BVB Cerere mică, puţine acţiuni tranzacţionate

Andrada Busuioc
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 12 mai 2005

Bursa a scăzut ieri, din 45 de simboluri tranzacţionate, mai mult de jumătate înregistrînd scăderi. Astfel, doar 11 companii au avut ieri creşteri ale cotaţiilor. Diminuările au fost reflectate şi în evoluţia indicilor bursieri, care s-au depreciat cu peste un punct procentual.

Cea mai mare scădere a fost înregistrată de indicele care măsoară evoluţia acţiunilor societăţilor de investiţii financiare, BET-FI, brokerii apreciind că diminuarea cu 1,68% a acestui indice a avut loc pe fondul unei cereri firave. Cea mai mare depreciere de 3,4% au înregistrat-o acţiunile SIF "Moldova", în timp ce titlurile SIF "Muntenia" au avut cea mai redusă scadere, de 0,6%. Cea mai mare lichiditate au avut-o acţiunile SIF "Banat Crişana", valoarea totală tranzacţionată ieri cu acestea fiind de aproape 40 miliarde de lei.

Brokerii ne-au declarat că, în ultimele zile, au remarcat o creştere a interesului în acumularea de pachete de acţiuni SIF 1 "Banat Crişana".

Lichiditatea a fost ieri redusă, sub cea consemnată în ziua anterioară. Brokerii consideră că valoarea totală a transferurilor, care s-a ridicat la 124 de miliarde de lei, se menţine în linia zilelor anterioare, însă este redusă (comparativ cu o zi normală de tranzacţionare în care piaţa este în creştere, valoarea totală a fost ieri mai puţin de o pătrime). Interesul rămîne, în continuare, deci, destul de scăzut pe Bursă.

Din punct de vedere al volumului, cele mai importante societăţi tranzacţionate au fost "Banca Transilvania", "Petrom", "BRD", dar şi tranzacţiile cu acestea au fost destul de reduse, apreciază brokerii. Au fost înregistrate ieri numeroase scăderi de preţuri, precizează brokerii, care consideră că la unele companii, cum ar fi "Petrolexportimport", "Rulmentul" Braşov, "Carom" Oneşti, acestea sînt destul de importante. Cea mai mare creştere din şedinţa de ieri a avut loc la "MJM Maillis" şi a fost de 6,9%.

Ieri a fost ultima zi de încasare a dividendelor pentru SIF 4 "Muntenia" şi BRD, ceea ce explică evoluţia cursului titlurilor acestor societăţi. Însă brokerii apreciază că adevărata miză pentru SIF 4 va fi astăzi cînd se va vedea care este importanţa dividendului în evoluţia din ultimele săptămîni a acestor titluri.

î Banca Transilvania Cluj Napoca

Cea mai mare lichiditate în cadrul primei categorii au avut-o titlurile TLV, care au fost transferate în număr de peste 1,4 milioane pentru 11,2 miliarde de lei. Preţul a variat între 7.750 şi 7.950 lei/acţiune. Astfel, dacă la deschidere preţul era de 7.900 lei/acţiune la închidere acesta s-a situat la 7.800 lei/acţiune, mai mic cu 1,9% decît cel din şedinţa anterioară.

îSIF 4 Muntenia Bucureşti

Deşi cotaţia titlurilor SIF s-a depreciat cu 0,6%, totuşi scăderea este cea mai mică de la această categorie. În acelaşi timp, cu aceste titluri au fost perfectate 330 de transferuri, cele mai multe dintre cele înregistrate ieri la SIF-uri. Au fost tranzacţionate peste 1,3 milioane de titluri pentru 12 miliarde de lei. Preţul de deschidere a fost de 8.800 lei/acţiune, acelaşi cu cel de închidere.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb