Casa Albă insistă că deblocarea unor fonduri iraniene nu este o ''răscumpărare'' pentru deţinuţi americani

T.B.
Internaţional / 14 septembrie 2023

Casa Albă insistă că deblocarea unor fonduri iraniene nu este o ''răscumpărare'' pentru deţinuţi americani

Casa Albă a respins miercuri ideea că Statele Unite ar fi plătit o "răscumpărare" prin deblocarea unor fonduri iraniene în valoare de şase miliarde de dolari, în schimbul eliberării a cinci deţinuţi americani din Iran, transmite AFP, relatează agerpres.ro.

"Nu este sub nicio formă o plată. Nu este o răscumpărare", a declarat presei John Kirby, purtător de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate al SUA.

El a insistat că nu este vorba de un "cec în alb" oferit Iranului, iar utilizarea fondurilor respective se va face "sub strictă supraveghere", exclusiv "în scopuri umanitare". "Beneficiarul acestor fonduri va fi poporul iranian, nu regimul" de la Teheran.

Preşedinţia de la Washington încearcă să pună capăt polemicilor după ce a confirmat luni că a autorizat transferul a şase miliarde de dolari blocate în Coreea de Sud, în cadrul unui acord încheiat luna trecută pentru un schimb de prizonieri între SUA şi Iran.

Conform înţelegerii, partea americană trebuie să elibereze la rândul său cinci deţinuţi iranieni.

Opoziţia republicană cu care se confruntă preşedintele democrat Joe Biden a acuzat că s-a plătit o "răscumpărare" Iranului, deşi este vorba de un stat considerat oficial de SUA ca susţinător al terorismului.

Conducerea de la Teheran a susţinut că poate utiliza fondurile respective cum doreşte, nu doar pentru achiziţia de medicamente şi hrană.

Banii sunt în curs de transfer către conturi bancare din Qatar, prin intermediul unor bănci europene, a arătat marţi Departamentul de Stat american.

Kirby a afirmat că "aducerea acasă a unor americani necesită luarea unor decizii, de multe ori luarea unor decizii foarte dificile", însă a subliniat că sancţiunile SUA împotriva Iranului nu au fost relaxate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb