BVB Lichiditatea creşte la 116,24 milioane de lei

Vlad Dobrea
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 27 noiembrie 2019

Lichiditatea creşte la 116,24 milioane de lei

Lichiditatea înregistrată în şedinţa de tranzacţionare de ieri de la BVB a urcat considerabil, valoarea acesteia a fost de 24,33 milioane de euro în condiţiile în care în şedinţa precedentă a fost înregistrată o lichiditate de doar 3,8 milioane de euro.

Prin piaţa "deal" au fost consemnate două tranzacţii care au ajutat la creşterea lichidităţii, cea mai importantă dintre acestea a fost încheiată cu titlurile SNP la preţul unitar de 0,44 lei/unitate, în creştere cu 0,92% faţă de preţul de referinţă din piaţa "regular", pe fondul unui rulaj de 22 milioane de lei. Cea de a doua tranzacţie a fost încheiată cu titlurile SIF2, la preţul unitar de 1,505 lei/acţiune în depreciere cu 0,33% faţă de preţul de referinţă din piaţa "regular", în valoare de 9,03 milioane de lei.

Analiştii de la Prime Transaction au notat, în raportul zilnic al societăţii: " Evoluţii mixte ale indicilor BVB. Variaţiile au fost cuprinse între -0,58% pentru BET-FI şi +0,26% în cazul BET. Valoarea tranzacţiilor a urcat considerabil, fiind una dintre cele mai lichide şedinţe din ultima perioada. Astfel, rulajul total a fost de 116,3 milioane lei, în contextul în care au exis-tat şi două DEAL-uri. Una dintre tranzacţiile DEAL a fost cu acţiuni OMV Petrom (SNP), în valoare de 22 milioane lei şi una cu titluri SIF Moldova (SIF2) în valoare de 9,03 milioane lei. Pe piaţă principală, cel mai lichid emitent a fost Banca Transilvania (TLV) unde valoarea tranzacţiilor a ajuns la 29 milioane lei. Remarcăm azi (n.r. ieri) evoluţia sectorului bancar: titlurile Banca Transilvania (TLV) au trecut de nivelul psihologic de 2,50 lei/acţiune şi au închis şedinţa la 2,54 lei/acţiune, marcând o creştere de 2,21%, iar acţiunile BRD SocGen (BRD) au închis şedinţa la 15 lei/acţiune".

În piaţa "regular", topul lichidităţii a fost condus de titlurile TLV, care au înregistrat transferuri în valoare de 29,05 milioane de lei, în creştere cu 2,21%, ultima cotaţie a emitentului fiind de 2,54 lei/unitate.

Locul al doilea în acest clasament a fost OMV Petrom (SNP), care a încheiat şedinţa de tranzacţionare la preţul unitar de 0,437 lei/titlu, în creştere cu 0,23%, valoarea tranzacţionată însumând 26,44 milioane de lei.

Acţiunile BRD au terminat ziua bursieră la preţul unitar de 15 lei/acţiune, în apreciere cu 0,67% pe fondul unei valori transferate de 9,87 milioane de lei.

Locul al patrulea în acest top a fost ocupat de Romgaz (SNG), care au încheiat şedinţa de tranzacţionare la preţul de 37,55 lei/titlu, în urcare cu 0,13%, în contextul unui rulaj de 5,85 milioane de lei.

Indicele BET, al celor mai lichide şaisprezece acţiuni, se afla în creştere cu 0,26%. Indicele BET-XT, ce include în structura sa cele mai tranzacţionate 25 de titluri de la bursa noastră s-a apreciat cu 0,14%.

1. "Prodplast" (PPL): +3,85%

2. "Impact Developer & Contractor" (IMP): +2,59%

"Banca Transilvania" (TLV): +2,21%

4. "Mecanică Fină" (MECE) +1,67%

5. "Sphera Franchise Group" (SFG): +1,33%

-------------------

Topul celor mai mari scăderi

1. "Artego" (ARTE): -5,77%

2. "TMK - Artrom"(ART): -4,44%

3. "Condmag" (COMI): -4,00%

4. "Socep" (SOCP): -2,43%

5. "Patria Bank" (PBK): -1,76%

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb