BVB şi RASDAQ Transferurile cu acţiunile FP şi EBS au asigurat două treimi din lichiditatea de doar 7,8 milioane lei

Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 7 august 2012

Transferurile cu acţiunile FP şi EBS au asigurat două treimi din lichiditatea de doar 7,8 milioane lei

Bursa de la Bucureşti a crescut uşor ieri, cu 0,56%, pentru a doua şedinţă consecutiv, într-o piaţă în care transferurile cu acţiunile Fondului Proprietatea (FP) şi Erste (EBS) au asigurat două treimi din lichiditatea de doar 7,8 milioane lei.

Astfel, bursa a continuat să evolueze în corelare cu pieţele externe, la fel ca în ultima lună, când abia a reacţionat la tensiunile din mediul politic, care, pe de altă parte, au afectat vizibil cursul de schimb leu/euro.

Lipsa unei reacţii a bursei la factorii interni este explicată de brokeri prin prezenţa redusă a investitorilor străini pe bursă, în timp ce investitorii locali nu dispun de lichidităţi ridicate pentru a intra pentru o perioadă mai lungă de timp pe anumite acţiuni, ci doar cumpără speculativ pe termen scurt.

Adrian Bărbulescu, director adjunct de operaţiuni la firma de brokeraj Prime Transaction, a declarat: "Pe piaţa interbancară sunt prezenţi şi investitori străini care reacţionează atât la ce se întâmplă pe plan intern, dar şi extern. Aceste diferenţe evidente ne arată cât de mult este decapitalizată bursa de la Bucureşti, care după un deceniu şi jumătate nu a reuşit să se transforme într-o instituţie suficient de atractivă pentru inves-titori. În momente de răscruce, majoritatea jucătorilor sunt investitori locali, care nu au nici resursele şi nici posibilitatea de a reacţiona şi analiza în conformitate cu ansamblul evenimentelor interne şi externe. Se reacţionează rapid la mişcările pieţelor externe, pe termen scurt, în scop speculativ. În momentul când lucrurile pe pieţele financiare mari se precipită, primii care pleacă sunt investitorii externi, care ne lasă cu o bursă blocată în rulaje scăzute şi cu perspective greu de prevăzut".

La închiderea pieţei principale, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în creştere cu 0,85%, iar indicele extins al Bursei, BET-XT, avansa cu 0,93%. Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

În creştere uşoară, cu 1,16%, era şi indicele extins BET-BK, care cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste.

În acelaşi timp, indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea, a urcat cu 1,14%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic au dus indicele BET-NG cu 0,58% peste închiderea de vineri.

Investitorii au transferat acţiuni de doar 7,8 milioane lei (1,7 milioane euro), valoare de aproape trei ori mai redusă decât lichiditatea de vineri, de 21,4 milioane lei (4,6 milioane euro). Un rulaj mai redus a fost înregistrat la 20 iulie, când transferurile au însumat doar 4,8 milioane lei (puţin peste 1 milion de euro).

"Imprevizibilitatea mediului politic şi lipsa unui orizont coerent pot constitui factori determinanţi în menţinerea situaţiei actuale. Doar ştirile neprevăzute pot genera creşterea rulajelor pe o astfel de piaţă", a mai spus brokerul, citat de Mediafax.

Acţiunile Fondului Proprietatea au continuat să fie cele mai lichide din piaţă, cu operaţiuni de 3,4 milioane lei, sumă din care 790.000 de lei a reprezentat valoarea unui deal. Pe piaţa principală, preţul a crescut cu 0,48%, la 0,525 lei.

Cu operaţiuni de aproape 1,6 milioane lei, acţiunile Erste s-au plasat pe locul secund în topul rulajelor. Market makerii de la BVB au ridicat preţul cu 2,41%, la 68,1 lei, pentru a-l aduce la un nivel apropiat de cel de la bursa din Viena, care este piaţa principală a acestor titluri.

Rulaje de peste 200.000 de lei au mai înregistrat doar acţiunile SIF Banat-Crişana (386.000 de lei) şi SIF Transilvania (359.000 de lei).

Pe piaţa Rasdaq, investitorii au transferat acţiuni de aproape 7,8 milioane lei (1,7 milioane euro), valoare cu mult peste rulajul de vineri, de doar 84.000 de lei. Lichiditatea a fost asigurată în proporţie de 92% de un deal cu aproape 11% din titlurile procesatorului de lactate Albalact (ALBZ), în valoare de 7,1 milioane lei (1,5 milioane euro).

Titlurile au fost cedate la preţul de 0,1 lei/acţiune, cu 17,22% de vineri şi, totodată, egal cu valoarea nominală.

Pe piaţa principală, acţiunile au avansat cu 0,17%, la 0,121 lei, pe un rulaj de doar 40.000 de lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb