Lichiditatea Bursei de Valori Bucureşti (BVB) din a treia zi de tranzacţionare a săptămânii a fost de 20,97 milioane lei (4,72 milioane euro), de aproximativ două ori mai mică decât cea de marţi, când investitorii au tranzacţionat în sumă de 45,19 milioane lei (10,16 milioane euro).
Peste jumătate din rulajul de ieri a fost asigurat de 304 tranzacţii cu 5,72 milioane acţiuni Fondul Proprietatea (simbol FP), în valoare de 4,64 milioane lei, 222 tranzacţii cu 8,1 milioane acţiuni OMV Petrom (simbol SNP), în valoare de 3,67 milioane lei, şi 321 tranzacţii cu 93.595 acţiuni Romgaz (simbol SNG), în valoare de 3,24 milioane lei. Totodată, au fost realizate două tranzacţii de tip deal, cu 3,84 milioane acţiuni SNP, în valoare totală de 1,73 milioane lei.
Titlurile SNP au încheiat şedinţa de ieri în creştere cu 1%, la 0,4545 lei/unitate, iar acţiunile Fondului Proprietatea au scăzut cu 0,31%, la 0,8105 lei/unitate, după ce, în prima parte a şedinţei precedente, acestea au atins un nou maxim istoric, de 0,817 lei/unitate.
Majoritatea indicilor interni a consemnat, ieri, evoluţii negative, indicele compozit al pieţei, BET-C, coborând cu 0,05%, la 3.237,04 puncte.
Cotaţia Romgaz (simbol SNG) a continuat şi ieri să urce, cu 0,29%, la 34,55 lei/unitate. Pe piaţa de la Londra (LSE), certificatele de depozit (GDR) Romgaz au crescut cu 0,33%, la 10,54 dolari (34,64 lei). Totodată, la închiderea pieţei principale de la BVB, la Londra, erau rulate 99.854 certificate de depozit Romgaz, operaţiunile cumulând, până la momentul respectiv, cu puţin peste 1 milion de dolari. Fiecărui certificat de depozit îi corespunde o acţiune Romgaz.
Odată cu finalizarea raportărilor financiare la nouă luni, piaţa bursieră a început să se stabilizeze, potrivit analistului financiar Maxim Moldovan, de la Prime Transaction. Domnia sa ne-a declarat: "Piaţa a intrat într-o etapă de consolidare, după finalizarea sezonului de raportări financiare pentru trimestrul trei. Până la finalul lunii am putea să asistăm la mai multe şedinţe apatice, cu lichiditate sub media ultimelor şedinţe şi fluctuaţii reduse, în care investitorii să analizeze rezultatele la nouă luni ale companiilor autohtone şi perspectivele de dividend. La societăţile unde există aşteptări pozitive privind randamentul (SIF-uri, companiile unde statul este acţionar majoritar, OMV Petrom), vor exista tendinţe de acumulare de acţiuni încă de pe acum, pentru a beneficia de preţurile actuale, care plasează acţiunile la un nivel atractiv".
Piaţa se reaşează după foarte multe oferte într-un timp scurt, lucru care explică lichiditatea redusă, potrivit lui Mihai Mureşian, director de tranzacţionare la Intercapital Invest. Domnia sa ne-a declarat: "Este o perioadă de stagnare, de repoziţionare. Lichiditatea nu este foarte mare şi nici variaţii mari de preţ nu sunt înregistrate. Au fost foarte multe evenimente într-un timp foarte scurt, iar aici amintim oferta OMV Petrom, Romgaz, Nuclearelectrica. Toate aceste oferte au debusolat investitorii, care acum încearcă să se repoziţioneze şi să îşi regândească strategia. Chiar şi piaţa per total se repoziţionează la mişcările pieţelor globale".
Acţiunile Impact Developer& Contractor (IMP) au urcat semnificativ, ieri, cu 13,32%, pentru a doua zi consecutiv, şi au ajuns la preţul de 0,2969 lei/unitate, fiind în prezent la cel mai ridicat nivel din ultimii aproape doi ani.
Pe piaţa reglementată, cu excepţia cotaţiei SIF Transilvania (simbol SIF3), care a scăzut cu 0,47%, la 0,6305 lei/unitate, titlurile celorlalte patru societăţi de investiţii financiare au înregistrat evoluţii pozitive. Astfel, acţiunile SIF Banat Crişana (simbol SIF1) au urcat cu 0,44%, la 1,135 lei/unitate, cele ale SIF Moldova (simbol SIF2) cu 0,3%, la 1,324 lei/unitate, cele ale SIF Muntenia (simbol SIF4) cu 0,21%, la 0,7325 lei/unitate, iar cele ale SIF Oltenia (simbol SIF5) cu 0,98%, la 1,757 lei/unitate.
Evoluţia SIF-urilor şi cea a Fondului Proprietatea (simbol FP) au condus aprecierea BET-FI cu 0,14% la 28.542,81 puncte.
Un alt progres a aparţinut indicelui BET-NG, al companiilor din sectorul energetic, care a consemnat un avans uşor de 0,05%, la 659,45 puncte.
Indicele BET-BK, al celor mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS), a coborât cu 0,29%, la 1.181,73 puncte, BET, al celor mai lichide zece acţiuni, s-a diminuat cu 0,27%, la 6.175,96 puncte, iar BET-XT, care reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea (FP), a scăzut cu 0,09%, la 560,06 puncte.
Pe piaţa Rasdaq, investitorii au transferat, ieri, acţiuni de 299.223,38 lei (67.318,36 euro), de aproape 30 de ori mai puţin decât marţi, când 13 tranzacţii cu 1,19 milioane titluri Comcereal Tulcea (simbol CTUL) au dus lichiditatea la peste 8,65 milioane lei.