BVB şi RASDAQ Revenire pe BVB, datorită titlurilor Băncii Transilvania, BRD şi OMV Petrom

VERONICA PLĂCINTESCU
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 4 iunie 2013

Revenire pe BVB, datorită titlurilor Băncii Transilvania, BRD şi OMV Petrom

După ce au scăzut considerabil săptămâna trecută, indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au început să crească în prima şedinţă a acestei săptămâni. Astfel, BVB a încheiat, ieri, în urcare, cu 0,78%, indicele compozit BET-C ajungând la 2.951,51 puncte.

Această creştere a fost dictată de evoluţia titlurilor Băncii Transilvania (simbol TLV), BRD şi OMV Petrom (simbol SNP), fără de care piaţa de capital ar fi rămas, în continuare, în scădere, ne-a declarat Mihai Chişu, broker la Swiss Capital. Domnia sa ne-a precizat: "Piaţa de capital rămâne dependentă de pieţele externe. S-a resimţit, cu precădere în prima parte a zilei, efectul evenimentelor din Turcia (n.r. populaţia a declanşat o serie de proteste împotriva guvernului turc, în urmă cu o săptămână, manifestaţii care s-au amplificat pe parcursul weekend-ului), piaţa revenindu-şi în a doua parte a şedinţei de tranzacţionare. Investitorii şi-au manifestat cel mai mult interesul în direcţia titlurilor BRD, SNP şi TLV, motiv pentru care indicii BET-C şi BET au încheiat şedinţa în urcare. Fără acestea, foarte probabil, indicii ar fi continuat seria diminuărilor. Acţiunile Petrom şi-au mai revenit, însă cel mai vizibil afectate în şedinţa de azi (n.r. ieri) au fost SIF-urile".

Prima şedinţă de tranzacţionare a săptămânii a fost caracterizată de volatilitatea influenţelor de pe pieţele internaţionale, ne-a precizat Simion Tihon, broker la Prime Transaction. Domnia sa ne-a declarat: "Tendinţa de marcare a profiturilor şi de reducere a expunerii pe SIF-uri a determinat o scădere de peste un procent pentru BET-FI, în opoziţie cu evoluţia de ansamblu a pieţei. Deşi a fost o şedinţă volatilă, lichiditatea redusă confirmă, mai degrabă, o stare de aşteptare din partea investitorilor".

Cu excepţia titlurilor SIF Muntenia (simbol SIF4), care au stagnat la 0,71 lei/unitate, acţiunile celorlalte patru SIF-uri au coborât în şedinţa de tranzacţionare de ieri. Astfel, titlurile SIF Banat Crişana (simbol SIF1) au scăzut cu 1,61%, la 1,22 lei/unitate, ale SIF Moldova (simbol SIF2) s-au diminuat cu 1,59%, la 1,24 lei/unitate, cele ale SIF Transilvania (simbol SIF3) au coborât cu 1,96%, la 0,549 lei/unitate, iar acţiunile SIF Oltenia (simbol SIF5) s-au redus cu 1,81%, la 1,41 lei/unitate.

Corecţiile indicilor americani de la finalul săptămânii trecute au dus la o deschidere pe minus a pieţelor europene, însă raportările din timpul şedinţei de tranzacţionare de ieri au readus indicii în zona pozitivă, potrivit lui Nicu Grigoraş, broker la SSIF Intercapital Invest. Domnia sa ne-a declarat: "În timp ce BET-BK şi BET-FI au închis pe scădere, restul indicilor au încheiat şedinţa pe creştere. Aprecierile au venit pe finalul şedinţei de tranzacţionare când, pe fondul unor ordine de cumpărare mai mari şi al lichidităţii relativ scăzute a pieţei, majoritatea cotaţiilor au intrat pe plus sau au redus din scăderile consemnate în debutul şedintei".

Diminuările înregistrate în sfera SIF-urilor, precum şi scăderea cu 0,3% ale titlurilor Fondului Proprietatea (simbol FP), care au ajuns la 0,654 lei/unitate, au condus la micşorarea cu 1,05% a indicelui BET-FI, al titlurilor celor cinci SIF-uri şi acţiunilor FP, acesta ajungând la 25.167,84 puncte.

Indicele BET-BK, al celor mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS), a continuat să scadă uşor, coborând cu 0,07%, la 1.066,68 puncte.

Şedinţa de tranzacţionare de ieri s-a încheiat cu un rulaj de 22,25 milioane lei (5,05 milioane euro), cu aproximativ 40% mai puţin faţă de cel de vineri, când investitorii au tranzacţionat acţiuni de 37,56 milioane lei (8,58 milioane euro).

Ceilalţi indici interni au încheiat ziua în urcare. Astfel, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a înregistrat avansat cu 0,98%, la 5.448,53 puncte, indicele extins BET-XT, care reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea (FP), a crescut cu 0,41%, la 496,54, iar BET-NG, indicele titlurilor companiilor din sectorul energetic, a încheiat ziua în urcare, cu 0,3%, la 654,10 puncte.

Cele mai mari creşteri după preţ au aparţinut, la finalul şedinţei de tranzacţionare de ieri, titlurilor Boromir (simbol SPCU) care au crescut cu 14,74%, ajungând la 0,1222 lei/unitate, şi titlurilor Voestalpine Vae Apcarom (simbol APC), care au urcat cu 11,68%, ajungând la 0,698 lei pe unitate.

Cele mai semnificative scăderi de preţ de ieri au fost înregistrate de titlurile Impact Developer & Contractor (simbol IMP), care s-au diminuat cu 7,73%, la 0,1611 lei/unitate, pe fondul anunţului privind modificarea structurii acţionarilor, ne-a precizat Simion Tihon. Domnia sa ne-a explicat: "La IMP, după ultimul anunţ în privinţa modificărilor în cadrul structurii acţionarilor, titlurile IMP au fost mai vizibile în piaţă. Cred că scăderea de azi (n.r. ieri) a fost o reacţie a deţinătorilor de IMP care au sesizat lipsa celor care au pus presiune la cumpărare în ultimele şedinţe".

Pe piaţa Rasdaq, investitorii au transferat, ieri, acţiuni de 1.366.310,76 lei (309.891,3 euro), de aproximativ patru ori mai mult decât în ultima şedinţă de săptămâna trecută, când investitorii au tranzacţionat acţiuni de 301.410,07 lei (68.824,51 euro).

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb