Camera Reprezentanţilor din SUA a aprobat un buget temporar

D.I
Internaţional / 7 februarie 2018

Camera Reprezentanţilor din SUA a aprobat un buget temporar

Camera Reprezentanţilor, aflată sub control republican, a aprobat ieri încă o finanţare pe termen scurt pentru guvernul american, transmite EFE, citată de Agerpres.

Cu 245 voturi pentru şi 182 împotrivă, Camera a votat un buget temporar până la 23 martie, dar, în ciuda adoptării confortabile, republicanii vor avea nevoie să ajungă la un acord cu democraţii pentru ca proiectul de lege să primească şi aprobarea Senatului.

Liderii din Senat ai celor două tabere, republicanul Mitch McConnell şi democratul Chuck Schumer, au anuntat ieri că sunt aproape de a parafa un acord bugetar pe doi ani, care va stabili nivelurile de cheltuieli pentru anii fiscali 2018 şi 2019.

"Mai sunt încă unele probleme de rezolvat, dar suntem mai aproape ca niciodată de un acord", a spus Schumer, în plenul Senatului.

Congresul american trebuie să aprobe fonduri inainte de miezul nopţii de joi dacă vrea să evite o noua închidere parţială a administraţiei, precum cea din 20 ianuarie, care a durat trei zile.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb