BVB şi RASDAQ/BURSA A CONTINUAT SĂ CREASCĂ UŞOR  Acţiunile Băncii Carpatica au urcat cu peste 10%

Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 15 ianuarie 2013

Acţiunile Băncii Carpatica au urcat cu peste 10%

Bursa de la Bucureşti a avansat cu 0,75%, iar acţiunile Băncii Carpatica (BCC) au urcat cu peste 10%, revenind după scăderile de joi şi vineri, când o parte dintre investitori au marcat din profitul înregistrat în urma creşterilor puternice din zilele anterioare.

La finalul şedinţei, indicele general al Bursei, BET-C, era la maximul ultimelor nouă luni, iar indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, la cel mai ridicat nivel de după 5 iulie 2011.

Începând cu data de 11 decembrie, bursa a intrat pe o linie ascendentă, iar în cele 19 şedinţe parcurse de atunci, indicii BET şi BET-C au încheiat pe roşu doar pe 7 ianuarie. În cele 19 şedinţe, indicele BET-C a urcat cu 17,8%, iar indicele BET cu 18,5%. Astfel, indicele BET-C este cu 9,6% peste nivelul de anul trecut, iar BET cu 9,3% mai sus.

"Începutul de an a fost unul benefic pentru bursa de la Bucureşti. Au existat o serie de elemente care i-au determinat pe investitori să reintre în piaţă, printre care evoluţia pozitivă a burselor străine, progresele apărute în criza din zona euro, precum şi stabilizarea situaţiei politice din România. Nu trebuie să uităm, totuşi, că luna ianuarie este caracterizată de obicei ca fiind o lună verde, de creştere, datorită apropierii perioadei de raportări financiare şi de stabilire a dividendelor", a declarat Bogdan Niculae, trader la Departamentul Pieţe de Capital al Piraeus Bank, citat de Mediafax.

Preţul acţiunilor Carpatica a urcat accelerat marţi şi miercuri, cu aproape 32%, iar în prima parte a zilei de joi creşterea a ajuns la peste 35%. De la acest moment, unii investitori au marcat o parte din profit, iar acţiunile au scăzut cu aproape 12% din punctul maxim atins în prima jumătate a zilei joi.

Preţul a început să crească din nou în şedinţa de luni, iar la închiderea pieţei principale, acţiunile erau pe plus cu 10,58%, fiind cotate la 0,0575 lei. Cu acţiunile Băncii Carpatica au fost realizate 461 de operaţiuni, în valoare cumulată de 418.000 de lei. La acel moment, volumul de acţiuni cu ordine de cumpărare era cu 43% peste ofertă.

Ultimul preţ de luni este cu 38,22% peste cel înregistrat la începutul săptămânii trecute, ceea ce la nivelul capitalizării bursiere a Băncii Carpatica înseamnă un plus de 50 milioane lei (11,7 milioane euro). Astfel, capitalizarea bursieră a ajuns la 181 milioane lei (41,3 milioane euro), de la aproape 131 milioane lei (29,6 milioane euro).

Surse bancare au declarat pentru Mediafax că omul de afaceri Ilie Carabulea, cel mai mare acţionar al băncii, îl va numi la conducerea Carpatica pe fostul preşedinte al RBS România Johan Gabriels, care va fi anunţat ca nou director general al băncii cel mai probabil în această săptămână.

La închiderea şedinţei de luni, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în creştere cu 0,75%, iar indicele extins al Bursei, BET-XT, se plasa cu 0,79% peste nivelul de vineri. Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Indicele extins BET-BK, care cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS), a avansat cu 0,7%, iar indicele BET-NG, al titlurilor companiilor din sectorul energetic, a urcat cu 0,57%.

Indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondul Proprietatea, a încheiat ziua în creştere cu 0,77%.

Investitorii au tranzacţionat în total acţiuni de 21,9 milioane lei (5 milioane euro), valoare cu o treime sub rulajul de vineri, de 32,7 milioane lei (7,5 milioane euro).

"Chiar dacă în ultimele zile s-a observat o uşoară scădere a volumelor zilnice de tranzacţionare, în piaţă se simte în continuare interesul investitorilor care cel mai probabil aşteaptă o scurtă corecţie înainte de a intra mai vizibil în piaţă. Interesul investitorilor s-a reflectat şi în evoluţia indicelui BET, care a urcat cu aproape 17% de la jumătatea lunii decembrie până în prezent. Încrederea investitorilor apărută în ultima lună este într-o strânsă legătură cu optimismul arătat şi pe pieţele internaţionale. Atât timp cât pieţele externe sunt mulţumite de soluţiile găsite de liderii mondiali, piaţa de la Bucureşti are toate şansele să aibă o evoluţie pozitivă. Totuşi, factorii interni rămân extrem de importanţi, iar dacă aceştia nu corespund aşteptărilor, o decorelare este inevitabilă", a mai spus brokerul.

Acţiunile Fondului Proprietatea (FP) şi SIF Transilvania (SIF3) au fost cele mai lichide din piaţă, cu operaţiuni de 6,5 milioane lei (din care un deal de 1,7 milioane lei) şi, respectiv, de 3,1 milioane lei. Cel mai recent transfer cu titlurile Fondului Proprietatea a fost efectuat la 0,5895 lei, preţ cu 0,94% peste închiderea de vineri, iar acţiunile SIF Transilvania au crescut cu 2,04%, la 0,75 lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb