BVB Prime Transaction: "Săptămâna a început prost pentru bursa locală"

ALEXANDRU COSTEA
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 17 noiembrie 2015

Prime Transaction: "Săptămâna a început prost pentru bursa locală"

Majoritatea indicilor Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au înregistrat, în şedinţa de tranzacţionare de ieri, "scăderi mari", pe fondul unei lichidităţi de 7,09 milioane de euro (peste 31,46 milioane lei), potrivit raportului zilnic al companiei de brokeraj Prime Transaction.

Conform sursei, "cel mai afectat a fost indicele companiilor energetive, BET-NG, cu un minus de 2,15%, după scăderi de 3,62% la Romgaz (SNG) şi 3,52% la OMV Petrom (SNP)".

BET a scăzut, la rândul său, cu 1,73%, "ajungând din nou sub 7.200 de puncte, fiind afectat şi de scăderile celor două bănci din componenţa sa, Banca Transilvania (TLV), cu -1,35% şi BRD - Groupe Societe Generale (BRD), cu -1,17%", notează brokerii.

"SIF-urile au mers în direcţia opusă restului pieţei, indicele BET-FI apreciindu-se cu 0,34%, în principal pe seama evoluţiei SIF Oltenia (SIF5), +1,79% şi SIF Moldova (SIF2), +1,11%", mai arată raportul.

Topul lichidităţii a fost condus de acţiunile SNG, simbol pe care au fost realizate tranzacţii în valoare de peste 10,43 milioane de lei. Cotaţia SNG a ajuns la 27,95 lei/unitate.

Titlurile "Fondul Proprietatea" (FP) s-au depreciat cu 0,97%, la 0,816 lei/unitate, în urma unui rulaj de 5,45 milioane de lei.

Tot ieri, au fost schimbate acţiuni Transgaz (TGN) de 3,92 milioane de lei, preţul de închidere fiind de 265 lei/unitate.

Locul al patrulea în topul lichidităţii a revenit titlurilor TLV, cu un rulaj de 2,5 milioane de lei. Cotaţia TLV a ajuns la un preţ de 2,555 lei/unitate.

Indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a coborât cu 1,66%.

Indicele extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a scăzut cu 1,34%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a coborât cu 0,66%.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb