la ora locală 10.06. Apple se confruntă cu stocuri insuficiente de cipuri pentru iPhone 12, conform unor surse citate de Bloomberg.
- Titlurile companiei farmaceutice Biogen Inc. au scăzut cu 7,2%, la 330,14 dolari la ora 10.07, după ce, în ziua anterioară, crescuseră cu 40%, în urma apariţiei informaţiei conform căreia societatea a prezentat "dovezi extraordinar de convingătoare" că medicamentul său experimental pentru Alzheimer este eficace, potrivit unei comisii de experţi ai Administraţiei pentru Alimente şi Medicamente (FDA) din Statele Unite, informaţie care creşte şansele unei aprobări rapide a tratamentului de către instituţie.
- Acţiunile companiei de e-commerce Amazon.com Inc. au câştigat 3,7%, ajungând la 3.358,88 dolari la ora 10.08. Jeff Bezos, CEO-ul companiei, a vândut acţiuni Amazon de 3 miliarde de dolari, săptămâna aceasta.
- Indicele Nasdaq Composite a crescut cu 2,6%, la 11.888,23 puncte la ora 10.08.
• Tokyo Stock Exchange
Bursele din Asia au urcat ieri, regiunea fiind atentă în continuare la evoluţiile ce privesc algerile din Statele Unite.
- Acţiunile companiei auto japoneze Suzuki Motor Corp. au înregistrat un avans de 4,9%, la 4.894 yeni, după ce aceasta a raportat un profit peste aşteptările analiştilor.
- Titlurile companiei farmaceutice Eisai Co. au crescut cu 17,9%, la 9.875 yeni, după anunţul Biogen privind tratamentul său experimental pentru Alzheimer.
- Indicele Nikkei 225 a urcat cu 1,7%, la 24.105,28 puncte.
• Sydney Stock Exchange
- Acţiunile National Australia Bank Ltd. au înregistrat un plus de 3,3%, la 19,31 dolari australieni, deşi banca a raportat scăderea cu 37% a profitului său anual.
- Titlurile companiei de biotehnologie CSL Ltd. s-au apreciat cu 3,5%, la 301,63 dolari australieni, cele ale producătorului de echipamente medicale Resmed CDI - cu 3,6%, la 29,50 dolari australieni, după ce firma americană Novavax Inc. a ajuns la un acord cu guvernul australian pentru furnizarea a 40 de milioane de doze de vaccin candidat pentru Covid-19, NVX-CoV2373.
- Indicele S&P/ASX 200 a crescut cu 1,3%, la 6.139,60 puncte.