BVB SI RASDAQ Fondul Proprietatea, lider de lichiditate

Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 7 octombrie 2014

Activitatea de pe bursă s-a mai animat în a doua jumătate a zilei, alimentată de interesul investitorilor pentru transferurile cu acţiunile Fondul Proprietatea (FP), însă piaţa a închis în scădere uşoară, după ce în prima parte a zilei s-a aflat în teritoriu pozitiv pe un rulaj foarte redus.

Indicii BET Plus, de referinţă, şi BET, al celor mai lichide acţiuni, au închis în scădere cu 0,1%, după ce la mijlocul zilei se aflau pe plus cu 0,1%. BET Plus include cele mai lichide 37 de acţiuni din piaţa reglementată BVB, cu excepţia SIF-urilor şi a acţiunilor companiilor străine.

Schimburile cu acţiuni s-au ridicat la 22,5 milioane de lei (5,1 milioane de euro), după ce lichiditatea la jumătatea şedinţei se situa la 5,4 milioane de lei (1,22 milioane de euro).

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a trecut începând de luni, la sistemul de decontare a tranzacţiilor T+2, de la T+3 în prezent. Astfel, tranzacţiile efectuate pe piaţa de capital din România vineri, 3 octombrie, dar şi cele de luni, 6 octombrie, vor fi decontate în aceeaşi zi, miercuri, 8 octombrie.

Ca urmare a unor modificări tehnice la sistemele de tranzacţionare, BVB a şters din sistem după închiderea şedinţei de vineri ordinele open (valabile până la momentul execuţiei), urmând ca acestea să poată fi reintroduse începând de luni.

Participanţii la piaţă au tranzacţionat acţiuni Fondul Proprietatea în valoare de 12,5 milioane de lei, din care 1,14 milioane de lei printr-un transfer de tip deal, singurul de acest fel pe parcursul zilei. Fondul Proprietatea a închis în scădere cu 0,3% faţă de cotaţia de la sfârşitul şedinţei de vineri.

Preţul şi rulajul acţiunilor Fondul Proprietatea au beneficiat în ultimele şedinţe de răscumpărările derulate de companie prin al patrulea program de achiziţii de titluri proprii, început miercuri, potrivit Mediafax.

Fondul a anunţat, luni, că a răscumpărat în intervalul miercuri-vineri 9,93 milioane de acţiuni, în valoare de 9,47 milioane de lei.

Programul de răscumpărare poate fi derulat până în noiembrie 2015 şi vizează achiziţia a maxim 990.855.616 de acţiuni proprii, reprezentând 7,97% din capital.

Indicele BET FI, format din cele cinci SIF-uri şi Fondul Proprietatea, a urcat cu 0,5%, iar BET NG, al sectorului energetic, a avansat cu 0,3%.

Doar două acţiuni din energie au mai trecut de pragul de un milion de lei în privinţa rulajului.

Astfel, titlurile Electrica (EL) au crescut cu 1,6%, după operaţiuni totalizând 4,95 milioane de lei, iar cele ale Transelectrica (TEL) au avansat cu 1,9%, în urma unor tranzacţii de 1,9 milioane de lei.

Indicele extins BET XT a crescut cu 0,1%, iar BET BK a avansat cu 0,3%.

BET XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea. Indicele BET BK cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, printre care titlurile băncii austriece Erste (EBS), SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb