BVB Cursul titlurilor SIF "Oltenia" a cîştigat 8 procente

Raluca Ungureanu
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 25 iunie 2004

Şedinţa bursieră de ieri a fost caracterizată printr-o lichiditate ridicată, numărul total al acţiunilor transferate fiind de peste 52,7 milioane. Valoarea tranzacţiilor a depăşit 102,5 miliarde de lei, fiind cu aproape 70% mai mare decît nivelul aferent şedinţei precedente. O contribuţie semnificativă la realizarea valorii bursiere ridicate au avut transferurile cu titluri emise de societăţile de investiţii. Valoarea acestora a fost de 69,4 miliarde de lei, la un număr de peste 10,4 milioane acţiuni tranzacţionate.

Indicii bursieri au înregistrat evoluţii contradictorii, BET şi BET-C scăzînd cu 0,54% şi respectiv 0,34%, în timp ce BET-FI s-a apreciat cu 4,74%.

"Banca Transilvania" Cluj-Napoca

Cursul acţiunilor TLV s-a înscris în prima parte a şedinţei pe un trend ascendent, nivelul maxim atins fiind de 6.400 lei/acţiune, după care, de la jumătatea sesiunii, preţul a început să scadă. Ultima tranzacţie a fost efectuată la cursul de 6.250 lei/acţiune, cu 1,6% mai mic decît preţul de închidere de miercuri. Cel mai mare pachet transferat a numărat 106.000 acţiuni, tranzacţia fiind realizată la cursul de 6.300 lei/acţiune. Brokerii consideră că posesorii de acţiuni TLV au preferat să renunţe la o parte din acestea pentru a-şi procura lichidităţi în vederea subscrierii la majorarea capitalului social al băncii. Termenul limită de înregistrare la "Banca Transilvania" a banilor depuşi pentru majorarea capitalului a fost stabilit pentru data de 30 iunie.

SIF "Moldova"

În prima parte a şedinţei bursiere, preţul titlurilor SIF2 a scăzut pînă la nivelul de 5.950 lei, după care, pe fondul lansării de către investitori a unui număr mare de ordine de cumpărare, trendul s-a inversat. Preţul de închidere de ieri a fost de 6.350 lei/acţiune, cu 6,7% mai mare decît preţul la care a fost efectuată ultima tranzacţie de joi. Brokerii consideră că aprecierea cursurilor titlurilor SIF a fost determinată de rezultatele bune raportate de societăţile de investiţii pentru luna mai.

SIF "Oltenia"

Titlurile SIF5 au înregistrat ieri o lichiditate ridicată, fiind transferate peste 2,8 milioane de acţiuni în valoare totală de 20,2 miliarde de lei. Cursul a avut o evoluţie similară cu cel al titlurilor SIF2, respectiv a scăzut în prima parte a sesiunii pînă la 6.800 lei/acţiune, după care trendul s-a inversat. Ultima tranzacţie a fost efectuată la preţul de 7.400 lei/acţiune (maximul istoric), cu 8% mai mare decît cursul de închidere de miercuri. Spre finele sesiunii, a fost transferat un pachet de 175.500 titluri (cel mai mare pachet transferat ieri) la preţul de 7.400 lei/acţiune.

"Sinteza" Oradea

Pe parcursul sesiunii bursiere de ieri, preţul acţiunilor STZ s-a înscris pe un trend descrescător, pe fondul unei lichidităţi reduse. Au fost transferate 118.000 de titluri, valoarea tranzacţiilor efectuate cu acestea fiind de 222 milioane de lei. Ultimul transfer a fost realizat la preţul de 1.800 lei/acţiune, cu 7,7% mai mic decît cursul de închidere de miercuri. În prima parte a şedinţei, a fost transferat un pachet de 30.000 de titluri (cel mai mare pachet transferat ieri) la preţul de 1.900 lei/acţiune.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb