BVB Deal-urile au dominat piaţa

Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 3 aprilie 2012

Deal-urile au dominat piaţa

Bursa de la Bucureşti a crescut cu 0,21%, într-o piaţă în care şase tranzacţii negociate cu acţiuni Fondul Proprietatea (FP), SIF Oltenia (SIF5), BRD (BRD), SIF Moldova (SIF2) şi Banca Transilvania (TLV) au asigurat aproape trei sferturi din lichiditate.

Piaţa a deschis ziua în creştere uşoară şi a continuat să avanseze, în cadrul unor tranzacţii cu volume reduse de acţiuni. În jurul orei 11:30 bursa a atins punctul maxim de creştere, indicele general BET-C plasându-se cu 0,72% peste nivelul de vineri.

Ulterior, creşterea a încetinit la 0,3%, după ce bursele vest-europene au trecut pe scădere în urma unor informaţii că grupurile bancare BNP Paribas şi Societe Generale, UniCredit şi La Caixa se pregătesc să înapoieze o parte din împrumuturile luate de la Banca Centrală Europeană (BCE) prin licitaţiile de fonduri ieftine pe trei ani din decembrie şi februarie.

Piaţa de la Bucureşti a rezistat pe verde până la ora 15:30, după care indicii au trecut pe scădere uşoară, iar rulajele de pe piaţa principală au rămas reduse.

Între orele 15:38 şi 15:40 au fost realizate patru tranzacţii negociate cu 0,16% din acţiunile FP (13,1 milioane lei), un pachet de 0,86% din titlurile SIF Oltenia (7 milioane lei), 0,06% din acţiunile BRD (4,6 milioane lei) şi cu 0,38% din titlurile SIF Moldova (2,6 milioane lei), la preţuri uşor peste ultimele cotaţii de vineri.

Tranzacţii negociate au fost realizate la în jurul orei 15:50 şi cu două pachete de acţiuni reprezentând 0,11% din capitalul social al Băncii Transilvania. Deal-urile au fost realizate pentru suma de 2,2 milioane lei. Titlurile băncii au fost transferate la preţuri în scădere uşoară.

Mai mulţi brokeri cred că deal-urile au fost realizate între unele fonduri, cel mai probabil administrate de aceeaşi companie, bazându-se pe faptul că au fost efectuate într-un interval scurt de timp şi la preţuri foarte apropiate de ultimele cotaţii de vineri, când a fost şi final de trimestru.

La închiderea pieţei principale, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în scădere nesemnificativă, cu 0,09%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic menţineau indicele BET-NG la nivelul de vineri.

Totodată, indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea, era în stagnare.

Indicele extins al Bursei, BET-XT, a scăzut nesemnificativ, cu 0,06%. Indicele reflectă evoluţia primelor 25 de titluri în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

"Evoluţia a stat sub auspiciul cifrelor macroeconomice din Europa publicate în prima parte a zilei. Astfel, după o deschidere marginal pozitivă, evoluţia burselor a fost afectată de publicarea sub aşteptari a unui indice care reflectă preţurile la producători în Franţa, indice care a atins minimul ultimelor 33 de luni. La scădere au contribuit şi datele privind şomajul în Italia, peste aşteptări. Cred că agitaţia în piaţă va începe în apropierea datelor de AGA de la SIF-uri, când investitorii vor începe să acumuleze pe ultima sută de metri", a declarat Radu Profeanu, broker la Tradeviile, citat de Mediafax.

Investitorii au tranzacţionat în total acţiuni de 40,2 milioane lei (9,2 milioane euro), valoare cu 22% mai redusă decât rulajul de vineri, de 51,4 milioane lei (11,7 milioane euro). Deal-urile cu acţiunile FP, SIF Oltenia, BRD, SIF Moldova şi Banca Transilvania, în valoare cumulată de 29,7 milioane lei (6,7 milioane euro), au asigurat 74% din lichiditatea bursei.

Pe piaţa principală, titlurile Fondului Proprietatea au rămas cele mai lichide din piaţa principală, cu operaţiuni de 2,9 milioane lei, iar preţul a crescut cu 0,51%, la 0,597 lei.

Acţiunile OMV Petrom au consemnat al doilea rulaj din piaţa principală, de 1,4 milioane lei, iar preţul a avansat cu 0,51%, la 0,417 lei.

"Investitorii sunt atraşi de < poveşti de succes >, iar Petrom este o acţiune defensivă, care dă dividend şi este la 10% faţă de maximul anului trecut. Luând în considerare că volumul pe aceste acţiuni a început să crească din 0,38 lei, consider că evoluţia a fost normală. La BRD am mai văzut nişte deal-uri în ultima perioadă. Conform analizei tehnice, cotaţia de 10,5 lei/acţiune poate fi confirmată grafic drept un suport important care acţionează ca un minim local, ceea ce determină investitorii să ia în calcul acumularea de acţiuni", a mai spus brokerul.

Pe piaţa principală, acţiunile BRD au înregistrat un rulaj de doar 3.700 de lei, iar preţul a crescut cu 0,94%, la 10,75 lei.

Titlurile SIF Oltenia au scăzut cu 0,36%, pe un rulaj de 773.000 de lei, iar acţiunile SIF Moldova au coborât cu 0,77%, pe o lichiditate de 448.000 de lei.

În acelaşi timp, titlurile Băncii Transilvania au înregistrat o corecţie de 1,31%, iar operaţiunile au cumulat 396.000 de lei.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Lasa maruntisurile.......Cistiga bani inteligent ....... Vino pe Pont Bursier.ro si invata de la profesionisti cum se cistiga banii la Bursa rapid in timp real .

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb