Buzăul se mobilizează pentru alegerile parlamentare

Ana Felea
Miscellanea / 28 noiembrie

Buzăul se mobilizează pentru alegerile parlamentare

După unda de şoc primită la alegerile prezidenţiale, când buzoianul Marcel Ciolacu, candidat din partea PSD, a ratat turul II, la Buzău este mobilizare generală astfel încât scorul obţinut de social-democraţi la alegerile parlamentare să fie cât mai mare. Cursa însă este una strânsă, atât pentru Camera Deputaţilor, unde şi-au depus candidaturi 21 de formaţiuni politice, cât şi la Senat, unde sunt înscise 19 formaţiuni politice. În total, judeţul Buzău trimite în cursa pentru un loc în Parlamentul României nu mai puţin de 173 de candidaţi, printre care sunt şi doi independenţi.

114 candidaţi pentru Camera Deputaţilor

Camera Deputaţilor a adunat, la Buzău, 114 candidaturi dintre care 112 sunt ale membrilor partidelor politice, în timp ce doi sunt candidaţi independenţi. Potrivit Biroului Electoral Judeţean, este vorba despre Alexandru Matei Negoiţă şi Mircea Ion. În total, pentru un loc la Camera Deputaţilor s-au înscris 21 de formaţiuni politice care au trimis în cursa electorală 42 de femei şi 70 de bărbaţi.

Formaţiunile care se vor regăsi pe buletul de vot din 1 decembrie sunt Partidul Social Democrat, Partidul S.O.S. România, Partidul Comunist Român - Secolul XXI, Dreptate şi Respect în Europa pentru Toţi, Uniunea Democrată Maghiară din România, Partidul Naţional Liberal, Forţa Dreptei, Partidul Ecologist Român, Alianţa Naţional Creştină, Partidul Sănătate Educaţie Natură Sustenabilitate, Partidul Patrioţii Poporului Român, Partidul Reînnoim Proiectul European al României, Alianţa pentru Unirea Românilor, Partidul România în Acţiune, Partidul Oamenilor Tineri, Partidul Alternativa pentru Demnitate Naţională, Partidul Noua Românie, Partidul Social Democrat Independent, Uniunea Salvaţi România, Partidul Naţional Conservator Român şi Partidul Social Democrat Unit", Potrivit BEJ Buzău.

Cel mai tânăr candidat pentru Camera Deputaţilor are 23 de ani, iar cel mai în vârstă - 81 de ani.

"Cel mai în vârstă candidat la Camera Deputaţilor are 81 de ani şi este Ioana Oprea de la Partidul Naţional Conservator Român. Cel mai tânăr candidat este Manuela Radu de la Partidul România în Acţiune şi are 23 de ani", informează BEJ Buzău.

59 de candidaţi la Senat

Pentru Senatul României s-au înscris 59 de candidaţi, toţi fiind membri de partid. În total, 19 formaţiuni politice au trimis în cursa electorală 20 de femei şi 39 de bărbaţi. Cel mai în vârstă candidat are 72 ani de ani şi este o doamnă de la Partidul Naţional Conservator Român, respectiv Viorica Dinu. Cel mai tânăr candidat pentru un loc în Senat are 34 de ani. Este vorba despre Segesvari Robert-Karoly de la Uniunea Democrată Maghiară din România.

"Formaţiunile politice care se vor regăsi pe buletinul de vot pentru Senat sunt Partidul Social Democrat, Partidul S.O.S. România, Partidul Social Democrat al Muncitorilor, Dreptate şi Respect în Europa pentru Toţi, Uniunea Democrată Maghiară din România, Partidul Naţional Liberal, Forţa Dreptei, Partidul Ecologist Român, Alianţa Naţional Creştină, Partidul Sănătate Educaţie Natură Sustenabilitate, Partidul Patrioţii Poporului Român, Partidul Reînnoim Proiectul European al României, Partidul România în Acţiune, Partidul Alternativa Pentru Demnitate Naţională, Partidul Noua Românie, Partidul Social Democrat Independent, Uniunea Salvaţi România, Partidul Naţional Conservator Român, Alianţa pentru Unirea Românilor", anunţă BEJ Buzău.

Campania este una activă, iar primii care au schimbat strategia au fost reprezentanţii PSD. Imediat după rezultatul de la prezidenţiale, liderii social democraţi din Buzău au ieşit cu postări video pe reţele sociale prin care îşi îndeamnă electoratul să iasă masiv la vot.

"Duminică, 24 noiembrie, a fost primul tur al alegerilor prezidenţiale, iar buzoianul nostru Marcel Ciolacu a pierdut calificarea în finala ce va avea loc pe 8 decembrie 2024", a scris pe pagina de Facebook Constantin Toma, primarul municipiului Buzău, adăugând: "Este un rezultat şocant, cu atât mai mult cu cât câştigătorul, domnul Călin Georgescu, a apărut aproape de nicăieri, majoritatea românilor aflând despre dumnealui pentru prima dată duminică noaptea! Chiar dacă este pro Putin şi doreşte ieşirea noastră din NATO şi UE, peste 2 milioane de români au considerat, printr-un vot împotriva partidelor politice, că poate fi soluţia de Preşedinte pentru România! Sigur, mai sunt multe probleme de rezolvat în ţara noastră şi în fiecare localitate, dar nu cred că izolarea ţării este soluţia! (...) Ca primar al Buzăului de peste 8 ani, am lucrat foarte bine cu Marcel Ciolacu în punerea în operă a multor proiecte şi îmi pare nespus de rău că a ales să îşi dea demisia din funcţia de Preşedinte al PSD, ca un gest de onoare pentru înfrângerea suferită! Dar asta este politica!. Dragi buzoieni care l-aţi votat pe Marcel Ciolacu, vă mulţumesc mult şi în numele lui, pentru că la Buzău s-a obţinut cel mai bun rezultat la aceste alegeri din toată România!".

Şi în tabăra liberalilor buzoieni este mobilizare, după rezultatul foarte slab obţinut de Nicolae Ciucă.

"M-am întâlnit cu liderii organizaţiilor liberale din judeţ pentru a analiza împreună rezultatele votului de duminică şi pentru a stabili paşii pe care trebuie să-i facem în perspectiva alegerilor parlamentare de la 1 decembrie", a spus Adrian Mocanu, liderul PNL Buzău, pe Facebook, menţionând: "România are nevoie de stabilitate, de oameni serioşi, muncitori, reformatori. Are nevoie să-şi păstreze direcţia spre Europa, singura cale sigură pentru viitorul copiilor noştri. Mesajul meu este clar: Partidul Naţional Liberal a înţeles semnalul dat de români pe 24 noiembrie. Suntem pregătiţi să facem lucrurile altfel".

La rândul lor, liderii USR Buzău vor să-şi mobilizeze electoratul pentru alegerile viitoare. Florin Drăgulin, lider USR Buzău, a scris pe pagina sa de Facebook: "E vital să continuăm, cu şi mai multă forţă. Vorbeşte în fiecare zi cu prietenii tăi, cu familia ta, vorbeşte-le despre miza acestor alegeri. Pe 1 şi 8 decembrie, alegem dacă rămânem alături de partenerii noştri din NATO şi Uniunea Europeană, în pace, prosperitate şi siguranţă, sau alegem calea Rusiei şi a extremismului. Pentru mine şi pentru milioane de români, Europa înseamnă libertate şi prosperitate. NATO înseamnă securitate".

Cum a votat Buzăul la primul tur al prezidenţialelor

Alegerile prezidenţiale au fost câştigate, la Buzău, de Marcel Ciolacu, însă scorul obţinut şi modul în care s-au împărţit voturile între restul candidaţilor a fost unul surprinzător pentru toate taberele politice. De exemplu, Nicolae Ciucă a câştigat trei secţii în judeţul Buzău, în timp ce Călin Georgescu, primul clasat în turul doi al alegerilor prezidenţiale, a avut votanţi în absolut toate secţiile din judeţul Buzău, fapt care i-a şi adus locul doi pe judeţ, cu un număr de 40.176 de voturi faţă de cele 72.892 obţinute de Marcel Ciolacu.

Georgescu, câştigător în două secţii din judeţ

Călin Georgescu a reuşit să-l bată pe Marcel Ciolacu şi la el acasă, în două din cele 426 de secţii amenajate în tot judeţul. Cel puţin aşa arată rezultatul centralizat de BEJ, potrivit căruia candidatul independent a avut 276 de voturi în secţia amenajată în incinta Şcolii Gimnaziale nr. 6 din municipiul Râmnicu Sărat şi 268 la secţia Scurteşti, comuna Vadu Paşii. Cifrele sunt superioare celor obţinute de Marcel Ciolacu care a avut 250, respectiv 263 de voturi. De subliniat că nu există nicio secţie fără voturi pentru Călin Georgescu astfel că, în cele mai multe dintre secţii, diferenţa dintre social democratul Ciolacu şi candidatul independent a fost de circa 10%.

De altfel, şi în municipiile Buzău şi Râmnicu Sărat, localităţi cu administraţii PSD de ani buni, s-au strâns numeroase voturi pentru Călin Georgescu. Concret, în municipiul reşedinţă de judeţ, candidatul independent a obţinut 9.496 de voturi, faţă de 17.440 exprimate de alegătorii prezenţi la urne în favoarea lui Marcel Ciolacu. Locuitorii din municipiul Buzău i-au dat aproape 8.000 de voturi şi Elenei Lasconi, cel de-al doilea candiat în turul doi al alegerilor prezidenţiale.

În municipiul Râmnicu Sărat, cetăţenii care au ieşit la vot au crezut, de asemenea, în Marcel Ciolacu ca viitor preşedinte al României şi i-au dat 37,42% din totalul voturilor valabil exprimate. Însă şi susţinătorii lui Călin Georgescu au fost în număr mare. Este vorba despre 25,81% din totalul alegătorilor prezenţi la urne duminică. Locul trei este ocupat de George Siminon, iar Elena Lasconi s-a clasat abia pe locul patru, cu 10,08%.

Nicolae Ciucă, căştigător în trei comune din Buzău

Scorul mic obţinut la nivel naţional de candidatul PNL la alegerile prezidenţiale se oglindeşte şi în rezultatele înregistrate în judeţul Buzău. Potrivit BEJ Buzău, 9.865 de buzoieni l-au votat pe Nicolae Ciucă, ceea ce înseamnă 5,48% din totalul alegătorilor prezenţi la urne în ziua votului. Totuşi, Nicolae Ciucă a reuşit să convingă votanţii din trei comune buzoiene că este cel mai bun candidat pentru a fi viitorul preşedinte al României.

Este vorba despre Valea Salciei (primar PNL Mircea Sandu), Năieni (primar PNL Zecheru Marius) şi Glodeanu Sărat (primar PNL Marian Rusu), unde candidatul liberal a avut un scor atât peste Marcel Ciolacu, cât şi peste cei doi candidaţi care, în final, au intrat în turul doi pentru alagerile prezidenţiale. Astfel, cel mai bun scor a fost cel obţinut la Valea Salciei, respectiv 55,04%, faţă de 22,59% Marcel Ciolacu şi 9,21 Călin Georgescu. La Năieni, Nicolae Ciucă a obţinut 44,73%, în timp ce la Glodeanu Sărat, scorul înregistrat de PNL a fost de 28, 63%.

Lasconi, peste 18.000 de voturi la Buzău

Candidatul USR, Elena Lasconi, care a intrat alături de Călin Georgescu în turul doi pentru alegerile prezidenţiale, s-a clasat pe locul patru în preferinţele electoratului buzoian. Concret, Elena Lasconi a obţinut 18.824 de voturi, adică 10,45% din totalul voturilor valabil exprimate. De subliniat că în judeţul Buzău partidul Elenei Lasconi are un singur primar, la Lopătari, şi nu are organizaţii locale în mai bine de jumătate din localităţile judeţului. La Lopătari, candidatul USR a obţinut un scor atât sub Marcel Ciolacu, cât şi sub Călin Georgescu şi chiar George Simion. Potrivit BEJ, Elena Lasconi are 76 de voturi, adică 6,69%, la mare diferenţă faţă de primul clasat, candidatul PSD, care a avut 500 de voturi.

În duminica alegerilor au ajuns la urne 184.499 de cetăţeni adică 50,64% dintre alegătorii din judeţul Buzău. Din totalul voturilor exprimate, 4.487 au fost declarate nule. O analiză în ceea ce priveşte vârsta şi sexul celor care au votat pentru alegerile prezidenţiale la Buzău arată că cei mai mulţi dintre cei care au ajuns la urne au între 45 şi 65 de ani, iar cei mai puţini între 18 şi 25 de ani. Concret, cele două segmente au fost reprezentate de 74.045 de persoane, faţă de 13.361, adică la urne au fost de cinci ori mai mulţi cetăţeni din prima categorie faţă de cea de a doua.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

28 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7199
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3386
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9783
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.7229

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
contragarantare.ro
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb