Care este proiectul de ţară al României în următorii 10 ani?

În dezbaterea publică din România ultimului an, subiectul adoptării euro în 2019 a fost disecat, politizat şi apoi abandonat, dar nici măcar o clipă nu a fost discutat ca fiind un proiect.

În urma acestei experienţe trag două concluzii cu privire la comportamentul nostru de elită a societăţii şi lansez un avertisment. Sunt convins ca dumneavoastră, formatori de opinie şi trezorieri ai unei părţi a resurselor umane ale ţării - principalele resurse naţionale - îl trataţi cu responsabilitate.

Prima concluzie se referă la incapacitatea noastră, ca elită a societăţii, să ne asumăm managementul unui proiect de ţară şi să realizăm un astfel de proiect. Discuţia publică despre adoptarea monedei UE a fost centrată, după părerea mea, în zona falsă, în raport cu momentul acesta, a dezbaterii tehnice a nivelului convergenţei reale optime pe care trebuie să o realizeze un stat la adoptarea monedei unice. De altfel, constat că, de cele mai multe ori, pe toate temele aduse de mass-media în dezbaterea publică, se lansează cu analize mulţi "tehnocraţi", de cele mai multe ori rupţi de economia şi viaţa reală, ca şi mulţi "vorbitori" cu referiri la aspecte tehnice de care nu prea au habar.

Ceea ce trebuia să aducă elita României în discuţie era procesul de pregătire la aderarea la Uniunea Economică şi Monetară, o adevărată reformă, care priveşte toate deciziile economice luate la nivel national.

A doua concluzie are în vedere miopia de care dăm dovadă la nivelul întregii societăţi. Societatea românească este nepăsătoare faţă de direcţia şi viteza cu care instituţiile UE stabilesc noi ţinte şi construiesc noi proiecte de integrare la nivelul UE. Aceste transformări nu sunt secrete, informaţiile se găsesc pe site-urile oficiale ale instituţiilor UE, dar elita noastră pare să aibă alte priorităţi decât să discute aceste iniţiative, care ne privesc pe noi, în calitate de cetăţeni europeni. Am atras atenţia de mai multe ori în ultimii ani la faptul că recenta criză a creat probleme, dar în aceeaşi măsură a generat multe oportunităţi demne de explorat şi exploatat şi că omenirea trece printr-o perioadă de adânci transformări şi realinieri cu influenţe semnificative în privinţa viitorului României şi al ţărilor din regiunea noastră.

Pe aceste baze îmi permit să trag un semnal de alarmă cu privire la faptul că termenele pe care UE şi le-a autoimpus pentru creşterea competitivităţii şi adâncirea integrării în zona euro nu ne mai lasă mult timp la dispoziţie pentru ca să ne pregătim instituţional participarea la aceste transformări.

• Timpul nu mai are răbdare cu noi

În prezent, există cel puţin trei proiecte care vor afecta instituţional şi economic România în următorul ciclu economic.

În primul rând, la nivelul UE s-a elaborat un raport ("Completing Europe's Economic and Monetary Union"), mai cunoscut sub numele de "Documentul celor 5 preşedinţi" (preşedintii celor mai importante instituţii din structura politică şi economică a zonei euro), cu privire la adâncirea integrării economice în UE şi zona euro. Documentul cuprinde schiţa unui plan, în care prima etapă are termen de realizare data de 30 iunie 2017 (un calendar extrem de strâns) şi România este vizată, ca toate celelalte state membre ale UE, atât la nivel instituţional, cât şi la nivel de management economic.

În al doilea rând, contextul economic internaţional va fi dominat de disjungerea politicii monetare dintre SUA (unde rata dobânzii de politică monetară va creşte, poate chiar începând cu luna septembrie 2015) şi zona euro (unde politica monetară relaxată şi introducerea de lichiditate în economie, prin operaţiuni speciale, vor continua cel puţin până în 2016). Aceasta va însemna concomitent o scădere a interesului investitorilor pentru alte monede comparativ cu dolarul american şi scumpirea creditului la nivel internaţional.

În al treilea rând, sursele de finanţare ale economiei în următorul ciclu economic nu mai pot fi în exclusivitate finanţările bancare, deoarece instituţiile bancare sunt în proces de transformare şi restructurare, căutând un nou model de business şi vor oferi finanţare mai scumpă. Aceasta înseamnă că orice economie trebuie să fie pregătită instituţional, precum şi la nivelul educaţiei şi culturii economice a agentului economic în vederea atragerii altor tipuri de finanţare din piaţă.

• Etapele reformării UE (1)

Cele trei etape ale reformării UE, aşa cum au fost ele determinate în documentul menţionat anterior, au ca obiectiv final realizarea Uniunii Economice şi Monetare complete până cel mai târziu în anul 2025 (în sensul în care în momentul de faţă nu există o coordonare eficientă a politicilor economice, prin care să se asigure o funcţionare fără dificultăţi a Uniunii Economice şi Monetare).

Această Uniune completă constă în patru obiective, pe care statele care vor dori să adopte moneda unică în 2025 vor trebui să şi le asume: uniune economică (cele patru libertăţi funcţionale), uniunea financiară (incluzând Uniunea Bancară), uniunea fiscală (incluzând şi un mecanism de absorbţie a şocurilor în zona euro), uniunea politică.

Prima etapă (care trebuie să se încheie în iunie 2017) este una de adâncire a integrării la nivelul UE, prin utilizarea tuturor instrumentelor deja existente, astfel încât să se asigure creşterea competitivităţii economiilor statelor membre.

A doua etapă este una de construcţie instituţională la nivelul Uniunii Economice şi Monetare. Aceste instituţii vor da o obligativitate legală obţinerii şi menţinerii convergenţei prin intermediul unor repere stabilite de comun acord.

La finalul celei de a treia etape (cel mai târziu în 2025), Uniunea Economică şi Monetară ar trebui să aibă toate instituţiile şi instrumentele funcţionale, astfel încât să permită adoptarea monedei unice de către alte state ale UE care vor fi pregătite.

• Etapele reformării UE (2)

Prima etapă ne lasă la dispoziţie mai puţin de 24 de luni pentru a realiza următoarele patru obiective, aşa cum sunt incluse în documentul menţionat anterior. Atrag atenţia din nou că această etapă priveşte toate statele membre ale UE, nu numai pe cele din zona euro:

- Creşterea competitivităţii şi realizarea convergenţei structurale (rolul politicilor structurale este acela de a elimina barierele de pe pieţe şi de a doza politicile structurale comparativ cu politica fiscal-bugetară);

- Finalizarea Uniunii Financiare (este vorba aici în special de finalizarea Uniunii Bancare, chestiune asupra căreia autorităţile din România nu au făcut mari progrese. Chiar dacă numele indică responsabilitatea BNR în acest domeniu, realitatea este alta. Decizia de aderare la Uniunea Bancară aparţine Guvernului României, iar contribuţia plătită de România iniţial la Fondul Unic de Rezoluţie, componentă a UB, este plătită de bugetul României). Am exprimat de mai multe ori opinia că aderarea României la Uniunea Bancară este o prioritate, având în vedere structura capitalului din sistemul bancar de la noi şi că acest pas este posibil şi necesar chiar înainte de aderarea noastră la zona euro;

- Menţinerea unor politici fiscale responsabile la nivelul statelor membre ale zonei euro (chiar dacă celelalte state din UE nu sunt direct vizate de acest obiectiv, o astfel de ţintă este cu atât mai mult necesară pentru acestea, având în vedere că nu beneficiază de acelaşi nivel de protejare prin intermediul instrumentelor zonei euro);

- Creşterea responsabilităţii aleşilor şi a clasei politice în general.

Intenţia celor 5 preşedinţi este de a înfiinţa la nivelul fiecărui stat membru câte o Autoritate de Competitivitate. Mandatul acestei instituţii va consta în monitorizarea performanţei şi politicilor în domeniul competitivităţii şi elaborarea de recomandări care vor face parte din recomandările de ţară emise în cadrul Semestrului European (acord din care România face parte). Să ne amintim în acest context şi una din regulile de bază referitoare la competitivitate, şi anume evoluţia salariilor proporţional cu productivitatea, astfel încât să nu se creeze dezechilibre macroeconomice.

Reducerea "gap"-ului de competitivitate care ne desparte de ţările dezvoltate din UE pune în faţa României o prioritate şi o provocare dintre cele mai complexe. Demersul are legătură directă cu măsuri de implementare a unei guvernanţe economice efective şi eficiente, care să includă mult dorita guvernanţă bugetară. Ţara noastră are nevoie de o analiză urgentă a stării şi structurii economei naţionale, având printre altele ca ţel principal identificarea ramurilor şi zonelor care încă ne oferă sau ne pot oferi avantaj competitiv la nivel european şi international. Reformele structurale sunt chemate să dezvolte ramurile şi zonele economice cu potenţial de avantaj competitiv şi să creeze premizele apariţiei de noi structuri şi ramuri competitive. Politica industrială naţională trebuie să se bazeze pe inovaţie şi în acest sens sunt necesare măsuri şi decizii în următoarele direcţii:

- Crearea unor condiţii favorabile inovaţiei;

- Accesul IMM-urilor la finanţare;

- Investiţii mari în cercetare;

- Alocarea unor resurse importante investiţiilor productive. În acest context consider că este de mare importanţă crearea unor condiţii de conlucrare inovativă între firme, centre de cercetare şi universităţi;

- Deschiderea de pieţe noi şi redeschiderea unor pieţe tradiţionale pentru produsele româneşti.

BNR porneşte de la convingerea că sprijinirea mediului de afaceri, incluziunea financiară, progresul şi inovaţia sunt laturi ale obiectivului său principal şi anume asigurarea stabilităţii financiare. Realizarea acestor deziderate face parte din responsabilitatea socială corporativă, din poziţia de instituţie publică de interes naţional a băncii centrale. Asemenea direcţii de acţiune îşi au suportul în proiectul naţional de educaţie financiară şi în parteneriatul băncii centrale cu mediile academic şi de afaceri din România. BNR înţelege această misiune naţională a sa ca o investiţie cu efecte pe termen lung. Însă această componentă a activităţii BNR trebuie să fie precedată, acompaniată şi potenţată de o implicare efectivă şi eficientă a statului şi guvernului, care să includă alocarea de fonduri importante pentru investiţii productive, pentru cercetare şi inovaţie. Aici, desigur, îşi are locul şi parteneriatul inovativ între BNR, universităţi, centre de cercetare, mediul de afaceri (poate embrionul consultativ al viitorului Comitet Naţional al Competitivităţii?). Aşa vom realiza "închiderea" pe toate laturile a Triunghiului parteneriatului eficient, cum îmi place să îl numesc şi anume:

- BNR - universităţi, mediul academic;

- BNR - mediul de afaceri;

- Universităţi, mediul academic - mediul de afaceri.

• Etapele reformării UE (3)

România ar trebui să fie pregătită pentru demararea procesului de aderare la moneda unică cel mai târziu în 2022, pentru că are nevoie de cel puţin 30 de luni pentru tranziţie. Bazez acest calcul pe trei ipoteze:

- România nu aderă înainte de 2022 la zona euro;

- Zona euro nu modifică din punct de vedere instituţional etapele de aderare;

- Etapa a treia a reformării UE se finalizează în 2025.

Pregătirea României pentru aderarea la zona euro a suferit amânări legate atât de incapacitatea noastră de a iniţia si administra acest proiect, cât şi de modificările (implicite) din cadrul zonei euro.

Pregătirea pentru aderarea la euro gravitează în jurul realizării convergenţei structurale. Aşa cum am arătat mai sus, acesta este şi obiectivul primei etape de reformare a UE.

Factorii decizionali şi Elitele din ţara noastră nu mai au prea multe posibilităţi de evitare a demarării proiectului de reformare structurală. Pericolul este ca în anul 2025 România să nu fie considerată pregătită pentru "noua zonă euro" şi să rămână periferică şi izolată de ajutorul economic, în cazul unor evenimente economice adverse la nivel regional sau global.

• Contextul macroeconomic internaţional

Reformele structurale în România sunt obiectiv necesare chiar şi fără să se producă acest proces la nivelul UE.

Evoluţiile la nivel internaţional impun această transformare. Una dintre ele se referă la divergenţa dintre ratele dobânzilor de politică monetară dintre SUA şi zona euro.

Aşa cum arătam, există o mare probabilitate ca, începând cu luna septembrie 2015, FED (banca centrală a SUA) să intre într-un ciclu de creştere a ratei dobânzii de politică monetară. În acelaşi timp, rata dobânzii de politică monetară în zona euro va fi menţinută la minimul istoric de 0,5% şi mai mult, BCE (banca centrală a zonei euro) va continua să pompeze lichiditate în sistem.

Un prim efect al acestei evoluţii divergente va fi creşterea valorii dolarului american faţă de celelalte valute. În plus, primele valute care vor fi "abandonate" în favoarea investiţiei în dolari vor fi acelea din zonele emergente (au risc mai mare, chiar dacă oferă randamente mai bune). Astfel, interesul pe care l-au arătat investitorii până acum pentru leu şi titlurile denominate în lei ar putea să scadă. Pieţele internaţionale dau continuu semnale că sunt fluide şi neliniştite.

Un al doilea efect al creşterii ratei dobânzii în SUA va fi scumpirea creditului la nivel global (având în vedere că dolarul încă este cea mai importantă monedă pentru tranzacţii). Aceasta înseamnă că refinanţarea datoriei publice va deveni mai scumpă, iar statele care au nevoie de fonduri pentru finanţarea proiectelor de investiţii (este cazul României) vor avea mai puţin spaţiu fiscal pentru alte cheltuieli.

• Finanţarea în noul ciclu economic

Am folosit de mai multe ori conferinţele şi dezbaterile din cadrul "Academica BNR" pentru a atrage atenţia asupra modificărilor la nivelul modelului de banking, cât şi a evoluţiei tipologiei finanţării în viitor.

Subliniez încă o dată faptul că sectorul bancar nu va mai fi principala sursă de fonduri pentru companii în acest ciclu economic. Avem nevoie să dezvoltăm alternative atât pentru finanţarea pe termen lung, cât şi pentru termenul mediu şi scurt. Pentru termenul scurt este posibil ca băncile să dispară în totalitate dintre cei care pot oferi fonduri.

Ceea ce este esenţial pentru o economie ca aceea a României este faptul că are un potenţial de finanţare neexploatat în cazul pieţei de capital. La nivelul UE se avansează destul de rapid proiectul Uniunii Pieţelor de Capital. Îmi permit să atrag din nou atenţia că acest proiect este urgent, pentru că face parte din Prima etapă de reformare a UE. În plus, România este subdezvoltată în acest domeniu, care poate genera printre altele finanţarea şi îmbunătăţirea mai rapidă a guvernanţei în întreprinderile de stat. Trebuie să ţinem seama şi de caracteristica acestei perioade în ceea ce priveşte concentrarea sistemului bancar românesc (dominat de grupuri bancare din Zona Euro şi din Europa Centrala şi de Est) pe atragerea de resurse de pe piaţa internă (atât lei, cât şi valută), băncile mamă retrăgând o mare parte din finanţările oferite anterior subsidiarelor şi sucursalelor din România (deleveraging). Cum sunt folosite asemenea resurse financiare interne (limitate) ar trebui sa fie un subiect de interes naţional, acompaniat de implicarea mai activă a instituţiilor având capital autohton cu soluţii şi instrumente competitive, care să le aducă şi în poziţia de "market makers" (şi aici am pierdut şi continuăm să neglijăm un imens câmp de oportunităţi).

O altă chestiune asupra căreia am mai insistat este finanţarea IMM-urilor. Chiar dacă băncile nu vor mai fi principala sursă de fonduri pentru afacerile acestora, România va trebui să facă deja paşi pentru a reglementa domeniul "shadow banking" (adică acele alternative pentru nevoi mici de finanţare), astfel încât să reuşească să protejeze micii investitori. Dacă analizăm priorităţile guvernelor din Zona Euro şi ale BCE putem identifica la loc de frunte găsirea celor mai bune căi şi soluţii pentru finanţarea IMM-urilor, zona de la care se aşteaptă o influenţă semnificativă asupra creşterii economice şi creării de noi locuri de muncă, asupra creşterii competitivităţii zonei şi utilizării efective şi eficiente a resurselor (este necesară o comparaţie între definirea unui IMM în zona Euro şi cea din România, în special limitele în care se încadrează cifra anuală de afaceri).

• Concluzii

Am încercat să fac o scurtă trecere în revistă a urgenţelor pe care România, ca societate, ar trebui să le aibă în viitorul apropiat.

Falsa opinie că nu avem un proiect de ţară ar trebui combătută cu faptul că avem un proiect neterminat (integrarea în UE, la care ne-am angajat încă din 1990) şi putem contura încă în timp util un calendar clar şi strâns de reforme.

Singurul lucru pe care îl avem de făcut noi, mediul decizional naţional şi elita societăţii, este să hotărâm care sunt resursele pe care le angrenăm în acest proiect (adică să îi identificăm pe cei care vor să participe la acest proiect) şi să prioritizăm şi să ne asumăm sarcini (să fim transparenţi şi conştienţi cu privire la cine este responsabil pentru decizii şi rezultate).

Am convingerea că suntem capabili să dăm curs cu responsabilitate la întrebarea-apel lansată astăzi.