Acţiunile societăţii de investiţii financiare "Oltenia" (SIF5) au fost printre cele mai lichide în şedinţa bursieră de ieri, generând tranzacţii în valoare de 3,59 milioane de lei.
În total, au fost tranzacţionate 2,57 milioane de acţiuni SIF5, la preţuri cuprinse între 1,367 de lei şi 1,425 de lei/acţiune. Cotaţia de referinţă a urcat cu 3,64%, la 1,422 de lei/acţiune.
Consiliul de Administraţie al societăţii de investiţii financiare "Oltenia" (SIF5) l-a ales, sâmbătă, pe Vasile Şalapa în funcţia de preşedinte-director general al societăţii, în locul lui Dinel Staicu, au confirmat, pentru ziarul BURSA, surse din piaţă. Vasile Şalapa revine, astfel, în fruntea SIF5 după aproape cinci ani de când a fost eliberat din funcţia de preşedinte-director general de către administratorii de atunci ai societăţii. În locul său a fost ales, în iunie 2006, Dinel Staicu. La finele anului trecut, Staicu a anunţat că demisionează, începând cu 2 februarie, din funcţia de conducere a SIF5, la scurt timp după ce Tribunalul Bucureşti l-a condamat la 12 ani de închisoare în dosarul fraudării Băncii Internaţionale a Religiilor.
SIF5 a obţinut, în primele nouă luni ale anului tercut, un profit de circa 73,23 milioane de lei, potrivit informaţiilor raportate Bursei de Valori Bucureşti (BVB). În perioada analizată, SIF5 a avut venituri din activitatea curentă în valoare totală de peste 143,63 milioane de lei, cu 43% mai mici faţă de cele înregistrate în perioada similară a lui 2009. Cheltuielile s-au situat la 64,5 milioane de lei, cu 36% mai mari faţă de cele din primele nouă luni ale lui 2009.
Acţiunile "Băncii Transilvania" (simbol TLV) au înregistrat, ieri, o apreciere de 0,99%, la 1,435 lei/titlu, pe fondul unui rulaj de 2,22 milioane de lei. Cele 1,55 milioane de acţiuni TLV tranzacţionate ieri au avut preţurile cuprinse între 1,414 lei şi 1,435 lei/acţiune.
Valoarea tranzacţiilor încheiate, ieri, la Bursa de Valori Bucureşti a fost de 15,88 milioane de lei (3,73 milioane de euro).
Indicele BET-FI, al celor cinci societăţi de investiţii financiare, a câştigat 2,53%, urcând la 24.074,60 puncte, iar indicele BET, al celor mai lichide zece titluri de la BVB, s-a apreciat cu 0,46%, la 5.784,02 puncte. Indicele compozit al pieţei, BET-C, a înregistrat o creştere de 0,38%, la 3.393,23 puncte.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 18.01.2011, 19:18)
Acest salapa este sluga lui staicu pe care l-a umplut de bani. in 2004 i-a sponzorizat clubul universitatea cu 24 de miliarde!! bani cu care a cumparat apoi tot cu ajutorul lui salapa casa barbu druga o bijuterie de patrimoniu,in care se lafaie acuma staicu cu nevasta sa leana! Staicu nu putea sa gaseasca alta rama decat acest salapa care a jegmanit magazinul mercur de unde a iesit la pensie cu bonus de 100 000 de euroi. si l-a adus inapoi la sif dupa ce la dat afara ca pe o zdreanta in 2006 ca sa ii apere afacerile in continuare.. salapa ar fi trebuit sa raspunda alaturi de staicu pentru devalizarea bir si devalizarea magal de atatea spatii si devalizarea comcereal si casa de vacanta de la breaza vanduta pe gratis lui ristea priboi si tiparnitele de buletine de vot false pentru adrian nastase facute prin delta dunarii cu iacubov care era atunci presedinte la sif moldova si spatiile date lui george copos pentru care ar trebui sa se duca la DNAcu el cu tot. Erau bune fetele si ciorba de peste nea salapa servite de vantu prin delta? Ai fost presul lui vantu, presul lui chelu, presul ristea priboi si nastase si ajunsasi presu lui staicu. Frumoasa cariera.