BVB şi RASDAQ Rulaj salvat de acţiunile Fondului Proprietatea, SIF Oltenia şi BRD

Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 5 februarie 2013

Rulaj salvat de acţiunile Fondului Proprietatea, SIF Oltenia şi BRD

Bursa de la Bucureşti a încheiat şedinţa în stagnare, într-o piaţă apatică şi unde tranzacţiile cu acţiunile Fondului Proprietatea, SIF Oltenia şi BRD au asigurat aproape trei sferturi din lichiditatea de doar 14,7 milioane lei.

Piaţa a fost pe creş­tere uşoară încă din primele minute, deşi pieţele vest-europene erau în scădere. În ultima jumătate de oră însă piaţa de la Bucureşti a pierdut câştigul fragil de la deschidere, iar până la închidere a fluctuat nesemnificativ în jurul nivelului de vineri.

Astfel, la finalul şedinţei, majoritatea indicilor BVB înregistrau variaţii de sub 0,1%.

"Este ciudat că deşi pieţele europene au înregistrat scăderi de peste 1%, bursa de la Bucureşti nu a fost afectată. Probabil că această lipsă de reacţie a fost cauzată de volumele mici de tranzacţionare", a declarat directorul general al firmei de brokeraj Rombell Securities, Adrian Tod, citat de Mediafax.

La fel ca în zilele anterioare, volumele de tranzacţionare au fost reduse în cazul celor mai multe acţiuni. La închiderea pieţei principale, transferuri de peste 100.000 de lei înregis­trau doar acţiunile emise de 15 din cele 79 de companii listate pe primele trei categorii ale BVB şi la secţiunea titlurilor internaţionale.

Investitorii au tranzacţionat în total acţiuni de doar 14,7 milioane lei (3,3 milioane euro), valoare de aproape două ori mai redusă decât rulajul de vineri, de 27,8 milioane lei (6,3 milioane euro). Aproape 75% din lichiditatea pieţei a fost asigurată de transferuri cu acţiunile Fondului Proprietatea (4,1 milioane lei), SIF Oltenia (4,6 milioane lei) şi BRD (1,8 milioane lei).

Cea mai recentă operaţiune cu ti­tlurile Fondului Proprietatea a fost realizată la 0,5995 lei, preţ similar ultimei cotaţii de vineri, iar acţiunile SIF Oltenia au scăzut cu 0,27%, la 1,486 lei.

"Acţiunea Fondul Proprietatea încearcă de câteva zile să treacă de acest prag psihologic de 0,6 lei, care deocamdată este greu de doborât", a mai spus Tod.

Creşterea acţiunile Băncii Carpatica (BCC) a încetinit la 0,75%, de la peste 2%, la deschiderea şedinţei. Astfel, preţul acestor titluri a ajuns la 0,0539 lei, pe un rulaj de 265.000 de lei.

"Numirea noului director general a determinat un val de entuziasm în rândul investitorilor, care probabil că mizează pe o îmbunătăire a performanţelor băncii", a afirmat brokerul.

Carpatica a anunţat vineri că Johan Gabriels, fost preşedinte al RBS România, a fost numit în funcţia de director general şi preşedinte al directoratului băncii controlate de omul de afaceri Ilie Carabulea.

Pe piaţa Rasdaq, investitorii au transferat titluri de 177.000 de lei, valoare de trei ori sub rulajul de vineri, de 492.000 de lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb