BVB Deal cu 22% din "VES" Sighişoara

A.A.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 18 mai 2011

Deal cu 22% din "VES" Sighişoara

Un pachet reprezentând 22,08% din acţiunile producătorului de vase emailate VES Sighişoara (simbol VESY), în valoare de două milioane lei, a fost transferat în şedinţa bursieră de ieri. Firma de brokeraj GM Invest anunţase ieri dimineaţă că deţine 22,08% la VES, iar, ulterior, a raportat vânzarea întregului pachet. Deal-ul a fost efectuat la 0,078 lei, preţ în creştere cu 13,04%.

"GM Invest" a cumpărat, luni, 11.446.000 acţiuni VESY, la preţul mediu de 0,0680 lei / titlu. În urma tranzacţiei, casa de brokeraj şi-a mărit participaţia la 22,08% din capitalul social al emitentului.

Tot luni, Long Cornelia a raportat că a ieşit din acţionariatul VES, după ce, joia trecută, cumpărase 9,09% din acţiunile companiei.

Ieri, cotaţia VESY s-a apreciat cu 14,93%, la 0,0793 lei/unitate, după ce luni urcase cu 15%. Pe piaţa regular, tranzacţiile au însumat, ieri, numai 91.000 de lei.

Capitalul social al Ves este de 11.881.718 lei, valoarea nominală a unei acţiuni fiind de 0,1000 lei / titlu. Printre acţionarii companiei se numără firma "Chimsport", al cărei obiect de activitate este fabricarea articolelor pentru sport, cu o participaţie de aproximativ 28,4 %.

Valoarea totală a tranzacţiilor efectuate, ieri, la BVB a fost de 24,88 milioane lei, schimburile cu acţiuni însumând 22,9 milioane lei (5,6 milioane euro).

Indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a scăzut cu 0,68%, la 5.648,53 puncte, în timp ce titlurile companiilor din sectorul energetic au dus indicele BET-NG cu 1,68% sub nivelul de luni, la 786,65 puncte.

Acţiunile celor cinci SIF-uri şi titlurile Fondului Proprietatea, urmărite de indicele BET-FI, au scăzut în medie cu 0,49%.

Indicele extins al bursei, BET-XT, reflectă evoluţia primelor 25 de titluri în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile, a coborât cu 0,54%, la 515,5 puncte.

.Acţiunile Fondului Proprietatea (simbol FP) tranzacţionate, ieri au avut o valore totală de 5,92 milioane lei, preţul de referinţă ajungând la 0,525 lei/unitate, după o scădere de 1,04%.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Si, nu se sesizeaza nimeni? Cumperi si vinzi dupa 4 zile? De cod de practica onesta mai stie cineva? De posibile informatii confidentiale mai intereseaza pe cineva?

    Si ne mai miram ca e bursa unde e. 

    Ce companie obscura mai e si VESY. Cumperi, vinzi, iara cumperi.......iara vinzi. Cativa traderi au mai facut ceva bani......pe inside trading......

    Asociaţia Salaria­ţilor (PAS) Chimica Orăştie este controlata de catre Alexandru Farcas in urma unei tranzactii din 2007/2008 de aproximativ 500.000 euo.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb