Când va fi recunoscută oficial recesiunea din zona euro?

Declinul sectorului industrial din Germania, marcat de contracţia severă a producţiei şi comenzilor noi din ultimele luni, ar fi trebuit să fie temporar.

Aşa au declarat, încă din al treilea trimestru al anului trecut, autorităţile, iar analiştii economici s-au grăbit să susţină această opinie.

Cea mai mare economie a zonei euro a evitat recesiunea tehnică în a doua jumătate a anului trecut, în condiţiile în care scăderea PIB-ului cu 0,2% în T3 2018 a fost urmată de o stagnare în T4 2018.

Va mai avea acelaşi "noroc" şi în 2019, în contextul în care naraţiunea oficială cu factorii negativi temporari pare să nu mai ţină?

Indicii PMI ai activităţii de la IHS Markit arată că răspunsul este negativ. Industria prelucrătoare din Germania şi-a accentuat contracţia în martie 2019 şi a tras după ea şi zona euro (vezi graficul 1).

Indicele PMI pentru industria prelucrătoare din Germania a scăzut până la 44,7 puncte, cel mai redus nivel din ultimele 79 de luni, de la 47,6 în luna precedentă (n.a. o valoarea sub 50 de puncte arată contracţie).

În condiţiile în care sectorul indus­trial din Germania a înregistrat trei luni consecutive de scădere, la nivelul zonei euro s-a înregistrat al doilea declin consecutiv, pe fondul revenirii sectorului industrial din Franţa sub pragul de 50 de puncte.

"Datele din Germania arată scăderi accelerate ale producţiei, comenzilor noi şi exporturilor", se arată în comunicatul de presă de la IHS Markit.

Odată cu publicarea indicilor de la IHS Markit, randamentul obligaţiunilor guvernamentale ale Germaniei cu maturitatea la 10 ani şi-a accelerat tendinţa de scădere din ultimele luni şi a intrat în teritoriu negativ pentru prima dată din octombrie 2016, pe fondul achiziţiilor din partea investitorilor care caută active de refugiu (vezi graficul 2).

Un randament negativ pentru obligaţiuni indică faptul că investitorul care cumpără acum şi le păstrează până la maturitate va înregistra pierderi nominale garantate.

O economie europeană aflată în pragul recesiunii a determinat şi creşterea numărului apelurilor pentru extinderea relaxării monetare din partea BCE.

O regulă de politică monetară, propusă de un fost membru al conducerii executive a BCE, profesorul Athanasios Orphanides, este promovată într-un articol Bloomberg. Noua regulă a fost caracterizată drept "remarcabilă" într-un studiu BCE de la sfârşitul anului trecut, mai ales pentru că susţine noi reduceri ale dobânzilor şi reluarea programului de relaxare cantitativă, în condiţiile în care inflaţia din zona euro se află semnificativ sub ţinta băncii centrale.

"Dacă BCE ar fi independentă şi liberă de constrîngeri politice, atunci ar fi admis că oprirea achiziţiilor de obligaţiuni a fost o greşeală şi ar fi anunţat reluarea achiziţiilor în martie 2019", a declarat profesorul Orphanides pentru Bloomberg. Dar nu era BCE independentă şi liberă de constrîngeri politice?

Alegerea unei noi reguli de politică monetară nu este, însă, adevărata problemă a Băncii Centrale Europene, ci ignorarea efectelor negative ale prelungirii pe termen nedefinit a politicii dobânzilor zero sau negative.

Într-o analiză recentă a lui Patrick Artus, economist-şef al băncii de investiţii Natixis, se arată că "BCE nu crede că o perioadă îndelungată cu dobânzi zero poate avea efecte negative", deşi "literatura economică recentă subliniază existenţa acestora".

Slăbirea sistemului bancar, pe fondul erodării marjelor de dobândă, susţinerea companiilor zombi, care "supravie uiesc" doar ca urmare a reducerii dobânzilor pe care trebuie să le plătească, şi impunerea unei adevărate taxe asupra celor care economisesc reprezintă cele mai des amintite efecte negative.

"Este posibil ca persistenţa dobânzilor extrem de scăzute să reprezinte, mai degrabă, un factor important al încetinirii economiei din zona euro", este concluzia lui Patrick Artus, care mai scrie că "respingerea de către BCE a concluziilor din literatura economică recentă reprezintă un motiv serios de îngrijorare".

Un alt efect al politicii de menţinere a dobânzilor la un nivel artificial pentru o perioadă nedefinită s-a manifestat de curând în Germania. Cetăţenii din Berlin protestează împotriva creşterii chiriilor şi cer naţionalizarea apartamentelor deţinute de Deutsche Wohnen, conform unei ştiri de la Financial Times.

În capitala Germaniei, compania este cel mai mare proprietar de clădiri rezidenţiale, cu un "portofoliu" de 110.000 de apartamente.

Organizatorii protestelor au ca obiectiv organizarea unui referendum prin care să fie "socializate" circa 200 de mii de apartamente, după cum mai scrie FT.

Oare nu s-a ajuns aici şi ca urmare a politicii monetare ultrarelaxate a BCE? Mai mult, Deutsche Wohnen a beneficiat de suprimarea costurilor de finanţare şi prin achiziţionarea directă a obligaţiunilor sale de către Banca Centrală Europeană.

Conform unor rapoarte de la banca elveţiană UBS, pe lista obligaţiunilor corporate cumpărate de BCE în cadrul programului de relaxare cantitativă apar şi obligaţiunile cu ISIN-ul XS1250867642, care au fost emise de Deutsche Wohnen în iulie 2015 şi au maturitatea în iulie 2020. Valoarea nominală totală a emisiunii a fost de 500 de milioane de euro.

Peste Ocean, Jeffrey Gundlach, directorul executiv al firmei de investiţii DoubleLine Capital, considerat noul "rege" al pieţei obligaţiunilor după retragerea lui Bill Gross, a lansat recent un atac deosebit de dur la adresa Federal Reserve.

Motivul îl reprezintă, desigur, întoarcerea cu 180 de grade a politicii monetare, pe care o consideră "fără precedent, mai ales pe fondul lipsei unor schimbări fundamentale".

"Nu ne mai spun care este obiectivul lor", a declarat Gundlach pentru Reuters şi a subliniat că "doar pentru că par invincibili, nu înseamnă că sunt invincibili".

În opinia sa, decizia recentă a Federal Reserve reprezintă o schimbarea dramatică a traiectoriei politicii monetare, care poate afecta credibilitatea băncii centrale. Prin afirmaţia sa, Gundlach porneşte de la o ipoteză îndrăzneaţă, aceea că banca centrală a Statelor Unite încă mai are "rezerve" de credibilitate.

Situaţia actuală, caracterizată de burse aflate aproape de maximele istorice, pe fondul unei economii tot mai slăbite, îi aminteşte directorului de la DoubleLine de 2007.

De la sfârşitul săptămînii trecute, mai există şi altceva care aminteşte de 2007: trecerea de la inversarea unor segmente ale curbei randamentelor din SUA la inversarea întregii curbe (vezi graficul 3).

Acest semnal a precedat recesiunile trecute cu mai puţin de 365 de zile. Poate că acum va fi altfel, iar inversarea curbei randamentelor indică, de fapt, zorii unei noi ere a prosperităţii, în ciuda prăbuşirii eficienţei marginale a programelor de stimulare monetară.

Fostul bancher Satyajit Das, expert în derivate financiare, nu crede în aşa ceva. "Următoarea criză va reprezenta o trezire brutală la realitate", a scris Das într-un editorial recent de la Bloomberg, în condiţiile în care "cea mai mare avuţie pe care a avut-o lumea vreodată este numai pe hârtie", iar "această prosperitate se poate dovedi iluzorie".

Marile bănci centrale trebuie să găsească acum noi "instrumente" şi "îndemnuri", astfel încât să nu permită realităţii să strice aceste iluzii frumoase.