BVB Bursa şi-a repornit motoarele

Andreea Negru
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 20 mai 2005

Piaţa bursieră de ieri a debutat pe creştere, cele cinci societăţi de investiţii financiare fiind în top. Toate SIF-urile au terminat sesiunea bursieră cu o creştere a cotaţiilor de închidere. SIF 1 "Banat Crişana" a continuat să fie prima societate la categorie SIF atît ca valoare tranzsacţionată, cît şi ca volum. Astfel, cu acţiunile SIF1 s-au realizat transferuri în valoare de peste 70 miliarde de lei, iar preţul la închiderea şedinţei a fost de 14.300 lei/acţiune, în creştere cu 9,2% faţă de cea anterioară. O revenire uşoară a resimţit şi sectorul bancar. Brokerii consideră că piaţa a început să dea semne de stabilizare. Indicii bursieri s-au situat pe creştere, respectiv indicele BET care reflectă evoluţia celor mai lichide zece companii listate le BVB a crescut cu 1,92% faţă de ziua anterioară. Cea mai mare creştere dintre indici a înregistrat-o BET-FI care reflectă evoluţia cotaţiilor SIF. Acesta a sporit cu 4,65% de la o zi la alta.

La prima categorie, titlurile "Banca Transilvania" au fost cele mai tranzacţionate. Cu acestea s-au realizat tranzacţii în valaore de peste 27,7 miliarde de lei. Preţul la închiderea şedinţei a fost de 7.650 lei/acţiune, acelaşi ca cel din ziua anterioară. Sectorul bancar a început să-şi revină. Un alt emitent de la categoria întîi care a avut o evoluţie pozitivă a fost BRD. Titlurile BRD au crescut la finele şedinţei cu 2,5% faţă de sesiunea anterioară.

Ieri a fost ultima zi în care cumpărătorii nu mai beneficiază de acţiuni gratuite, fapt pentru care cotaţia lor a scăzut cu 9,5% faţă de ziua anterioară.

Valoarea totală a transferurilor a fost de peste 228,7 miliarde de lei, păstrîndu-se cu mici ajustări la înregistrată cu o zi în urmă.

Nu au lipsit nici transferurile cu obligaţiuni. Astfel, au fost tranzacţionate 262 obligaţiuni Raiffeisen Bank, la un preţ cu 6% mai mare decît principalul. Valoarea totală a fost de aproximativ 1,5 miliarde de lei.

"Petrom" Bucureşti

Acţiunile "Petrom" Bucureşti (simbol SNP) au înregistrat la închiderea şedintei un preţ de 3.420 lei/acţiune, cu 4,9% mai mare decît cel din sesiunea precedentă. Pe tot parcursul şedinţei preţul a crescut, închizînd la maximul zilei. Cu acţiunile SNP s-a perfectat o tranzacţie specială (deal) cu un pachet transferat ce a cuprins 3 milioane de acţiuni, la preţul de 3.360 lei/titlu. Valoarea totală a transferurilor a depăşit 26 de miliarde de lei. Cotaţia minina a zilei s-a înregistrat la începutul şedinţei fiind de 3.270 lei/titlu.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb