Bursa de la Bucureşti a scăzut cu 0,99%, pe un rulaj în revenire şi asigurat în proporţie de 53% de deal-uri cu acţiunile Băncii Transilvania (TLV), Fondul Proprietatea (FP), SIF Oltenia (SIF5) şi OMV Petrom (SNP).
Piaţa a fost pe roşu încă din primele minute, deşi bursele vest-europene au debutat pe creştere uşoară, investitorii reacţionând pozitiv la realegerea lui Barack Obama preşedinte al SUA. În a doua parte a şedinţei, pieţele externe au pierdut câştigurile şi au trecut pe scădere, iar brokerii spun că realegerea lui Obama era deja anticipată de pieţe şi a fost vizibilă în creşterea înregistrată în ultimele zile de pieţe.
Inversarea liniei pieţelor externe a influenţat marginal piaţa de la Bucureşti, unde scăderea indicelui general BET-C a ajuns de la 0,5% la mijlocul şedinţei până la 1% la închiderea pieţei.
"Deocamdată, corecţiile pe piaţa locală sunt nesemnificative şi cred că se vor menţine în aceeaşi notă până la sfârşitul acestui an dacă nu avem evenimente extraordinare. Probabil o corelare cu evoluţiile pieţelor externe va exista în continuare, iar în viitorul apropiat vom asista la discuţii tensionate legate de datoria SUA şi de situaţia macroeconomică în UE", a declarat şeful departamentului de tranzacţionare la Alpha Finance, Gabriel Necula, citat de Mediafax.
La închiderea pieţei principale, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în scădere cu 0,83%, iar indicele extins al Bursei, BET-XT, se plasa cu 0,99% sub nivelul de marţi. Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.
Indicele extins BET-BK, care cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS), a scăzut cu 0,91%, iar indicele BET-NG, al acţiunilor companiilor din sectorul energetic, a coborât cu 1,21%.
În acelaşi timp, indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea, a scăzut cu 1,04%.
Investitorii au tranzacţionat în total acţiuni de 16,9 milioane lei (3,7 milioane euro), valoare de aproape două ori peste rulajul de marţi, de 9,7 milioane lei (2,1 milioane euro).
"Piaţa este într-o stare de aşteptare, cu câteva excepţii, dar în principal bate pasul pe loc până când vor fi publicate rezultatele companiilor pe primele nouă luni. Ca şi evenimente importante aşteptăm alegerile locale din decembrie, iar în momentul în care vom avea o guvernare stabilă cred că se vor relua o parte a investiţiilor în piaţa locală cu condiţia ca şi viitorul Guvern să fie înclinat către listările promise. Cred că acolo unde vom vedea evoluţii semnificative acolo unde rezultatele ies din zona aşteptărilor pieţei", a afirmat brokerul.
Peste jumătate din rulajul pieţei a fost asigurat de deal-uri cu acţiunile Băncii Transilvania (3,6 milioane lei), Fondul Proprietatea (2,9 milioane lei), SIF Oltenia (1,7 milioane lei) şi OMV Petrom (830.000 de lei).
Deal-ul cu acţiunile băncii a fost realizat la 1,195 lei, preţ în creştere cu 0,34%, iar cel cu titlurile Fondului Proprietatea a fost încheiat la 0,54 lei, cu 0,47% peste ultima cotaţie de marţi. Pe piaţa principală, preţul acţiunilor Băncii Transilvania a scăzut cu 0,25%, la 1,188 lei, iar titlurile Fondului Proprietatea au coborât cu 0,47%, la 0,535 lei.
Tranzacţia negociată cu titlurile SIF Oltenia a fost realizată la 1,4 lei, preţ în scădere cu numai 0,14%. Pe piaţa principală acţiunile au coborât cu 0,78%, la 1,392 lei, pe un rulaj de 847.000 de lei.
Deal-urile cu titlurile companiei energetice au fost efectuate la preţul de 0,415 lei, cu 0,72% sub închiderea şedinţei precedente. Cea mai recentă tranzacţie cu acţiunile OMV Petrom de pe piaţa principală a fost realizată la 0,4105 lei, preţ în scădere cu 1,79%.
Petrom a anunţat înaintea deschiderii şedinţei bursiere rezultatele financiare pentru primele nouă luni din acest an. Grupul Petrom a înregistrat un profit net de 2,892 miliarde lei (652 milioane euro), în scădere cu 1% faţă de cel din perioada similară a anului trecut, iar vânzările au avansat cu 18%, la 19,185 miliarde lei (4,327 miliarde euro).
Pe segmentul destinat obligaţiunilor au fost transferate două pachete de titluri de stat pentru 5,9 milioane lei (1,3 milioane euro).
Pe piaţa Rasdaq rulajul a continuat să fie redus, operaţiunile cumulând doar 135.000 de lei. Valoarea este de aproape cinci ori sub cea de marţi, de 647.000 de lei.
Titlurile firmei Bucureşti Turism (BUTU), proprietarul hotelului Radisson Blu din Capitală, au fost cele mai lichide din piaţă, cu transferuri de 49.103 de lei, iar preţul a urcat cu 20,77%, la 5 lei.
La închiderea pieţei principale de la Bucureşti, bursele vest-europene erau în scădere cu până la 1,4%. Pieţele au deschis şedinţa în creştere cu până la 0,8%, după ce Barack Obama a fost reales preşedinte al SUA, astfel că investitorii se aşteaptă ca acesta să continue politicile monetare de stimulare a economiei.
Totuşi, în a doua parte a şedinţei, atenţia investitorilor a fost axată pe problema vârfului fiscal, întrucât la finele acestui an expiră unele programe bugetare de susţinere, adoptate de administraţia Bush în 2008 şi prelungite de administraţia Obama în 2010. Astfel, dacă democraşii şi republicanii nu pot ajunge la un compromis, la începutul anului viitor vor intra automat în vigoare cre teri de taxe şi reduceri de cheltuieli în valoare de 600 miliarde dolari, măsuri care ar putea împinge economia în recesiune.
La scăderile de pe pieţele europene au contribuit şi publicarea unor date sub aşteptări privind producţia industrială din Germania.