Bursa de la Bucureşti a scăzut cu 0,29% chiar la închiderea şedinţei, într-o piaţă unde majoritatea acţiunilor au înregistrat rulaje reduse, iar lichiditatea a fost susţinută în principal de deal-uri cu titlurile BRD (BRD), Fondul Proprietatea (FP), SIF Oltenia (SIF5) şi Biofarm (BIO).
Nicu Grigoraş, Director Departament Front Office SSIF "Intercapital Invest", ne-a declarat: "Lichiditatea de astăzi (n.r. ieri) este una bună (aproximativ 7 milioane de euro), şedinţa fiind cea mai lichidă din ultimele şase şedinţe de tranzacţionare. Din totalul de 31 milioane de lei, valoarea totală tranzacţionată, 18 milioane de lei reprezintă tranzacţii speciale realizate pe piaţa deal (58% din total). Doar tranzacţiile cu titluri BRD au reprezentat 10,4 milioane de lei (34% din volumul total tranzacţionat)".
Brokerul citat adaugă că lichiditatea este în creştere, fiind posibil ca această tendinţă să se menţină având în vedere că ne apropiem de datele de înregistrare pentru dividende: "Interesul investitorilor pentru companiile listate este posibil să fie mai ridicat în perioada următoare".
Piaţa a deschis ziua în scădere uşoară, iar apoi indicele general al Bursei, BET-C, a consemnat oscilaţii reduse până în jurul orei 13:00, când s-a stabilizat pe verde, deşi bursele externe au rămas pe roşu.
Chiar în ultimele minute, indicele general a trecut pe uşor pe roşu, influenţat în principal de amplificarea scăderii acţiunilor BRD, de la 0,6%, la 2,22%, şi de titlurile Romgaz, care au trecut pe roşu, închizând ziua pe minus cu 0,36%. Cele două acţiuni au o pondere cumulată de peste 30% în calculul indicelui BET-C.
La închiderea pieţei principale de la Bucureşti, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în scădere cu 0,41%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic plasau indicele BET-NG cu 0,52% peste nivelul de vineri.
Indicele BET-FI a avansat cu 1,01%. Indicele include acţiunile celor cinci SIF-uri şi titlurile Fondului Proprietatea (FP). Acţiunile SIF-urilor au înregistrat creşteri cuprinse între 0,52% (SIF Oltenia) şi 3,31% (SIF Muntenia), în timp ce titlurile Fondului Proprietatea au scăzut cu 0,49%, potrivit Mediafax.
Acţiunile SIF Transilvania au urcat cu 3,24%, la 0,488 lei, pe cel mai ridicat rulaj dintre SIF-uri, de 876.000 de lei. Evoluţia vine după ce săptămâna trecută aceste titluri au scăzut cu 8,57%.
Titlurile companiei au intrat în acest an pe un trend descendent şi au înregistrat cea mai vizibilă corecţie din acest sector, de peste 27%, fiind tranzacţionate aproape de cel mai redus nivel din ultimul an. Şi acţiunile celorlalte SIF-uri au coborât în acest an, corecţiile fiind cuprinse între 12% şi 17% în cazul titlurilor SIF Moldova, SIF Muntenia şi SIF Banat-Crişana. Titlurile SIF Oltenia sunt cu numai 2,37% sub nivelul din 2013.
Scăderea acţiunilor SIF Transilvania a fost determinată în principal de propunerea Directoratului de a utiliza profitul de anul trecut pentru dublarea capitalului social, compania urmând astfel să nu acorde dividende, ci acţiuni gratuite. Dacă până la propunerea capitalizării profitului de anul trecut, la finalul lunii februarie, titlurile SIF Transilvania au scăzut cu 6%, după acest moment corecţia s-a amplificat.
Preţul de la închiderea şedinţei de luni este cu 22,48% sub cotaţia dinaintea propunerii de majorare a capitalului social.
Indicele extins BET-XT a încheiat ziua în stagnare, iar indicele extins BET-BK a crescut cu 0,29%.
Indicele BET-XT reflectă evoluţia celor mai lichide 25 de acţiuni româneşti, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea. BET-BK cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni de la BVB, inclusiv SIF-urile şi FP, dar şi acţiunile băncii austriece Erste (EBS).
Investitorii au realizat tranzacţii cu volume mici de acţiuni pe piaţa principală, rulaje de peste 500.000 de lei înregistrând doar titluri emise de 6 din cele 83 de companii listate primele trei categorii şi la secţiunea acţiunilor internaţionale.
Lichiditatea pieţei a fost susţinută de deal-uri cu acţiuni BRD (10,4 milioane lei), Fondul Proprietatea (4,8 milioane lei), SIF Oltenia (1,9 milioane lei) şi Biofarm (813.000 de lei).
Acţiunile Fondului Proprietatea şi Transelectrica (TEL) au fost cele mai lichide din piaţa principală, cu operaţiuni de aproape 4,3 milioane lei şi, respectiv, de 1,6 milioane lei. Preţul titlurilor FP a scăzut cu 0,49%, la 0,806 lei, în timp ce acţiunile Transelectrica au crescut cu 1,86%, la 18,1 lei.
Pe piaţa Rasdaq, investitorii au transferat în total acţiuni de 323.000 de lei, faţă de 275.000 de lei în şedinţa precedentă.