BURSELE LUMII Scăderi pe pieţele de acţiuni

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional #Jurnal Bursier / 17 ianuarie

Scăderi pe pieţele de acţiuni

Bursele din Europa au urmat un curs descendent ieri, investitorii fiind mai puţin optimişti în privinţa unor viitoare reduceri de dobânzi din partea băncilor centrale.

Euronext Paris

- Titlurile producătorului auto franco-italo-american Stellantis NV au pierdut 2,5%, ajungând la 19,65 euro la ora locală 15.25. Compania va concedia temporar aproximativ 2.250 de lucrători de la uzina Mirafiori din oraşul italian Torino, în săptămânile următoare, ca răspuns la cererea slabă, au declarat luni sindicatele, conform Reuters. Disponibilizările vor avea loc în perioada 12 februarie - 3 martie.

- Acţiunile Michelin SCA s-au depreciat cu 1,4%, la 30,43 euro la ora 15.26. Patru fabrici din Spania deţinute de producătorul francez de anvelope intenţionează să oprească, din nou, producţia la finele săptămânii următoare, din cauza întârzierilor apărute în livrarea de materii prime, ca urmare a atacurilor asupra navelor din Marea Roşie, a anunţat ieri subsidiara spaniolă a grupului Michelin, potrivit Reuters.

- Indicele CAC 40 a coborât cu 0,4%, la 7.381,78 puncte la ora 15.29.

Deutsche Börse

- Titlurile Commerzbank AG au scăzut cu 4,3%, la 10,98 euro la ora 15.14, cele ale Deutsche Bank AG - cu 0,7%, la 11,81 euro, după reapariţia recentă pe surse, în presa internaţională, a informaţiilor legate de negocierile de fuziune dintre cele două mari bănci germane.

- Indicele DAX a coborât cu 0,6%, la 16.530,29 puncte la ora 15.30.

New York Stock Exchange

Pieţele americane au scăzut ieri dimineaţă, odată cu avansul randamentelor titlurilor de stat ale SUA.

- Acţiunile constructorului de avioane Boeing Co. au consemnat un minus de 4,5%, la 207,91 dolari la ora locală 09.47. Boeing va suplimenta inspecţiile de calitate pentru avioanele 737 MAX, după desprinderea în aer a unui panou de uşă la un avion nou MAX 9, al companiei Alaska Airlines, la începutul acestei luni, a declarat recent şeful diviziei de avioane comerciale a grupului, potrivit Reuters.

- Titlurile Alaska Airlines s-au depreciat cu 3,2%, la 34,06 dolari la ora 09.50.

- Indicele Dow Jones Industrial Average a coborât cu 0,6%, la 37.370,58 puncte la ora 09.50, S&P 500 - tot cu 0,6%, la 4.753,52 puncte.

Nasdaq

- Acţiunile producătorului de maşini electrice Tesla Inc. au scăzut cu 1,8%, la 214,90 dolari la ora 09.51. Elon Musk se bazează pe Consiliul de Administraţie al Tesla pentru a obţine un nou pachet salarial masiv, după ce a vândut o parte semnificativă din participaţia sa în companie pentru a achiziţiona Twitter, conform Bloomberg.

- Indicele Nasdaq Composite a coborât cu 0,7%, la 14.870,61 puncte la ora 09.52.

Tokyo Stock Exchange

Şi bursele din Asia au scăzut ieri, investitorii fiind sceptici în privinţa unor reduceri de dobânzi în SUA.

- Acţiunile Toyota Motor Corp. au coborât cu 0,2%, la 2.854 yeni. Compania auto niponă intenţionează să producă aproximativ 10,3 milioane de vehicule la nivel global în 2024, reînnoindu-şi aşteptările pentru o producţie anuală record pentru al doilea an consecutiv, conform publicaţiei Nikkei, citată Reuters. Toyota se pregăteşte să crească producţia datorită vânzărilor puternice de vehicule hibride.

- În acelaşi sector, titlurile Honda Motor Co. au urcat cu 0,2%, la 1.562 yeni, cele ale Nissan Motor Co. - cu 0,1%, la 570 yeni.

- Indicele Nikkei 225 a coborât cu 0,8%, la 35.619,18 puncte.

Sydney Stock Exchange

- Acţiunile Coles Group Ltd., companie australiană care operează mai multe lanţuri de retail, s-au depreciat cu 2%, la 15,48 dolari australieni, cele ale Woolworths Group Ltd. - cu 1,5%, la 35,66 dolari australieni. Potrivit unui sondaj privat, încrederea consumatorilor din Australia s-a înrăutăţit în luna ianuarie, din cauza temerilor legate de inflaţia mare şi de dobânzi.

- Titlurile companiei miniere Fortescue Metals Group Ltd. au pierdut 2,2%, ajungând la 26,65 dolari australieni, ca urmare a decinului cotaţiilor minereului de fier.

- În acelaşi domeniu, acţiunile BHP Group Ltd. au scăzut cu 1,4%, la 46,50 dolari australieni, cele ale Rio Tinto Group Ltd. - cu 1,3%, la 126,66 dolari australieni.

- Indicele S&P/ASX 200 a coborât cu 1,1%, la 7.414,80 puncte.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb