Pe parcursul sesiunii bursiere de ieri au fost efectuate tranzacţii în valoare totală de 83 miliarde de lei, cu 7 miliarde mai mult decît nivelul înregistrat în şedinţa anterioară. Indicii bursieri s-au apreciat pe fondul creşterii cursurilor la 22 din cele 59 de simboluri tranzacţionate.
În cadrul şedinţei bursiere de ieri au fost efectuate tranzacţii cu obligaţiuni emise de "Raiffeisen Bank" în valoare de 1.380 miliarde de lei.
• "Rompetrol Rafinare" Constanţa
Preţul acţiunilor RRC s-a înscris pe parcursul sesiunii bursiere de ieri pe un trend descrescător, pe fondul unei lichidităţi ridicate. Au fost tranzacţionate peste 48 milioane de acţiuni în valoare de 27,9 miliarde de lei. Cel mai mare pachet transferat ieri a numărat 3 milioane de acţiuni. Tranzacţia a avut loc în partea a doua a şedinţei bursiere la preţul de 580 lei/acţiune. Ultimul transfer a fost efectuat la cursul de 580 lei/acţiune, cu 7,5% mai mic decît preţul de închidere de luni.
• SNP "Petrom" Bucureşti
Pe parcursul sesiunii bursiere de ieri, preţul acţiunilor SNP s-a înscris pe un trend ascendent, pe fondul unei lichidităţi ridicate. Cel mai mare pachet transferat ieri a numărat 501.500 acţiuni RRC, iar tranzacţia a avut loc în partea a doua a sesiunii la cursul de 2.480 lei/acţiune. Ultima tranzacţie a fost realizată la preţul de 2.550 lei/acţiune, maximul zilei, cu 4,1% mai mare decît cursul de închidere de luni.
Valoarea tranzacţiilor efectuate ieri cu acţiuni SNP a fost de 15,1 miliarde de lei, la un număr de peste 6,1 milioane de acţiuni transferate.
• SIF "Oltenia"
Cursul titlurilor SIF5 s-a apreciat pe parcursul şedinţei de tranzacţionare de ieri, pe fondul unei lichidităţi ridicate. Valoarea tranzacţiilor efectuate cu aceste titluri a fost de 10,3 miliarde de lei la un număr de peste 1,9 milioane acţiuni transferate. La jumătatea şedinţei bursiere a fost transferat un pachet de 97.500 titluri (cel mai mare pachet transferat ieri), preţul transferului fiind de 5.400 lei/acţiune. Ultima tranzacţie a fost efectuată la preţul de 5.600 lei/acţiune (maximul zilei), mai mare cu 3,7% decît cursul de închidere de luni.
• "Siretul" Paşcani
În cadrul şedinţei de tranzacţionare de ieri, preţul acţiunilor SRT a scăzut de la 2.520 lei/acţiune (preţul de deschidere), la 2.330 lei/acţiune, acesta din urmă fiind şi preţul la care a fost realizată ultima tranzacţie. Cursul de închidere de ieri a fost cu 7,5% mai mic decît preţul ultimei tranzacţii efectuată luni. Cel mai mare pachet transferat a numărat 199.500 acţiuni, preţul tranzacţiei fiind de 2.400 lei/acţiune. Acţiunile SRT au fost reintroduse săptămîna trecută la tranzacţionare, după ce ele fuseseră suspendate în vederea majorării capitalului social şi a splitării valorii nominale de la 4.000 lei la 1.000 lei/acţiune. Ca urmare a modificării numărului de acţiuni şi a valorii nominale a acestora, limita de preţ pentru titlurile "Siretul" a fost suspendată o dată cu reluarea lor la tranzacţionare, pînă la formarea liberă, pe baza cererii şi ofertei, a unui nou preţ de referinţă.