BVB Marcel Murgoci, Estinvest Focşani: "Evoluţia BVB, marcată de valori destul de slabe ale lichidităţii, pe fondul aprecierii indicilor"

Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 16 iunie 2016

Principalii indici ai Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au încheiat şedinţa de tranzacţionare de ieri în urcare, în contextul în care a fost înregistrat un volum de tranzacţionare mai mic decât marţi, de 16,8 milioane de lei (3,7 milioane euro).

Domnul Marcel Murgoci, director operaţiuni la Estinvest Focşani, ne-a declarat: "Astăzi (miercuri, n.r.) s-a înregistrat o lichiditate de aproximativ 3,5 milioane de euro, slabă în comparaţie cu media zilnică a anului curent (aproximativ 8,5 milioane de euro), în condiţiile în care au fost realizate şi două tranzacţii pe piaţa «deal», mai precis pe Romgaz (SNG, 100.000 de acţiuni) şi 10 milioane de acţiuni pe OMV Petrom (SNP). Indicii interni au evoluat în ton cu indicii burselor externe, deşi au început mai timid şedinţa. Această fapt se datorează şi evoluţiei pozitive de pe pieţele externe. În concluzie, evoluţia a fost marcată de valori destul de slabe ale lichidităţii, în condiţiile în care există o apreciere considerabilă la nivelul indicilor bursieri, cu peste 1% creştere. Tot astăzi (ieri) s-a înregistrat şi o închidere de ofertă pe Comelf (CMF, de 936.517 acţiuni), constând în 4% din capitalul social, la 2,7 lei".

Ovidiu Dumitrescu, director general adjunct în cadrul Tradeville, a detaliat: "Majoritatea indicilor Bursei de Valori Bucureşti au încheiat ziua (miercuri, n.r.) în teritoriu pozitiv, pe fondul unor evoluţii pozitive în şedinţa de tranzacţionare din pieţele vest-europene, respectiv în prima parte a sesiunii nord-americane. Indicele BET a câştigat 1,49% faţă de şedinţa anterioară, în timp ce restul indicilor au variat între -0,34% (BET-NG) şi +1.58% (BET-TR). Valoarea totală a tranzacţiilor cu acţiuni de pe piaţa reglementată a fost de 3,38 milioane euro, sub media de 7,33 milioane euro înregistrată de la începutul anului. Cel mai mare avans atât pe segmentul principal, cât şi din cadrul indicelui BET l-a avut preţul titlurilor Banca Transilvania S.A. (TLV), cu +5,04%, în condiţiile în care volumele tranzacţionate au fost sub media ultimelor 6 luni. Cea mai mare scădere pe piaţa reglementată au înregistrat-o astăzi (miercuri, n.r.) acţiunile Boromir Prod S.A. (SPCU), cu -5,63%, pe fondul unui volum care a fost peste valoarea medie înregistrată pentru acest titlu în ultima jumătate de an. Din cadrul indicelui BET, cea mai mare scădere a zilei (de miercuri, n.r.) au marcat-o titlurile Bursa de Valori Bucureşti S.A. (BVB, -0,73%), volumele pe piaţa «regular» fiind peste media ultimelor 6 luni şi pentru acest simbol".

Pe piaţa "regular", topul lichidităţii a fost condus de acţiunile "Banca Transilvania" (TLV), simbol pe care au fost realizate tranzacţii în valoare de 2,54 milioane de lei. Preţul de închidere al transferurilor cu acţiuni TLV a fost de 2,19 lei/unitate.

Titlurile SNG au scăzut cu 0,41%, la 24,4 lei/unitate, în urma unui rulaj de 1,42 milioane de lei.

Tot ieri, au fost schimbate acţiuni "Fondul Proprietatea" (FP) de 1,32 milioane de lei, preţul de închidere fiind de 0,711 lei/unitate, în scădere cu 0,56%.

Locul al patrulea în topul lichidităţii a revenit titlurilor "Transelectrica" (TEL), cu un rulaj de 0,6 milioane de lei. Cotaţia TEL s-a depreciat cu 0,73%, ultimul preţ fiind de 27,3 lei/unitate.

Pe piaţa "deal" au fost înregistrate, în total, trei tranzacţii. Două dintre acestea, au fost realizate cu titluri SNP, însumând 2,46 milioane lei, la preţul unitar de 0,246 lei, în depreciere cu 0,40%.

De asemenea, a mai fost încheiată o tranzacţie "deal" cu titluri SNG, de 2,45 milioane de lei, în stagnare la preţul 24,5 lei/acţiune.

Indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a sporit cu 1,45%, iar indicele BET-FI, al SIF-urilor plus Fondul Proprietatea, s-a apreciat cu 0,83%.

Indicele extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a urcat cu 1,39%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a crescut cu 1,02%.

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb