În ciuda numărului mic de infectări înregistrate în ultima perioadă, Buzăul se confruntă cu o criză a locurilor la secţia de Terapie Intensivă. Bolnavii care au rămas internaţi în unităţile suport COVID-19 au dezvoltat forme mai grave de boală şi au nevoie de ajutor pentru a respira. Asta face ca, în prezent, ambele secţii de ATI, atât din Spitalul Judeţean Buzău, cât şi din unitatea suport Covid-19 din Râmnicu Sărat, să fie încărcate cu pacienţi. Cea mai gravă situaţie este la Buzău unde numărul pacienţilor îl depăşeşte pe cel al locurilor disponibile, iar conducerea spitalului împreună cu medicii specialişti au fost nevoiţi să improvizeze spaţii pentru a trata bolnavii în stare gravă care nu pot respira fără mască de oxigen sau ventilator. La Râmnicu Sărat, în schimb, chiar dacă ar fi mai multe paturi decât la Buzău, nu are cine să îngrijească bolnavii în permanenţă, aici fiind un singur medic ATI.
La Buzău, 4 paturi, 13 pacienţi
Bolnavii care ajung să dezvolte o formă severă de infecţie cu SARS-CoV-2 sunt trataţi în Spitalul Judeţean, unde este amenajată o secţie ATI cu patru patru, dotate cu aparate de ventilat. Totuţi, numărul locurilor se dovedeşte a fi în prezent insifucient în faţa avalanşei de cazuri grave. De exemăplu, în prezent toate cele patru paturi sunt ocupate, iar pentru alţi doi pacienţi, diagnosticaţi cu COVID-19, şi care au nevoie de mască de oxigen pentru a respira s-au creat paturi speciale în zonele tampon, în alte saloane, în apropierea secţiei ATI. Însă, nici aşa nu sunt locuri suficiente pentru că de la o zi la alta apar noi cazuri grave, iar managerul Claudiu Damian spune că deja sunt depăşiţi de cererea foarte mare.
"Deja suntem depăşiţi. Pe 4 locuri la ATI avem 6 pacienţi, toţi dependenţi de oxigen, nu intubaţi, ci cu mască. Pe lângă aceştia, mai avem 7 suspecţi pe secţia ATI, cu siguranţă dintre ei vor fi pozitivi. Situaţia este îngrijorătoare, mai ales că şi în ţară locurile sunt tot mai puţine. Avem zona tampon pentru secţiile chirurgicale dotată cu ventilatoare şi aici reuşim să ţinem surplusul de pacienţi. Dar nu este în regulă, pentru că nu avem personal care să deservească atâtea secţii ATI," a spus Claudiu Damian, managerul Spitalului Judeţean Buzău.
La Râmnicu Sărat, sunt paturi, dar nu sunt medici
La Spitalul Râmnicu Sărat situaţia este la fel de gravă. Chiar dacă unitatea medicală dispune de mai multe paturi în secţia ATI, mai puţin de jumătate au ventilatoare, iar personalul specializat lipseşte, mai multe zile pe lună bolnavii de la ATI rămânând în grija medicului internist şi nu a unui ATI-ist aşa cum este firesc. Mai exact, în unitatea suport COVID, Terapia Intensivă are 15 paturi, dintre care doar 6 au aparate pentru bolnavii care au dificultăţi în respiraţie au nevoie de ventilaţie mecanică. În prezent, şi aici este aglomerat, toate cele 6 fiind ocupate, iar alţi pacienţi fiind internaţi tot la ATI, dar fără venitlaţie mecanică. Totuşi,spitalul are un singur medic ATI ceea ce înseamnă că nu poate acoperi gărzile pe o lună întreagă.
"În Spitalul Municipal Râmnicu Sărat sunt internaţi 42 de pacienţi, dintre aceştia 7 sunt în secţia ATI, iar 6 necesită ventilaţie mecanică. Secţia ATI are 15 paturi şi 6 ventilatoare, sunt deja 6 pacienţi care necesită ventilaţie. Spitalul funcţionează doar cu un medic ATI ceea ce înseamnă că nu putem asigura continuitatea asistenţei medicale de specialitate. Sunt foarte multe zile în fiecare lună în care garda de ATI nu este acoperită. Ne mai sprijină un medic de la Buzău. În zilele fără gardă, pacineţii sunt supravegheaţi de medicul de gardă, de obicei medicul de gardă de la Medicină Internă, dar şi aici avem deficit de medici", a declarat pentru şansanews.ro directorul medical al Spitalului Rm. Sărat, Felicia Vasile.
Mai mult, în contextul crizei din secţiile ATI cu care se confruntă toate spitalele din ţară, în ultima perioadă au fost transferaţi la Râmnicu Sărat pacienţi în stare gravă, fără a se cere acceptul initial.
"În ultima săptămână am avut foarte multe solicitări. Am primit cazuri şi de la Buzău, şi de la Bucureşti. De multe ori ne-am trezit cu pacienţii la poarta spitalului, chiar dacă erau pacienţi de ATI, fără să fim anunţaţi, contactaţi şi fără să avem o comunicare cu medicul care i-a trimis", a spus Felicia Vasile, director medical al spitalului din Râmnicu Sărat.
Tot mai mulţi pacienţi cu forme grave COVID-19
Deşi Buzăul a înregistrat în ultima perioadă un trend descendent al infecţiilor, iar media zilnică fiind mai mică de 20 de cazuri, cei care ajung în spitale dezvoltă forme mai grave de boală, cu dificultărţi în respiraţie.Concluzia a fost expusă chiar de managerul spitalului Judeţean Buzău, Claudiu Damian, care a explicat că, de exemplu, în prezent, din cei 62 de pacienţi de la Infecţioase şi TBC, 6 prezintă complicaţii, iar 54 forme medii. Cum formele de boală medii sau grave sunt din ce în ce mai prezente, iar mulţi pacienţi au nevoie de îngrijiri la Terapie Intensivă, s-ar putea ajunge la suplimentarea paturilor de la ATI. De altfel, Ministerul Sănătăţii a trimis adrese în teritoriu prin care a cerut să se analizeze această posibilitate. Medicul epidemiolog Carmen Scîntei spune însă că, deocamdată, la Buzău situaţia este sub control.
"Am primit o adresă de la Ministerul Sănătăţii prin care ni se sugerează să creştem numărul de paturi ATI pentru segmentul COVID cu cel puţin 10 %. Din punct de vedere fizic s-ar putea dar există probleme mari de personal, care a fost, este şi va rămâne insuficient numeric. Faptul că Spitalul Judeţean este sub presiune vis-a-vis aceşti pacienţi, el trebuie să înţeleagă că totuşi indiferent de situaţie formele grave se tratează la nivelul spitalului de fază doi cum este Judeţeanul, iar formele medii şi uşoare, sau asiptomaticii la nivelul spitalului suport Râmnicu Sărat", a spus Carmen Scântei într-o intervenţie telefonică la o televiziune locală.
Şeful medicilor epidemiologi din Buzău a explicat că se lucrează în acest moment la realizarea acestei solicitări şi că, cel mai probabil, la Spitalul Judeţean Buzău, un salon din apropierea secţiei Chirurgie va fi transformat în secţie ATI, în timp ce la spitalul Suport se va continua în aceeaşi formulă deoarece nu există medici pentru a trata mai mulţi pacienţi cu forme grave COVID-19. În Spitalul Judeţean Buzău pot fi asigurate toate gărzile, iar unitatea a primit în august şi acordul Ministerului Sănătăţii pentru a face inclusiv tratament cu plasmă hiperimună.
Buzăul a ajuns la 2874 de cazuri COVID-19 de la debutul pandemiei, dintre care 2539 s-au vindecat. Judeţul a înregistrat şi 103 decese, majoritatea bolnavilor având şi alte afecţiuni în momentul infestării cu SARS-CoV-2.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 06.10.2020, 10:58)
criminalilor au murit oamenii cu zile