Bursa de la Bucureşti a coborât vineri cu 0,85%, într-o piaţă unde acţiunile Transgaz (TGN) au scăzut, cu 2,05%, în a doua zi de derulare a ofertei în care statul vrea să vândă 15% din titlurile companiei.
Scăderile uşoare înregistrate în şedinţele de joi şi vineri au şters întregul câştig consemnat de indicele general al Bursei, BET-C, în primele trei zile ale săptămânii. Astfel, indicele a încheiat prima săptămână din luna aprilie în stagnare.
Raportat la nivelul de la finele anului trecut, indicele BET-C este cu aproape 9% mai sus.
Indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a scăzut cu 0,58% în săptămâna trecută, iar indicele BET-FI, al titlurilor celor cinci SIF-uri şi al acţiunilor Fondului Proprietatea, a coborât cu 0,7%. Astfel, comparativ cu nivelul de anul trecut, indicele BET a fost pe plus cu 8,82%, iar indicele BET-FI cu 6,73%.
În şedinţa de vineri, piaţa a fost pe roşu încă din primele minute, iar lichiditatea a continuat să fie concentrată doar pe câteva acţiuni. Rulaje de peste 10.000 de lei au înregistrat acţiuni emise de un sfert din companii listate.
"Trecerea datelor de referinţă pentru adunările generale, cât şi apropierea/desfăşurarea AGA anuale au implicaţii directe asupra interesului la cumpărare. Cred că această situaţie cu rulaje reduse se va prelungi în perioada imediat următoare. Lipsa unor evenimente majore care să determine o continuare a creşterilor va determina probabil începerea unei perioade de uşoare corecţii, pe fondul marcărilor de profit", a declarat Liviu Avram, şeful departamentului de vânzări al firmei de brokeraj NBG Securities România, citat de Mediafax.
Indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a încheiat ziua în scădere cu 0,97%, iar indicele BET-NG, al acţiunilor companiilor din sectorul energetic, a coborât cu 0,96%.
Indicele extins al Bursei, BET-XT, s-a plasat cu 0,97% sub nivelul de joi. Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.
Indicele extins BET-BK, care cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS), a scăzut cu 1,19%, iar indicele BET-FI a scăzut cu 0,97%. BET-FI include acţiunile celor cinci SIF-uri şi titlurile Fondului Proprietatea (FP).
Acţiunile Transgaz au scăzut vineri cu 2,05%, mai lent decât joi, când au coborât cu 6,28%, în prima zi a ofertei prin care statul vrea să vândă 15% din titlurile companiei. La închiderea pieţei principale, titlurile companiei erau cotate la 196 lei.
Preţul de la bursă este cu 14,6% peste cotaţia minimă din oferta de vânzare şi, în acelaşi timp, cu 14,78% sub cotaţia maximă din ofertă.
Investitorii au realizat 110 tranzacţii cu acţiuni Transgaz, în valoare cumulată de 174.000 de lei.
Acţiunile Fondului Proprietatea au scăzut cu 0,78% la preţul de 0,637 lei, însă au rămas în apropierea cotaţiilor din prima zi de listare la Bursă, pe 25 ianuarie 2011. Operaţiunile cu aceste titluri au cumulat 10,7 milioane lei, sumă din care 3,5 milioane lei au reprezentat valoarea a două deal-uri.
Preţul de vineri este cu 1,92% sub nivelul de la închiderea primei şedinţe a acţiunilor Fondului Proprietatea la bursă, de 0,6495 lei. Preţul maxim istoric atins de aceste titluri la Bursă a fost în ziua listării, când unele transferuri au fost realizate la 0,675 lei/acţiune.
Investitorii au tranzacţionat în total acţiuni de 18,6 milioane lei (4,2 milioane euro), valoare cu puţin peste rulajul şedinţei precedente, de 17,8 milioane lei (4 milioane euro). Mai mult de 80% din lichiditatea pieţei a fost asigurată de tranzacţii cu acţiunile Fondului Proprietatea (10,7 milioane lei), titlurile Băncii Transilvania (2,8 milioane lei) şi SIF Oltenia (2,1 milioane lei) .
Cel mai recent transfer cu titlurile Băncii Transilvania a fost realizat la 1,44 lei, preţ similar ultimei cotaţii de joi, iar acţiunile SIF Oltenia au coborât cu 2,37%, la 1,4 lei.
Banca a anunţat săptămâna trecută, că va lansa marţi o emisiune de obligaţiuni convertibile în acţiuni şi cu scadenţă la şapte ani, prin care vrea să împrumute 30 milioane euro, prima etapă vizând atragerea banilor de la acţionari.
Pe piaţa Rasdaq, investitorii au tranzacţionat acţiuni de 158.000 de lei, valoare cu o treime peste rulajul de joi, de 120.000 de lei.