BVB s-a decuplat de evoluţia burselor europene şi a revenit pe creştere uşoară la finalul zilei, închizând în urcare cu 0,09%, pe o lichiditate salvată de transferurile de pe piata Rasdaq, unde Interagro, firmă controlată de Ioan Niculae, a vândut acţiunile de la Giurgiu Nav, pentru 3,8 milioane euro.
Piaţa a fost pe verde la deschidere, după care a trecut pe scădere modes-tă, în linie cu pieţele europene.
Rulajul de pe segmentul de acţiuni de la BVB a fost redus, de 13,35 milioane lei (2,98 milioane euro), mult sub lichiditatea de vineri, de 74,38 milioane lei (16,6 milioane euro).
Cele mai tranzacţionate au fost acţiunile OMV Petrom (SNP), cu operaţiuni de 4,46 milioane lei. Titlurile au închis în urcare cu 2%, la 0,408 lei.
Pe locul secund s-au plasat acţiunile Fondul Proprietatea (FP), cu un rulaj de 2,9 milioane lei, iar ultimul transfer s-a perfectat la 0,533 lei, în urcare cu 0,53%.
"După creşterile puternice manifestate ca urmare a deciziei BCE de joi, şedinţa de tranzacţionare de luni şi-a reluate vechile «metehne» de dinainte, precum lichiditate slabă, variaţii mici ale preţurilor. Cred că jucătorii s-au cam oprit să mai tranzacţioneze, cel puţin până miercuri, când vor avea loc câteva decizii importante, respectiv Curtea Constituţională din Germania va da un verdict de legalitate referitor la Fondul permanent de salvare, iar Comisia Europeană va prezenta planurile detaliate pentru o uniune bancară în zona euro. Nici ziua de joi nu trebuie uitată, pentru că atunci va avea loc şedinţa FED, cu posibil impact asupra pieţei", a declarat directorul de operaţiuni al firmei de brokeraj Estinvest, Marcel Murgoci, citat de Mediafax.
La finalul şedinţei, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în urcare cu 0,14%, iar indicele extins al Bursei, BET-XT, se plasa cu 0,25% peste nivelul de vineri. Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în func-ţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.
Totodată, indicele extins BET-BK, care cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS), era în stagnare, iar indicele BET-NG, al acţiunilor companiilor din sectorul petrolier, se situa cu doar 0,06% peste nivelul sesiunii precedente.
Indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea, a rămas în creştere uşoară toată ziua, iar la final consemna un plus de 0,4%.
Piaţa Rasdaq a salvat lichiditatea generală a Bursei de la Bucureşti, după ce Interagro, firmă controlată de omul de afaceri Ioan Niculae, a vândut pachetul de acţiuni deţinut la Giurgiu Nav, reprezentând 92,54% din capitalul social, pentru care a încasat 17,37 milioane lei (3,8 milioane euro).
Cele 20,43 milioane de titluri au fost cedate la un preţ de 0,85 lei pe unitate, cu 73,44% sub ultima cotaţie de tranzacţionare, din 30 iulie.
Niculae a cumpărat în iulie 2001 pachetul de 92,54% din acţiunile firmei de transport fluvial de la PSV Company, fosta Petromservices, la un preţ de 0,88 lei/titlu, printr-o tranzacţie de vânzare la ordin.
De asemenea, Niculae a cedat şi controlul firmei Comcereal Prahova (CPRH), respectiv pachetul de 83,33%, pentru 1,18 milioane lei.
Până la transmitere ştirii, cumpărătorul acţiunilor nu a notificat Bursa privind tranzacţia realizată.
Bursele vest-europene afişau evoluţii mixte la finalul sesiunii de la Bucureşti, iar piaţa din Statele Unite a deschis în scădere şedinţa de luni, după creşterile din ultima perioadă, iar investitorii aşteaptă ca şedinţa de politică monetară a Rezervei Federale americane (Fed) din această săptămână să semnaleze o nouă rundă de achiziţii de obligaţiuni.