Cât de aproape este furtuna perfectă pentru băncile europene?

Dinamica haotică de pe piaţa petrolului, pe fondul unei prăbuşiri fără precedent a cererii, a captat atenţia publicului în ultimele săptămâni şi a "împiedicat" îndreptarea, măcar parţială, a atenţiei către evoluţiile din sectorul bancar.

Într-un fel este bine că atenţia este "distrasă" de la ceea ce se întâmplă în sectorul bancar, în special cel european, deoarece astfel ar putea apărea mai multe şanse de îndreptare a lucrurilor, care să prevină declanşarea furtunii perfecte.

Mai este, însă, posibil acest lucru, având în vedere gravele probleme de la nivelul sistemului financiar european, dar mai ales de la nivelul "băncilor sale fragile", după cum le caracterizează un articol recent din Wall Street Journal?

Aici se arată că asistăm la o creştere semnificativă a costurilor de finanţare, pe fondul reducerii ratingurilor unor bănci importante, cum este Commerzbank, în condiţiile în care "autorităţile sunt îngrijorate de băncile slăbite din flancul sudic al zonei euro, dar şi din Germania".

Un indicator important al riscului din sistemul bancar, spread-ul dintre dobânda Euribor la 3 luni şi rata OIS la o săptămână (n.a. Overnight Index Swap), a crescut accelerat în ultimele zile şi a ajuns aproape de 0,3 puncte procentuale (vezi graficul 1).

"Magnitudinea şocului, combinată cu faptul că restructurarea sistemului bancar european nu a fost finalizată, implică, aproape sigur, necesitatea susţinerii financiare de către autorităţi", a declarat Nicolas Veron, asociat al Institutului Bruegel, pentru WSJ.

Pe fondul presiunilor extraordinare de creştere a creditelor neperformante, care urmare a închiderii economiilor pe fondul extinderii epidemiei de coronavirus, autorităţile europene au reluat negocierile pentru crearea unei "bănci rele" la iniţiativa Băncii Centrale Europene, conform unui articol din Financial Times.

Cotidianul financiar scrie că volumul cumulat al creditelor neperformante la nivelul primelor 121 de bănci din zona euro s-a redus cu aproape 50% în ultimii 4 ani, până la circa 506 miliarde de euro, în condiţiile în care rata creditelor neperformante s-a menţinut peste 6% în Grecia, Cipru, Portugalia şi Italia.

Dar cum rămâne cu aplicarea cadrului european de bail-in înainte de utilizarea fondurilor publice pentru salvarea băncilor? Probabil că a fost doar un exerciţiu de relaţii publice şi se vor găsi explicaţii "pertinente" pentru ignorarea acestuia, cel puţin în cazul băncilor de importanţă sistemică.

Tot FT aduce în atenţie o altă evoluţie care poate avea implicaţii deosebit de negative pentru piaţa europeană a creditului: retragerea băncilor americane.

Cota comună de piaţă a celor mai mari cinci bănci americane de pe piaţa creditelor sindicalizate din Germania a scăzut cu o rată anuală de peste 30% în T1 2020, până la 14,6%, conform datelor de la Refinitiv, preluate de FT.

Şi pe piaţa americană s-a observat o creştere puternică a unui indicator al riscului de credit, respectiv rata TED (Treasury-EuroDollar rate), calculată ca diferenţă între rata Libor USD la 3 luni şi randamentul certificatelor de trezorerie americane cu maturitatea la 3 luni (vezi graficul 2).

Rata TED a ajuns la 1,42 puncte procentuale la sfârşitul lunii trecute, cel mai ridicat nivel din ultimii 11 ani, în ciuda măsurilor fără precedent adoptate de Federal Reserve.

Jonathan Mcmillan, autorul cărţii "The end of banking", a avertizat recent pe blogul său că urmează o criză bancară în Europa, în ciuda asigurărilor oferite oficialii guvernamentali sau reprezentanţii instituţiilor de supraveghere şi a programelor de lichiditate ale BCE.

În opinia lui Mcmillan, "lichiditatea oferită de băncile centrale nu poate preveni o criză bancară pe termen lung", deoarece "chiar dacă nu te poţi deshidrata când înoţi într-un lac, te poţi îneca dacă nu-ţi poţi ţine capul deasupra apei".

Iar capacitatea de a rămâne deasupra apei este reflectată cel mai bine nu de rata adecvării capitalului, supraevaluată de cele mai multe ori prin utilizarea "ingenioasă" a ponderilor de risc, ci de gradul de leverage, care trebuie să aibă o valoare minimă de 3%, conform cerinţelor din acordul Basel III. Gradul de leverage este determinat ca raport între capitalul de rang I şi activele totale ale băncii, fără a fi luate în considerare ponderile de risc.

Pentru o bancă al cărei grad de leverage este de 3%, scăderea valorii activelor cu 3% înseamnă evaporarea completă a capitalului.

Pentru băncile de importanţă sistemică, gradul minim de leverage este 3,75%, iar băncile europene de importanţă sistemică nu se află prea departe de acest prag. De exemplu, o scădere a valorii activelor Deutsche Bank cu doar 1% înseamnă recapitalizare sau bailout, după cum scrie Mcmillan, în condiţiile în care banca a terminat anul trecut cu un grad de leverage de 4,2%.

Autorul mai aminteşte că scenariile ultimului test de stres realizat de European Banking Authority în 2018 sunt departe de situaţia actuală, marcată de "prăbuşiri bursiere, creşteri rapide ale randamentelor pentru obligaţiunile guvernamentale, volatilitate fără precedent şi o prăbuşire fără precedent a preţului petrolului".

Volatilitatea fără precedent a condus deja la înregistrarea unor pierderi de ordinul sutelor de milioane de euro pentru două mari bănci din Franţa, BNP Paribas şi Societe Generale, conform unor ştiri recente de la Bloomberg.

Pe marginea acestora, Zerohedge a scris că "trei lucruri sunt garantate: moartea, taxele şi pierderile înregistrate de băncile franceze când creşte volatilitatea".

Pentru Jonathan Mcmillan nu există motive de încredere în "tăria celor mai mari bănci din zona euro", deoarece "au operat pe fondul unei capitalizări foarte reduse şi înainte de declanşarea epidemiei", iar acum "nu există motive să credem că vor rezista acestui şoc".

"Toate datele pe care le-am utilizat sunt publice şi nu sunt necesare ipoteze suplimentare pentru a prognoza o criză bancară europeană", arată Mcmillan în concluziile analizei sale şi subliniază că "trebuie să ne pregătim de pe acum", mai ales în condiţiile în care "dorinţele deşarte ale autorităţilor nu reprezintă strategii de acţiune".

Din păcate, chiar şi cei care au învăţat lecţiile crizei financiare începute în urmă cu peste un deceniu trebuie să ţină seama că acum este altfel, adică mult mai grav, iar măsurile luate de autorităţi sub impulsul disperării vor depăşi, probabil, limite de neconceput.