BVB Titlurile "Azomureş" Târgu Mureş au continuat să crească

ELENA VOINEA
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 2 noiembrie 2011

Titlurile "Azomureş" Târgu Mureş au continuat să crească

Titlurile "Azomureş" Târgu Mureş (simbol AZO) au închis şedinţa bursieră de ieri în creştere cu 10,10%, până la 1,2970 lei/titlu.

Acţiunile AZO au urcat cu 14,94% în deschiderea şedinţei de tranzacţionare, iar la ora 10:24 au crescut cu 24,96%.

Preţul minim al titlurilor AZO a fost de 1,1700 lei/titlu, iar cel maxim de 1,5890 lei/titlu.

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a fost nevoită, ieri, să ridice, treptat, limita maximă de variaţie de la 15%, cât este în mod normal, la 25% şi apoi la 35%. Această decizie vine după ce, luni, BVB a ridicat limita maximă de variaţie, treptat, până la 40%, prag care nu a mai fost impus până acum, pe fondul unei presiuni mari la cumpărare. Acţiunile AZO s-au scumpit, luni, cu 39,9%, fiind cea mai mare creştere a unei cotaţii pe parcursul unei şedinţe de tranzacţionare.Tranzacţiile cu acţiuni AZO au ajuns la nivelul de 4,2 milioane de lei, peste nivelul din şedinţa precedentă de 2,7 milioane de lei.

Combinatul din Târgu Mureş este controlat de investitori turci, prin intermediul Eurofert Investments şi Azomureş Holdings LLC, ambele firme fiind înregistrate în SUA.

Afacerile societăţii au urcat în primele şase luni ale acestui an cu 61%, de la 541 de milioane de lei la 873 de milioane de lei, în timp ce profitul a urcat de 2,3 ori, de la 68,8 milioane lei la 163,2 milioane lei.

Titlurile "Fondului Proprietatea" (simbol FP) au continuat, ieri, să fie cele mai lichide din piaţă, cu transferuri de 9,5 milioane de lei. Preţul acţiunilor FP a scăzut, ieri, cu 2,26%, la 0,4410 lei/titlu.

Tranzacţiile cu acţiuni au însumat 28,7 milioane lei (6,6 milioane euro), în timp ce pe piaţa obligaţiunilor rulajul a fost de 93.887 lei (21.615 euro). Valoarea totală a transferurilor de la BVB a fost de 36,3 milioane lei (8,3 milioane de euro).

Indicii bursieri au închis şedinţa bursieră de ieri în scădere. Indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a coborât cu 2%, la 4.488,10 puncte. Indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci societăţi de investiţii financiare şi "Fondul Proprietatea" (simbol FP), a înregistrat o depreciere de 2,45%, până la 16.690,23 puncte. Indicele BET-XT, care arată evoluţia primelor 25 de titluri în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi FP, a coborât cu 2,26%, la 398,45 puncte, iar indicele BET-NG, al titlurilor companiilor din sectorul energetic, a scăzut cu 3,53%, ajungând la 628,64 puncte.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb