BVB Scăderi pe linie la BVB

MIHAI GONGOROI
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 15 aprilie 2019

Scăderi pe linie la BVB

Rulaj de 25 milioane de lei, sub media anului

Toţi cei nouă indici ai Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au încheiat ultima şedinţă de tranzacţionare a săptămânii în teritoriul negativ, în contextul în care rulajul înregistrat a fost de aproape 25 milioane de lei, puţin peste valoarea transferată în şedinţa anterioară, dar sub media zilnică din acest an, care a coborât la 42,3 milioane de lei.

BET a marcat vineri prima şedinţă de scădere din ultimele zece zile bursiere, afişând o retragere de 0,73%, până la 8.267,38 de puncte, în timp ce BET-FI a marcat cea mai accentuată scădere din rândul celor nouă coşuri de acţiuni de la BVB, de 1,44%.

Tot vineri a fost înregistrată în piaţă oferta publică de răscumpărare "POF" derulată de Patria Bank (PBK), pentru un număr de 14,15 milioane de acţiuni. Oferta s-a derulat la preţul unitar de 0,1047 de lei, cu 16,51% mai mare faţă de referinţă, valoarea operaţiunii de piaţă ridicându-se la 1,48 milioane de lei.

Brokerii de la Prime Transaction au descris ultima şedinţă a săptămânii astfel: "Toţi indicii au închis în scădere şedinţa de astăzi (n.r. vineri). Variaţiile au fost cuprinse între o scădere de 0,26% pentru BET-BK şi o retragere de 1,44% în cazul BET-FI. Indicele BET întrerupe astăzi (n.r. vineri) seria de şedinţe consecutive de creştere. Astăzi (n.r. vineri) ar fi fost a zecea zi de creştere. Scăderea indicilor a venit într-o bună masură din corecţia înregistrată de titlurile Fondul Proprietatea (FP), care au scăzut 2,51%.

Lichiditatea s-a menţinut în zona inferioară, valoarea totală a tranzacţiilor fiind de 5,2 milioane euro. Din cadrul indicelui BET, cea mai bună evoluţie a fost cea a titlurilor Conpet (COTE), care au crescut cu 0,51%. La polul opus, scăderi de peste un procent au avut, pe lângă FP, şi Transgaz (TGN), cu o depreciere de 1,7% şi Sphera Franchise Group (SFG), care a scăzut 1,69%".

În piaţa "regular", topul lichidităţii a fost condus de acţiunile Romgaz (SNG), titlurile producătorului de gaze încheind ziua bursieră la 33,4 lei/unitate, în creştere cu 0,3%, pe fondul unei valori tranzacţionate de 5,15 milioane de lei.

Locul al doilea în acest clasament a fost ocupat de titlurile FP, care au încheiat şedinţa de tranzacţionare la preţul unitar de 0,932 lei, în contextul unei valori transferate de 2,65 milioane de lei.

Acţiunile Banca Transilvania (TLV) au terminat ziua bursieră la preţul unitar de 2,165 lei, cu 0,23% sub cel din şedinţa anterioară, rulajul cu titlurile TLV fiind de 2,52 milioane de lei.

Locul al patrulea în acest top a fost ocupat de titlurile OMV Petrom (SNP), ultima cotaţie a emitentului fiind de 0,3665 lei/titlu, în scădere cu 0,41%, apărută pe fondul unei valori transferate de 1,95 milioane de lei.

Prin piaţa "deal" au fost realizate 5 schimburi negociate, trei dintre acestea cu titlurile SNG, încheiate la preţul de 33,3 lei, în stagnare, pentru suma de 2,83 milioane de lei. O altă tranzacţie "deal" a fost încheiată cu SNP, pentru 1,84 milioane de lei, la un preţ de 0,368 de lei, în timp ce un schimb "deal" a fost realizat cu acţiunile Electrica (EL), la un preţ de 11,2 lei, cu 1,32% sub referinţa din piaţa "regular", pentru 1,03 milioane de lei.

Indicele compozit BET Plus, ce include în structura sa cele mai lichide 40 de companii de la BVB, cu excepţia SIF-urilor, a scăzut cu 0,69%, în timp ce indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de acţiuni de la BVB, s-a depreciat cu 0,71%.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb