BVB Acţiunile "Zentiva" au crescut cu peste 14%, pentru a doua zi consecutiv

Ştefania Ciocîrlan
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 24 martie 2011

Acţiunile "Zentiva" au crescut cu peste 14%, pentru a doua zi consecutiv

Acţiunile producătorului de farmaceutice "Zentiva" Bucureşti (simbol SCD) s-au scumpit, ieri, cu 14,97%, la 1,505 lei/titlu, pe fondul unui rulaj de 2,36 milioane lei. În total, au fost tranzacţionate, ieri, pe segmentul Regular, 1,57 milioane titluri SCD, la preţuri cuprinse între 1,496 lei şi 1,505 lei/acţiune.

Pe segmentul "Odd Lot", au fost tranzacţionate 26.774 acţiuni SCD, la preţuri variind între 1,49 de lei şi 1,6 lei/titlu.

Conducerea "Zentiva" a anunţat că va distribui dividende de 125 de milioane de lei, pentru prima dată de la listarea societăţii.

Acţionarii companiei "Zentiva" România au ales, recent, un nou Consiliu de Administraţie, păstrând în funcţiile de administratori trei din cei cinci membri ai consiliului - Dan Ivan, country head Sanofi-Aventis România, Simona Cocoş, directorul general al companiei, şi Margareta Tănase. Cei doi noi membri ai CA sunt Gabriel Ioan Prada, medic, şi David Sánchez Méndez, economist în cadrul Sanofi-Aventis, aceştia înlocuindu-i în funcţii pe Dumitru Lupuliasa, preşedintele Colegiului Farmaciştilor din România, şi Cem Ozturk.

Compania "Zentiva" România a încheiat 2010 cu afaceri de 254,6 milioane de lei, mai mari cu 45% faţă de cele din 2009, şi un profit de 53,1 milioane de lei.

Grupul farmaceutic francez Sanofi-Aventis deţine 74,9% din acţiunile Zentiva România.

Acţiunile "Fondul Proprietatea" (FP) au înregistrat, ieri, o depreciere de 0,08%, la 0,6115 lei/titlu, pe fondul unui rulaj de 12,11 milioane de lei. Cele 19,77 milioane FP tranzacţionate, ieri, au avut preţurile cuprinse între 0,6115 lei şi 0,6145 lei/acţiune.

Fondul Proprietatea a raportat, recent, că are o expunere de 1,65% din active pe Austria, Asociaţia pentru Protecţia Investitorilor (AIPC) precizând că FP a cumpărat acţiuni EBS pe o altă piaţă, deşi banca austriacă este listată şi la Bursa bucureşteană.

Acţiunile "Transgaz" Mediaş (TGN) s-au scumpit, ieri, cu 2,3%, la 267 de lei/acţiune, după ce, marţi, conducerea companiei a propus spre aprobare acţionarilor distribuirea unui dividend brut pe acţiune de 28,77 lei din profitul aferent anului trecut. În total, au fost schimbate, ieri, 24.186 acţiuni TGN, în valoare de 6,54 milioane de lei.

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb