BVB Bursa creşte pe fondul unei lichidităţi bune

C.V.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 11 august 2006

Şedinţa de ieri a fost caracterizată printr-o lichiditate bună, iar pe fondul acestei lichidităţi, toţi indicii bursieri au cumulat aprecieri, chiar dacă nu au fost de proporţii. Astfel cel mai mult a câştigat indicele BET (+0,88% ) care urmăreşte evoluţia preţurilor celor mai lichide zece acţiuni cotate. Indicele care monitorizează evoluţia preţurilor tuturor acţiunilor cotate BET-C a crescut cu 0,63%, iar indicele celor cinci societăţi de investiţii financiare BET-FI, a câştigat +0,58%. Valoarea totală tranzacţionată s-a ridicat ieri la 33.630.598 lei, adică 9.561.753 euro, cu 40% mai mult decât cea din sesiunea precedentă.

La formarea acestei valori cea mai importantă contribuţie au avut-o tranzacţiile cu titluri SIF 2 "Modova", care au însumat 6.514.895 lei, adică 19% din totalul pieţei. Titlurile au fost tranzacţionate la preţuri cuprinse între 2,02 şi 2,07 lei/acţiune, şi s-a putut observa o creştere a cotaţiei în deschiderea şedinţei. Transferurile la preţuri maxime s-au realizat în mijlocul şedinţei.

Următorul loc a fost ocupat de SIF 5 "Oltenia" cu titlurile căruia s-au realizat transferuri în valoare de 5.496.355 lei. Până la finalul şedinţei titlurile SIF 5 au cumulat o apreciere de +0,4%.

Acţiunile "Petrom" (SNP) au avut şi în şedinţa de ieri o lichiditate bună, transferând 8.392.500 de titluri, care au însumat 4.634.360 lei. Până la sfârşitul sesiunii, titlurile SNP au cumulat o apreciere de +0,91%.

Silviu Turc, de la SSIF "Broker", ne-a declarat că săptămâna viitoare societatea îşi va comunica rezultatele de pe al doilea semestru, care se aşteaptă să fie bune. Referitor la cele 8% care se vor acorda salariaţilor "Petrom", domnul Turc a comentat că nu se ştie dacă o să fie sau nu impuse restricţii legate de tranzacţionarea titlurilor pe piaţă.

Piaţa a arătat că nu s-a speriat de evenimentele care au loc în jurul nostru, şedinţa de ieri încheindu-se pe o lichiditate bună, a apreciat domnul Turc.

Acţiunile "BRD Group Socié-té Générale" Bucureşti, precum şi cele "Petrom" Bucureşti, au închis şedinţa pe plus, contribuind astfel la semnele de creştere pe care le dă bursa. Silviu Turc consideră că, la preţul la care se tranzacţionează, acţiunea RRC este atractivă pentru investitori. În plus, se pot observa mişcări mari cu aceste titluri.

Volumul total transferat a crescut cu 23% faţă de sesiunea anterioară, ajungând la 52.783.766 titluri. Liderul la volumul transferat a fost ieri "Rompetrol Rafinare" Constanţa cu 22.323.500 titluri. Titlurile au încheiat şi această şedinţă pe plus (+1%).

"Electroputere" Craiova

Cea mai bună evoluţie din şedinţa de ieri a avut-o "Electroputere" Craiova. Titlurile sale s-au tranzacţionat la preţuri între 0,233 si 0,249 lei/acţiune, iar până la sfârşitul şedinţei au cumulat o apreciere de +4,7%. Pe primul trimes-tru al acestui an, societatea a înregistrat o pierdere de -8.346.723 lei.

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb