Preşedintele USR, Cătălin Drulă, a declarat astăzi, într-o conferinţă de presă Băile Felix, că reprezentanţii actualei guvernări "pun gaz pe focul inflaţiei" şi "se bucură de scumpiri" pentru că astfel "se încasează taxe mai mari la buget", informează Agerpres.
El a adăugat că se poate vorbi de un "guvern al nesimţirii care se lăfăie pe banii românilor" şi că USR este "ferm împotriva" politicilor inflaţioniste şi că "prioritatea zero" când va ajunge la guvernare va fi "oprirea scumpirilor".
"Cum vom ajunge la guvernare, asta va fi prioritatea zero: oprirea scumpirilor, stabilizarea preţurilor şi a valorii unui leu. Lupta noastră pentru 2024 este să scăpăm România de PSD şi PNL. Scumpiri, creşteri de preţuri, creşteri de rate, taxe şi impozite mai mari, asta livrează acest guvern. Vreau să vă spun că o fac intenţionat. Guvernul pesedisto-iohanist se bucură de scumpiri. Este un fapt, că prin aceste scumpiri se încasează taxe mai mari la buget, se finanţează această clientelă grasă de partid. Iar politicile guvernului actual sunt făcute tocmai ca preţurile să continue să crească, se pune gaz pe focul inflaţiei, altfel nu s-ar putea închide bugetul şi se finanţează această guvernare coruptă din scumpiri", a afirmat Cătălin Drulă.
Liderul USR participă vineri şi sâmbătă la o întrunire naţională a USR găzduită de filiala Bihor a formaţiunii, în care se va discuta despre pregătirea anului electoral 2024. La întâlnire participă membrii Biroului naţional al formaţiunii, precum şi toţi preşedinţii filialelor din toată ţara, din diaspora şi Bucureşti.
"Scopul acestei reuniuni este să ne stabilim ţintele pentru anul 2023, planul de acţiune politică şi să pregătim alegerile din super anul electoral 2024. Anul 2024 este o oportunitate uriaşă pentru români. Patru rânduri de alegeri într-un singur an, este pentru prima dată după 1989 când avem toate alegerile într-un singur an. Avem europarlamentare, în luna mai, după care în toamnă, alegerile pentru primari, alegerile pentru Parlamentul României şi alegerile pentru preşedintele României. 2024 este şansa românilor de a scăpa de pesedismul iohannist. Pentru că ceea ce trăim în prezent este regimul pesedisto-iohannist; între aceste entităţi - PSD, PNL şi preşedintele statului, Klaus Iohanis - nu este nicio diferenţă. Sunt toţi o apă şi-un pământ şi şi-au dat mâna în acest regim corupt ale cărui consecinţe le trăim zi de zi", a declarat Cătălin Drulă.
El s-a referit şi la subiectul acuzaţiilor de plagiat cu privire la teza de doctorat a ministrului Lucian Bode.
"Klaus Iohannis, în afară că şi-a construit o carieră minţind românii că este antipesedist - el este cel mai pur pesedist! - a mai spus acum câţiva ani că, dacă măcar eşti acuzat de plagiat, ca politician, trebuie imediat să îţi dai demisia şi să ieşi în afara clasei politice. Iată că avem un guvern plin de hoţi, de plagiatori dovediţi şi care nu îşi dau demisia. Că vorbim de ministrul de Interne Lucian Bode, de premierul Ciucă căruia i se fac tot felul de favoruri. Chiar azi avem o ştire că Ministerul Educaţiei a depus recurs în dosarul în care se judecă suspendarea analizei tezei lui Ciucă în afara termenului. Ceea ce este evident o mână de ajutor intenţionată. Nu este aşa ceva într-o instituţie publică. Termenele sunt calculate de cei de la juridic şi întotdeauna se depune în termen. Aici este o intenţie de a-l scăpa de consecinţele unor fapte pe premierul Ciucă", a mai susţinut liderul USR.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 28.01.2023, 01:02)
Care gaz istetule...avem noi gaz:-)?
2. Moderatia discurslui preelectoral e cheia succesul
(mesaj trimis de Liberal în data de 28.01.2023, 06:31)
Sigur ca e un discurs intern de partid, dar trebuie moderatie in public pt a lasa portita deschisa pt o eventuala colaborare post electorala. Ca altfel USR ramane singur pe baricada echitatii si justitiei, ca AUR sunt numai oportunistii creati sa scoata dreapta din peisajul politic. Succes si moderatie!
2.1. Userist (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 28.01.2023, 07:49)
Discursul preelectoral trebuie să fie radical, (altfel nu prea ești auzit ), guvernarea trebuie să fie moderată!!
Fără liberali!! Fără pesedisti de mâna a doua!!!
Cu Rareș Bogdan, Iohannis, Raluca Turcan, Gorghiu n-ai ce discuta!