Cătălin Drulă reproşează coaliţiei blocarea abrogării pensiilor speciale

G.D.
Politică / 23 noiembrie 2022

Cătălin Drulă reproşează coaliţiei blocarea abrogării pensiilor speciale

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, a criticat coaliţia de guvernare pentru faptul că "blochează" proiectele privind abrogarea pensiilor speciale ale parlamentarilor şi primarilor, în condiţiile în care creşterile anunţate pentru populaţie nu acoperă inflaţia, conform Agerpres.

"Este de un tupeu nemărginit, după ce luni de zile s-au jucat bambilici cu cifre privind creşterea pensiilor, până la urmă au anunţat o cifră care este sub rata inflaţiei. Deci, practic, pensiile au scăzut anul acesta. Şi în acelaşi timp se pregătesc la 1 ianuarie să introducă zeci de mii de noi pensii speciale în plată. Mă refer la pensiile primarilor, care au fost amânate de două - trei ori până acum şi la 1 ianuarie intră în vigoare. USR are proiect de abrogare definitivă a acestor pensii, înainte să intre în vigoare. Este blocat de această coaliţie la Senat", a arătat Drulă, într-o declaraţie susţinută la Palatul Parlamentului.

Potrivit acestuia, în cazul în care vor intra în vigoare, pensiile speciale ale primarilor vor totaliza un miliard de lei. El a menţionat că proiectul USR privind pensiile speciale ale Parlamentarilor este "blocat" la Biroul Permanent reunit şi a adăugat că acest lucru reprezintă un "abuz".

"Nici măcar nu a fost trimis la comisii proiectul USR de eliminare a pensiilor parlamentarilor. Ştiţi că s-a mai făcut o dată, e o tehnicalitate. CCR l-a întors, pentru că s-a dezbătut prea rapid. De data asta este totul aşezat, numai că această coaliţie vrea să păstreze şi pensiile pentru parlamentari. Aceste pensii vin căte 3.000, câte 6.000, câte 9.000 de lei peste pensia obişnuită pe care o are un parlamentar, ca orice cetăţean. La fel şi la primari. Ei au deja o pensie, iar peste, primari, viceprimari, toată clientela de partid a PSD şi PNL, să mai primească încă un rând de pensii speciale. Estimarea este că vor merge către un miliard de lei aceste noi pensii speciale, bani care puteau fi daţi românilor", a spus Drulă.

În opinia lui Drulă, Marcel Ciolacu nu ar dori abrogarea pensiilor speciale ale parlamentarilor, deoarece i-ar fi "frică" de colegii săi.

"Aici e totuşi Parlamentul, e un organ suveran, suprem de legiferare. Dacă el este luat pe persoană fizică de domnul Ciolacu, putem să punem presiune, să îi batem obrazul în faţa României că ţine programul de eliminare a pensiilor parlamentarilor blocat. Deci, domnul Ciolacu vrea pensii pentru parlamentari. La vrăjeală, în faţa camerelor, spune că dumnealui şi-a dat demisia cu o zi înainte. Haideţi, domnule Ciolacu, că merge rapid prin Parlament. Avem colaborarea tuturor grupurilor, dacă vreţi, şi o facem. Nu o face pentru că îi e frică de parlamentari, cărora vrea să le acorde aceste pensii speciale", a afirmat Drulă.

El a mai precizat că reprezentanţii USR au depus solicitări scrise şi au avut inclusiv discuţii informale, pentru a susţine introducerea pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor a proiectului privind pensiile speciale ale parlamentarilor.

"Este o ruşine ceea ce face domnul Ciolacu, faptul că blochează discutarea eliminării pensiilor parlamentarilor. Asta este combinaţia de Buzău. Ştiţi, ne facem că îl ţinem în sertar. S-a obişnuit această coaliţie să funcţioneze aşa. La fel şi pe primari. Joacă ţonţoroiul cu o prorogare: câte un an, câte un an. Se aşteaptă momentul favorabil în care să intre în vigoare. Iată, momentul, pare că este peste o lună. În ce lume normală, când inflaţia este 15%, când cresc preţurile la energie, când pensionarilor le-au scăzut în mod real pensiile, e ok să bagi zeci de mii de noi pensii speciale în plată?", a întrebat Drulă.

Cătălin Drulă a reiterat că limita prevăzută în PNRR, de 9,4% din PIB pentru pensii, ar permite o creştere mai mare decât cea anunţată.

"Tot repetă această minciună gogonată, cu limita din PNRR. Cu tot cu creşterea de 12% sunt mult sub acea limită din PIB prevăzută în PNRR. Punctul la pensie l-au crescut la 1.785 de lei, nici măcar nu şi-au respectat promisiunea electorală de 1.875 de lei, iar după calculele noastre puteau să meargă până la 2.000 de lei şi rămâneau în anvelopa prevăzută în PNRR", a spus el.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb