• Tranzacţii de aproape 60 milioane de lei cu acţiunile Banca Transilvania
Indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au avut un debut de săptămână fără oscilaţii semnificative, în ton cu dinamica din pieţele europene. Indicele BET, al celor mai lichide nouăsprezece acţiuni de la BVB, a coborât cu 0,11%, la 12.860,05 puncte, în timp ce indicele compozit BETPlus s-a depreciat cu 0,09%, până la 1.920,68 de puncte.
Rulajul s-a ridicat la 96,52 milioane de lei, mai mult de jumătate din valoarea tranzacţiilor fiind dată de schimburile cu acţiunile Banca Transilvania (TLV). Titlurile instituţiei de credit din Cluj au urcat cu 0,98%, la 2,575 lei, într-o zi în care o bună parte din valoarea tranzacţiilor de 59,97 milioane de lei a fost dată de schimburi cu pachete mari, ceea ce arată prezenţa în piaţă a investitorilor instituţionali.
Brokerii de la Prime Transaction au scris, în raportul lor zilnic: "Cu excepţia indicelui BET-FI care a crescut cu 0,16%, toţi ceilalţi indici au avut o dinamică negativă, cea mai mare scădere fiind înregistrată de indicele BET-NG, -0,47%. Valoarea tranzacţiilor a fost de aproape 19,5 milioane euro, în creştere cu 57% faţă de valoarea înregistrată în şedinţa anterioară (...). În prima zi de desfăşurare a ofertei publice Aquila s-au subcris acţiuni în valoare de 19,46 milioane de lei. Acţiunile din indicele BET au avut o evoluţie mixtă, astfel: aprecieri mai mari de 1,5% au înregistrat titlurile Nuclearelectrica (SNN), +1,59%, în timp ce deprecieri mai mari de -2,5% au înregistrat acţiunile Digi Communications (DIGI), -2,52% şi TeraPlast (TRP), -3,3%".
În topul lichidităţii din piaţa "regular", după acţiunile Banca Transilvania s-au situat titurile Fondul Proprietatea (FP) ce au urcat cu 0,45%, la preţul de 1,782 lei, pe fondul unei valori a tranzacţiilor de 4,5 milioane de lei.
Acţiunile MedLife (M) au urcat cu 0,43%, până la preţul de 23,4 lei, în condiţiile unei lichidităţi de 3,33 milioane de lei.
Pe poziţia a patra a acestui clasament s-au situat titlurile OMV Petrom (SNP), al căror rulaj s-a ridicat la 3,06 milioane de lei, acţiunile producătorului de petrol şi gaze încheind ziua la preţul unitar de 0,506 lei, în creştere cu 0,4%.
Prin piaţa "deal" nu a fost realizată nicio tranzacţie.
Indicele BET AeRO, al companiilor listate pe Sistemul Multilateral de tranzacţionare al BVB, a coborât cu 0,09%, la 1.030,29 puncte.
Indicele extins BET-XT, al celor mai lichide 30 de acţiuni de la bursa noastră, a coborât cu 0,17%, la 1.135,76 de puncte, în timp ce indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii în acţiuni, a coborât cu 0,37%, până la 2.547,3 puncte.
• Topul celor mai mari creşteri
1. "SIF Hoteluri" (CAOR): +14,40%
2. "Carbochim" (CBC): +14,29%
3. "Transilvania Broker de Asigurare" (TBK): +4,00%
4. "Romcab" (MCAB): +3,75%
5. "Aerostar" (ARS): +3,30%
• Topul celor mai mari scăderi
1. "Sinteza" (STZ): -12,33%
2. "Condmag" (COMI): -10,53%
3. "Şantierul Naval Orşova" (SNO): -4,77%
4. "Biofarm" (BIO): -4,25%
5. "TeraPlast" (TRP): -3,30%
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 09.11.2021, 09:39)
Mai nou bursa noastra se coreleaza cu cele externe,numai in perioadele de scadere.