Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a decis ca niciun proiect de lege să nu mai fie adoptat tacit, urmând ca şi iniţiativele legislative pentru care comisiile de specialitate nu au formulat un raport să poată fi discutate în plen, a declarat astăzi secretarul Niculae Mircovici.
''Nu mai merge nimic prin aprobare tacită mai departe. Toate toate proiectele de lege care nu au raport de la comisie în termenul stabilit se vor pune în discuţia Camerei fără raport, se vor discuta şi se vor adopta sau respinge în prima cameră, Camera Deputaţilor'', a declarat secretarul Niculae Mircovici, la finalul şedinţei BP, potrivit Mediafax.
El a afirmat că această decizie nu încalcă Regulamentul Camerei Deputaţilor.
"Regulamentul Camerei Deputaţilor prevede un anumit termen în care trebuie stabilit raportul, dacă nu se face raportul în termenul respectiv, nu poţi să îi iei dreptul omului care a făcut iniţiativa legislativă de a fi discutată în Cameră", a spus Mircovici.
El a afirmat că propunerea a aparţinut viceliderului Grupului minorităţilor naţionale, Ovidiu Ganţ, care şi-a motivat iniţiativa susţinând că o comisie poate da raport, favorabil sau de respingere, chiar şi în lipsa unui punct de vedere al Guvernului.
Camerei Deputaţilor a adoptat tacit, în şedinţa de miercuri, o propunere legislativă care prevede interzicerea utilizării limbii materne a minorităţilor naţionale în raporturile cu autorităţile administraţiei publice locale, precum şi cu serviciile publice deconcentrate, decizie criticată în plen de reprezentanţii minorităţilor naţionale.
Cei care încalcă statutul de limbă oficială a limbii române îşi vor pierde mandatul sau locul de muncă şi nu vor mai putea activa în instituţiile statului, potrivit expunerii de motive a proiectului de lege.
Termenul constituţional pentru dezbatere şi vot final al proiectului de lege fost 8 februarie 2016. Camera Deputaţilor este prima cameră sesizată.