Cabinetul Orban, sub presiunea stângii politice

George Marinescu
Ziarul BURSA #Politică / 31 august 2020

Cabinetul Orban, sub presiunea stângii politice

Demersul PSD iniţiat în urmă cu două săptămâni pentru demiterea Guvernului se va finaliza astăzi, în Parlament, odată cu dezbaterea şi votul cu privire la moţiunea de cenzură. Cele două tabere par sigure de victorie. În timp ce liderii social-democraţi au anunţat că au cele 233 de voturi necesare pentru dărâmarea Cabinetului Orban, chiar şi în lipsa voturilor parlamentarilor UDMR, liderii PNL susţin că PSD nu a reuşit să convingă parlamentarii neafiliaţi şi nici pe cei mai mulţi dintre reprezentanţii minorităţilor naţionale în Camera Deputaţilor.

Disputa dintre cele două tabere va fi tranşată astăzi, când vom afla dacă peste criza medicală şi criză economică adăugăm sau nu şi o criză politică, cu efecte majore asupra situaţiei în care se află ţara noastră. Pentru că incertitudinea persistă, am solicitat opiniile unor parlamentari în legătură cu demersul PSD, precum şi ale unor analişti economici cu privire la impactul pe care adoptarea moţiunii îl poate avea asupra economiei şi asupra finanţelor publice.

Florin Roman, liderul grupului deputaţilor liberali, afirmă că demersul social-democrat va fi lipsit de finalitatea dorită de membrii PSD.

În schimb, fostul ministru de finanţe, actualul deputat din partea ALDE, Varujan Vosganian susţine că există o mulţime de argumente pentru votarea moţiunii de cenzură.

Domnia sa consideră neadevărată afirmaţia liderilor PNL care susţin că, în cazul adoptării moţiunii, Guvernul nu va avea mijloace să lupte împotriva pandemiei. Liderii Uniunii Salvaţi România (USR), deşi au criticat constant acţiunile Guvernului cu privire la mediul privat, susţin că acesta trebuie să îşi continuie activitatea până la alegerile parlamentare.

Analiştii economici sunt de părere că riscul adoptării moţiunii de cenzură este dat de faptul că guvernul interimar va trebui să se supună deciziilor Parlamentului, care îi poate majora cheltuielile publice, fapt ce ar reprezenta un dezastru pentru deficitul bugetar. În acest context, în timp ce economistul Ionuţ Dumitru subliniază că incertitudinile la nivel politic au afectat deja costurile de finanţare, Daniel Dăianu, preşedintele Consiliului Fiscal, evidenţiază că nu ne vom putea permite deficite foarte mari.

Decizia privind situaţia economică şi financiară a ţării, precum şi viitorul guvernului Orban se află în mâinile parlamentarilor. Astăzi vom afla dacă interesele politice, electorale, au primat în faţa intereselor naţionale şi dacă toate proiectele şi programele Guvernului din ultimele luni vor prinde contur sau vor fi abandonate.

Opinia Cititorului ( 6 )

  1. Ex-USL nu te vrea?

    asta cu presiunea este nutret pentru prosti . toti sint niste papusi manipulate de servicii la comanda capitalului strain .

    Pepsiglas si Grinda sunt foarte presati. Citu nu e presat, are treaba cu iarba.

    Îs ,, suretiți " ca strugurii prin mașina de tocat carne : ce brânză a ieși???

    Strambistii au clacat; Ciolancu a pornit cu strambul.

    Guvernu Orban este, fara îndoiala, cel mai imbecil guvern din cate a avut Romania vreodată. Din această perspectivă, de guvern idiot, masurile sinistre de Covid par mai puțin ticăloase decât sunt de fapt.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb