BVB Marcel Murgoci: "Titlurile Transgaz au avut de suferit, pe fondul ştirii privind oprirea gazoductului BRUA în Ungaria"

ANDREI STAN
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 25 iulie 2017

Marcel Murgoci: "Titlurile Transgaz au avut de suferit, pe fondul ştirii privind oprirea gazoductului BRUA în Ungaria"

Săptămâna a debutat cu scăderi, pe o lichiditate de doar 6 milioane de euro

Titlurile "SIF Banat-Crişana", cele mai lichide

Opt din indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au încheiat prima şedinţă de tranzacţionare a săptămânii în teriroriul negativ, în contextul în care a fost înregistrat un volum de tranzacţionare de 27,35 milioane de lei (6 milioane euro) care se situează la jumătate din media lichidităţii din acest an, potrivit domnului Marcel Murgoci, director de operaţiuni la "Estinvest Focşani".

Domnia sa a subliniat şi faptul că acţiunile "Transgaz" au avut de suferit, ajungând, în timpul zilei, un minim de 385 de lei/unitate, pe fondul anunţului operatorului de transport de gaze maghiar FGSZ privind oprirea pe teritoriul Ungariei a gazoductului BRUA, planificat să ajungă în Austria.

Marcel Murgoci a detaliat evoluţia de ieri de la BVB: "Piaţa a început pe creştere, iar în prima jumătate a şedinţei de astăzi (ieri, n.r.) indicele BET ajunsese la valoarea de 8.400 de puncte. După ora 13:00, piaţa a regresat şi indicele principal al bursei a avut o evoluţie plată, ajungând în apropierea valorii de 8.340-8.350 de puncte.(...) Am remarcat rulajul mai mare pe SIF Banat-Crişana, fiind tranzacţionate peste 4 milioane de acţiuni la un preţ situat în apropierea preţului de închidere din ziua de vineri. De asemenea, pe BRD s-au făcut, în prima parte a zilei, tranzacţii cu aproape 400.000 de acţiuni, pe o stagnare a preţului faţă de şedinţa anterioară. În rest, titlurile Transgaz au avut de suferit, atingând chiar 385 de lei - preţul minim de astăzi (ieri, n.r.) -, pe fondul ştirii cu privire la oprirea de către Ungaria a gazoductului BRUA undeva în apropierea graniţei cu Austria".

Pe piaţa "regular", topul lichidităţii a fost condus de acţiunile "SIF Banat-Crişana" (SIF1), simbol pe care au fost realizate tranzacţii în valoare de 8,4 milioane de lei. Cotaţia SIF1 a urcat cu 0,1%, la preţul de 1,986 lei/unitate.

Acţiunile "BRD - Groupe Societe Generale" (BRD) au stagnat, la 14,18 lei/unitate, în urma unui rulaj de 5,6 milioane de lei.

Tot ieri, au fost schimbate titluri "Transgaz" (TGN) de 2,7 milioane de lei, preţul de închidere fiind de 392 lei/unitate, în depreciere cu 0,51%.

Locul al patrulea în topul lichidităţii a revenit acţiunilor "Medlife" (M), cu un rulaj de 2,4 milioane de lei. Cotaţia emitentului a crescut cu 0,27%, la preţul de 36,7 lei/unitate.

Titlurile "Digi Communications N.V." (DIGI) au stagnat, la preţul unitar de 41 de lei, pe o lichiditate de doar 0,4 milioane de lei.

Pe piaţa "deal" nu s-au realizat tranzacţii.

Indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide treisprezece acţiuni, a coborât cu 0,41%, iar indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 34 de acţiuni de la BVB, a înregistrat o corecţie de 0,39%.

Indicele BET-FI, al SIF-urilor plus "Fondul Proprietatea", a fost singurul care s-a apreciat, cu 0,02%.

Indicele extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a scăzut cu 0,36%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, s-a depreciat cu 0,17%.

Topul celor mai mari creşteri

1. "Retrasib" (RTRA): +12,97%

2. "Mecanica Ceahlău" (MECF): +6,4%

3. "Electromagnetica" (ELMA): +3,53%

4. "Impact Developer & Contractor" (IMP): +2,44%

5. "Ropharma" (RPH): +2,27%

Topul celor mai mari scăderi

1. "Electroputere" (EPT): -9,7%

2. "Armătura" (ARM): -8,6%

3. "Grupul Industrial Electrocontact" (ECT): -7,87%

4. "Cemacon" (CEON): -3,48%

5. "Compa" (CMP): -2,4%

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb