Capitalul social al Kronospan România, majorat cu 9 milioane euro

Ziarul BURSA #Companii / 6 februarie 2015

Producătorul de plăci pe bază de lemn Kronospan România, parte a grupului austriac Kronospan, îşi majorează capitalul social cu 40,2 milioane de lei (9 milioane de euro), la 341,7 milioane lei (84,6 milioane euro). Operaţiunea a fost aprobată la finele anului trecut şi presupune creşterea valorii nominale a părţilor sociale, în schimbul unui nou aport în numerar vărsat de către asociatul unic.

Produsele Kronospan sunt utilizate în construcţii, industria mobilei şi cea a amenajărilor interioare.

Compania, care deţine două unităţi de producţie la Sebeş şi Braşov şi un centru logistic la Constanţa, a anunţat că a derulat până în prezent investiţii de peste 500 de milioane de euro în România, potrivit Mediafax.

Kronospan România a încheiat anul 2013 cu o cifră de afaceri de 546,9 milioane lei şi un profit net de 10,6 milioane lei, având aproximativ 200 de angajaţi, potrivit datelor raportate la Ministerul Finanţelor.

Reprezentanţii companiei au anunţat la jumătatea acestei luni că vor să pună în funcţiune în primăvară o nouă fabrică de producere a formaldehidei la Sebeş, realizată în urma unei investiţii de 18 milioane euro.

Noua investiţie a companiei austriece a stârnit nemulţumirea unora dintre localnici, care au organizat până acum patru proteste în stradă, formaldehida fiind considerată substanţă cancerigenă. Ultimul protest a avut loc duminică, iar la acţiune au participat aproape 1.000 de persoane.

Directorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Alba, Horia Timiş, a declarat miercuri că instituţia pe care o conduce a cerut Kronospan să realizeze, să refacă sau să completeze "Studiul de impact asupra sănătăţii populaţiei" în baza căruia solicită autorizaţia de mediu, întrucât este vechi de şapte ani.

Kronospan a început investiţiile în România în 2004, când a cumpărat de la grupul italian MD Fratti fabrica din Sebeş. Pe lângă platforma de prelucrare a lemnului, la Sebeş, Kronospan deţine şi o fabrică de formaldehidă care produce 30.000 de tone pe an.

În urmă cu cinci ani, compania Kronospan a mai avut o tentativă de construire a unei fabrici noi de formaldehidă, însă atunci, în urma unor proteste ale localnicilor şi a unor controale ale autorităţilor, s-a stabilit că firma nu a respectat procedurile legale şi nu avea toate autorizaţiile necesare construcţiei, fiind nevoită să demoleze instalaţia.

Ulterior, între Kronospan şi Primăria Sebeş a urmat un proces în instanţă, după ce compania a contestat decizia de demolare, iar în 2010 Judecătoria Sebeş a dispus demolarea acestei instalaţii pe motiv că este construită ilegal şi aducerea terenului la starea iniţială.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb