BVB ŞI RASDAQ Zece tranzacţii "deal"cu BRD

OCTAVIAN RADU
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 20 ianuarie 2014

Zece tranzacţii "deal"cu BRD

Brokerii: "Bursa noastră se corelează cu pieţele externe"

Lichiditatea Bursei de Valori Bucureşti (BVB) a fost, vineri, de 40,4 milioane de lei (aproximativ 8,9 milioane de euro), cu 28% mai mare faţă de şedinţa de joi, în condiţiile unor evoluţii pozitive ale tuturor indicilor bursieri.

La BVB au avut loc, vineri, 12 tranzacţii de tip "deal", a căror valoare a totalizat 17 milioane de lei. Una a fost cu 53.280 de titluri "Romgaz" (SNG), în valoare de 1,8 milioane de lei, alta cu 2.600.000 acţiuni ale "OMV Petrom" (SNP), în valoare de 1,2 milioane de lei, şi alte zece tranzacţii deal cu 1.500.000 titluri BRD, în valoare de 13,6 milioane de lei.

Exceptând schimburile "deal", cea mai lichidă companie a fost "Fondul Proprietatea" (FP), cu tranzacţii în valoare de 5,5 milioane de lei. Cotaţia FP a închis şedinţa de vineri, la 0,8220 lei/unitate, în creştere cu 0,24% faţă de şedinţa de joi.

Ion Milea, director general adjunct la "Muntenia Global Invest", apreciază şedinţa de vineri ca fiind una "frumoasă", pe motiv că marea majoritate a cotaţiilor a avut o evoluţie pozitivă. Domnul Milea remarcă creşterea cotaţiilor, peste cele înregistrate pe cele mai multe companii tranzacţionate pe pieţele externe.

Directorul general adjunct de la "Muntenia Global Invest" a observat totuşi că cele mai multe titluri care au crescut puternic în ultima perioadă au scăzut în şedinţa de vineri. În cazul "Impact" (IMP), domnul Milea consideră că situaţia diferă, pe motiv că acţionarul principal al acestei companii, Gheorghe Iaciu, nu a mai achiziţionat, probabil, titluri IMP.

Titlurile companiilor solide au crescut, iar volumele sunt aproape de cele normale, ne-a mai declarat Ion Milea.

Domnia sa Milea ne-a mai declarat: "Cred că se aşteaptă, în continuare, ceea ce se va întâmpla pe pieţele externe. Bursa noastră va avea o legătură destul de strânsă cu acestea. Dacă vor apărea corecţii pe extern, vom avea şi noi corecţii".

În privinţa SIF-urilor, directorul general adjunct de la "Muntenia Global Invest" ne-a spus că investitorii aşteaptă, în continuare, decizia privind posibilitatea ca un SIF să poată achiziţiona acţiuni ale unui altui SIF. Domnul Milea este de părere că, în momentul în care se va da această posibilitate, este posibil ca unii investitori să îşi marcheze profiturile.

Domnul Milea a mai remarcat scăderile din ultimul timp ale unor companii din domeniul energetic, cum ar fi cazul "Nuclearelectrica" (SNN).

Mihai Mureşian, directorul de tranzacţionare de la "Intercapital Invest", ne-a declarat că interesul investitorilor a fost axat, în special, pe SIF-uri. Ca valoare însă, domnul Mureşian a remarcat tranzacţii mari pe companiile din sectorul utilităţilor, dând exemplul "Romgaz" (SNG) şi "OMV Petrom" (SNP).

Directorul de tranzacţionare de la "Intercapital Invest" ne-a declarat: "Nu a fost nicio surpriză, iar bursa noastră s-a corelat cu mişcările pieţelor vest-europene".

Domnia sa a observat aprecierea acţiunilor "Bursei de Valori Bucureşti" (BVB), ale cărei cotaţii s-au apreciat cu 3,09%, la 31,7 lei/unitate.

Andrei Rădulescu, Senior Investment Analyst în cadrul "SSIF Broker", consideră şedinţa de vineri ca fiind una cu aprecieri uşoare, în corelare cu evoluţia pieţelor europene. Domnul Rădulescu a remarcat un rulaj mai ridicat decât în şedinţa de joi.

Potrivit domniei sale, tranzacţiile "deal" cu titluri ale BRD, SNP şi SNG, în valoare de 17 milioane de lei, au reprezentat 42% din rulajul şedinţei.

Domnia sa ne-a mai declarat "BRD a scăzut cu 1,03%, motivul fiind tranzacţiile deal, care s-au realizat la valori mai scăzute decât în şedinţa de joi. Titlurile Băncii Transilvania (TLV) au închis în creştere de 1,19%, ale Erste Bank (EBS), cu 1,04%, aproape de maximele din vara lui 2011, iar acţiunile Băncii Comerciale Carpatica (BCC) au scăzut cu 1,74%".

Potrivit analistului SSIF Broker, SIF-urile au crescut mai mult decât piaţa per ansamblu, iar companiile din sectorul energetic au avut o evoluţie mixtă.

Indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a încheiat şedinţa în creştere cu 0,31%, la 6.559,86 puncte, în timp ce indicele compozit BET-C a urcat cu 0,19%, la 3.406,52 puncte. Indicele BET-BK, al celor mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS), s-a majorat cu 0,76%, la 1.302,28 puncte. Indicele BET-XT, care reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi "Fondul Proprietatea" (FP), s-a întărit cu 0,51%, la 611,55 puncte. BET-FI, care reuneşte societăţile de investiţii financiare şi Fondul Proprietatea, a urcat cu 1,05%, la 32.114,54 puncte, iar BET-NG, indice al companiilor energetice, a crescut cu 0,26%, la 678,20 puncte.

SIF-urile au avut o evoluţie pozitivă în şedinţa de vineri. Astfel, acţiunile SIF "Banat-Crişana" (simbol SIF1) s-au majorat cu 1,46%, la 1,3910 lei/unitate, cele ale SIF "Moldova" (simbol SIF2) cu 0,94%, la 1,5010 lei/unitate, cele SIF "Transilvania" (simbol SIF3 cu 0,95%, la 0,6895 lei/unitate, cele ale SIF "Muntenia" (simbol SIF4) cu 1,57%, la 0,9395 lei/unitate, iar cele ale SIF "Oltenia" (simbol SIF5), au crescut 1,69%, la 2,0450 lei/unitate.

Pe piaţa Rasdaq, investitorii au tranzacţionat acţiuni de 458.897 de lei, faţă de 397.000 lei în şedinţa precedentă.

Mai mult de jumătate din rulajul de pe piaţa Rasdaq s-a făcut printr-un schimb deal cu 269.000 titluri ale companiei "Perla Covasnei" (PELA), în valoare de 269.000 lei. Preţul mediu al tranzacţiei a fost de 1 leu/unitate, cu 119,78% mai mult decât ultimul preţ de tranzacţionare.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb