Opt din cei nouă indici ai Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au avut scăderi în şedinţa de tranzacţionare de ieri, într-o zi cu oscilaţii reduse în pieţele europene, în timp ce în Statele Unite, coşurile de acţiuni recuperau în prima parte a zile deprecierile din sesiunea anterioară, declanşate de apelul preşedintelui Trump privind încetarea negocierilor pentru un nou pachet de stimlare a economiei, până la alegeri.
Indicele compozit BETPlus a scăzut cu 0,16%, la 1.328,41 puncte, în timp ce indicele extins BET-XT s-a depreciat cu 0,15%, până la 797,7 puncte.
Valoarea tranzacţiilor a fost de 33,29 milioane de lei, peste cea din sesiunea anterioară, de 24 milioane de lei, dar cu mult sub valoarea medie zilnică a acestui an,
de 66,78 milioane de lei.
Anca Păltineanu, analist de investiţii în cadrul casei de brokeraj Tradeville, ne-a transmis: "Astăzi (n.r. ieri), indicii Bursei de Valori Bucuresti au avut o evoluţie în general negativă, similară cu cea în scădere înregistrată pe principalele burse europene. Indicele BET a pierdut 0,18% faţă de şedinţa anterioară, în timp ce restul indicilor au variat între -0,22% pentru ROTX şi +0,04% în cazul BET-FI. Valoarea totală zilnică a tranzacţiilor a fost de aproximativ 6,8 milioane de euro, sub media zilnică de 13,9 milioane de euro, înregistrată de la începutul anului.
Cel mai mare avans pe segmentul principal l-au înregistrat acţiunile societăţii Electroputere (EPT), +11,11%, pe fondul tranzacţionării unui volum peste media ultimelor şase luni. Din cadrul indicelui BET, cea mai bună evoluţie a zilei a fost înregistrată de acţiunile Sphera Franchise Group (SFG), +2,69%, pe fondul tranzacţionării unui volum sub media ultimelor şase luni.
Cea mai mare scădere din piaţa reglementată au înregistrat-o acţiunile Dafora (DAFR), cu -8,33%, având un volum redus. Din cadrul indicelui BET, cea mai slabă evoluţie a zilei au marcat-o Bursa de Valori Bucureşti (BVB), -1,21% pe fondul unui volum de acţiuni peste cel tranzacţionat în ultimele şase luni pentru acest simbol".
În piaţa "regular", topul lichidităţii a fost condus de acţiunile Fondul Proprietatea (FP), ce au angrenat o valoare a tranzacţiilor de 4,64 milioane de lei, titlurile FP încheind ziua în stagnare, la preţul de 1,31 lei.
Acţiunile Banca Transilvania (TLV) au cumulat un rulaj de 4,07 milioane lei, într-o zi în care titlurile instituţiei de credit din Cluj au stagnat, la 2,245 lei.
Pe poziţia a treia în topul valorii tranzacţiilor s-au situat acţiunile Romgaz (SNG), al căror preţ a urcat cu 0,18%, la 28,35 lei, pe fondul unui rulaj de 2,89 milioane de lei.
Titlurile MedLife (M) au încheiat ziua la 38,1 lei, în scădere cu 1,04%, lichiditatea înregistrată cu acţiunile prestatorului de servicii medicale private ridicându-se la 2,49 milioane lei.
Prin piaţa "deal" a fost realizată o tranzacţie cu titlurile Digi Communications (DIGI), în valoare de 3,62 milioane de lei, schimbul fiind realizat la preţul unitar de 34,5 lei, cu 9,52% peste referinţa din piaţa "regular".
Indicele BET-NG, ce reflectă evoluţia companiilor din sectorul energetic şi al utilităţilor, s-a depreciat cu 0,04%, la 650,05 puncte, în timp ce indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a avut un recul tot de 0,04%, până la 1.680,85 puncte.
• Topul celor mai mari creşteri
1. "Electroputere" (EPT): +11,11%
2. "Bermas" (BRM): +9,52%
3. "Comcm" (CMCM): +5,81%
4. "Bucovina-Club de Munte" (BCM): +3,29%
5. "Electromagnetica" (ELMA): +3,20%
• Topul celor mai mari scăderi
1. "Dafora" (DAFR): -8,33%
2. "Socep" (SOCP): -3,36%
3. "Turism Felix" (TUFE): -3,13%
4. "Alumil" (ALU): -2,63%
5. "Ropharma" (RPH): -2,61%