Lichiditatea realizată vineri, la Bursa de Valori Bucureşti, a fost de 29 de milioane de lei, fiind generată în cea mai mare parte de tranzacţiile cu acţiuni, care au însumat 15,5 milioane lei şi de cele cu obligaţiuni, care au totalizat 13,44 milioane de lei.
Indicii bursieri au consemnat creş-teri uşoa-re, în ciuda datelor macroeconomice slabe publicate, vineri de către Institutul Naţional de Statistică.
Cea mai mare apreciere, de 1,70%, până la 28.857 de puncte, a fost înregistrată de indicele BET-FI, al celor cinci societăţi de investiţii financiare.
Acţiunile SIF5 "Oltenia" au atras cea mai mare lichiditate de pe piaţă, fiind schimbate 2,55 milioane de acţiuni, în valoare de 3,96 milioane lei. Cotaţia de referinţă a urcat cu 1,3%, la 1,56 lei/titlu.
Titlurile societăţii de investiţii financiare "Moldova" (simbol SIF2) s-au situat pe poziţia a doua la capitolul lichiditate, cu tranzacţii în valoare de 1,53 milioane de lei. Preţurile de schimb au variat între 1,33 lei/acţiune şi 1,37 lei/acţiune, cotaţia de referinţă neînregistrând variaţii faţă de joi.
Indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, a marcat o creştere de 0,24%, până la 5.117 puncte, în timp ce indicele compozit, BET-C, a urcat cu 0,06%, până la 2.945 de puncte.
BET-XT, indicele celor mai lichide 25 de acţiuni, s-a apreciat la 515,02 de puncte, cu 0,59% mai mult, comparativ cu şedinţa de joi. În acelaşi timp, indicele BET-NG, care reflectă evoluţia a zece companii energetice listate la Bursă, a crescut cu 0,18%, ajungând la 673 de puncte.
Pe sectorul bancar, preţul acţiunilor BRD SocGen (simbol BRD) s-a menţinut la nivelul de referinţă, de 14,70 lei, în urma unor tranzacţii de 1,26 milioane lei, în vreme ce titlurile Băncii Transilvania (TLV) au câştigat 0,99%, la 2,04 lei, pe suportul unui rulaj de numai 921.730 lei.
Tot vineri, acţiunile "Dafora" Mediaş (simbol DAFR) s-au ieftinit cu 3,39%, până la 0,114 lei, pe fondul unor tranzacţii de 0,73 milioane de lei.