Bursa de Valori de la Bucureşti (BVB) a consemnat ieri una dintre cele mai bune şedinţe din istorie, după ce organismele europene au anunţat un pachet de ajutor de 750 miliarde euro pentru sprijinirea statelor din zona euro.
Indicii au închis pe verde, cel mai mare avans fiind înregistrat de BET-FI, indicele care arată evoluţia celor cinci SIF-uri, care s-a apreciat cu 13,57%, la aproape 28.000 de puncte.
În acelaşi timp, indicele compozit al pieţei, BET-C, s-a apreciat cu 9,69%, până la 3.264 de puncte, iar BET, indicele celor mai lichide zece companii de la Bursă, a câştigat 11,14%, până la 5.457 de puncte. Creşterea puternică a indicelui a fost susţinută, în principal, de avansurile consemnate de titlurile bancare BRD şi Banca Transilvania (TLV), care au urcat cu 10,45% şi respectiv 13,48% faţă de cotaţiile de vineri.
De asemenea, cotaţia acţiunilor "Broker" Cluj Napoca (simbol BRK) a sărit cu peste 17,22%, până la 0,32 lei/unitate, pe fondul unei lichidităţi de 1,38 milioane de lei, în timp ce titlurile "Condmag" Braşov (COMI) au înregistrat un salt de 20,63%, până la 0,76 lei/acţiune.
Cele mai lichide acţiuni de la Bursa de Valori Bucureşti au fost cele emise de SIF5 "Oltenia", care au atras o treime din rulajul total al pieţei, respectiv 19,51 milioane de lei. Lichiditatea totală înregistrată, ieri, pe BVB, a fost de 64,55 milioane de lei, fiind susţinută şi de schimburile de 15 milioane de lei cu titluri de stat.
În topul celor mai lichide acţiuni s-au situat şi SIF2 "Moldova" şi SIF3 "Transilvania", cu tranzacţii de 5,37 milioane de lei şi respectiv 3,43 milioane de lei.
Şase acţiuni au consemnat aprecieri mai mari de 15% în şedinţa de ieri, respectiv "Oltchim" Râmnicu Vâlcea (OLT), "STK Emergent" Cluj (STK ), "Farmaceutica Remedia" (RMAH), "Broker" Cluj Napoca (BRK), "COMCM" Constanţa (CMCM) şi "Condmag "Braşov" (COMI), în timp ce acţiunile "Mechel" Târgovişte au continuat corecţiile, depreciindu-se cu 8,56%.
1. a
(mesaj trimis de anonim în data de 11.05.2010, 08:18)
hello si de ARAX medias ati uitat la un moment al zilei a fost 24 % crestere sau va place voua sa va laudati favoritii ! nu vreti sa atrageti atentia sa nu fortati cresterea !0.2600 urmatorul blocaj