Câte "ruine" bancare europene sunt necesare pentru recunoaşterea deschisă a problemei?

Primul pas pentru rezolvarea unei probleme îl reprezintă, de obicei, recunoaşterea faptului că există o problemă. Nu şi în Uniunea Europeană sau zona euro. Aici problemele sunt rezolvate prin negarea existenţei lor.

În aceste condiţii, nu este de mirare că asistăm la un "spectacol" tot mai bizar în teatrul absurdului cunoscut şi sub numele de Uniunea Europeană.

Nota în care îşi rostesc replicile actorii politici depăşeşte tot mai frecvent graniţa suprarealismului, iar declaraţiile unor comisari europeni pare să arate că disperarea le-a luat minţile.

Este adevărat că în fişa postului ar putea fi inclusă obligaţia de a prezenta situaţia zonei euro în cele mai luminoase culori, dar, după atâţia ani de criză, parcă a venit momentul şi pentru o minimă ancorare în meandrele concretului.

După un sfârşit de săptămână marcat de incertitudinea extremă cu privire la situaţia băncii italiene Monte dei Paschi (BMPS), Pierre Moscovici, comisarul european pentru afaceri economice şi financiare, a venit cu o declaraţie stupefiantă.

"Nu există şi nu va exista o criză bancară în Italia şi nu va exista o criză financiară în Europa care să vină din Italia", a subliniat Moscovici într-un interviu pentru postul de radio France Info, conform unei ştiri Reuters. De asemenea, comisarul european a mai precizat că "avem capacitatea să controlăm situaţia, atât la nivelul Italiei cât şi la nivel european".

Un pic mai departe către Est, situaţia se vede altfel. În cadrul unei conferinţe de la Viena, Ewald Nowotny, guvernatorul Băncii Austriei şi membru al Consiliului Guvernatorilor BCE, a declarat că "Italia are şi probleme structurale, nu doar bancare", după cum scrie Bloomberg.

Opinia sa a fost completată recent şi de Vitor Constancio, vicepreşedintele BCE. "Avem nevoie şi de implicarea altor politici pentru susţinerea sectorului bancar", a declarat Constancio, conform unei ştiri de pe site-ul ForexLive, deoarece "economia mondială se confruntă cu un mare grad de incertitudine".

Oare cum privesc persoanele implicate în "salvarea" băncii Monte dei Paschi declaraţia lui Moscovici? Printr-un râs isteric?

Şi care ar fi celelalte politici prin care guvernele să susţină sistemul bancar? Nu ar fi mai simplu să se adopte o ordonanţă de urgenţă la nivel european, prin care cetăţenii sunt obligaţi să facă muncă patriotică cel puţin cinci zile pe săptămână, până la repararea completă a bilanţurilor bancare?

Odată cu demisia lui Matteo Renzi, BMPS a redeschis oferta de conversie a obligaţiunilor în acţiuni, sperând să obţină şi celelalte 4 miliarde de euro, astfel încât să ajungă la ţinta de 5 miliarde prevăzută în planul de recapitalizare.

Într-o ştire de pe site-ul MarketWatch se precizează că oferta de conversie a obligaţiunilor subordonate în acţiuni ar fi o cale de obţinere a "capitalului privat nou".

Din păcate nu este deloc aşa. Probabil că o mare parte a obligaţiunile subordonate supuse conversiei erau deja incluse într-o categorie a capitalului recunoscută de Acordul Basel III, iar o reclasificare în pasivul bilanţier nu face decât să faciliteze aplicarea unui bail-in.

În plus, toate informaţiile din ultima perioadă referitoare la Monte dei Paschi au ignorat procesul de securitizare şi "plasare" a portofoliului de credite neperformante, a cărui valoare nominală este de circa 28 de miliarde de euro. Tocmai din această cauză, capitalul cu adevărat nou, cel obţinut printr-o emisiune de acţiuni, refuză implicarea.

Cât trebuie şters din "valoarea" contabilă a creditelor neperformante, înainte ca investitorii privaţi să cumpere titlurile securitizate? Această mare necunoscută l-a determinat, probabil, pe un director al companiei de investiţii BlackRock, care administrează fonduri cu o valoare totală de circa 5 trilioane de dolari, să declare la CNBC că "o soluţie privată pentru BMPS este tot mai puţin probabilă, iar băncile italiene reprezintă principalul motiv pentru care investitorii evită Europa".

Wall Street Journal scrie că un bail-out guvernamental este puţin probabil înainte de sfârşitul acestei săptămâni, însă intervenţia statului este aproape certă până la sfârşitul anului, mai ales că varianta a fost acceptată şi de Jens Weidmann, preşedintele Bundesbank.

Oficialii italieni au încercat să obţină o prelungire a termenului de aplicare a planului de salvare de la BCE, însă au fost refuzaţi. Decizia Băncii Centrale Europene "provoacă furie în Italia", scria la sfârşitul săptămânii trecute Ambrose Evans-Pritchard în The Telegraph. "La Frankfurt nimeni nu răspunde la telefon, de parcă Italia ar fi o entitate ostilă", se preciza într-un articol din Corriere della Sera.

Zvonurile privind o posibilă naţionalizare au condus la o volatilitate majoră a acţiunilor BMPS la Milano (vezi grafic).

Apele s-au mai liniştit în ultimele zile (n.a. cotaţia de circa 20 de euro pe acţiune este rezultatul comasării a 100 de acţiuni vechi într-una nouă la sfârşitul lunii trecute), pe fondul formării unui nou guvern, condus de Paolo Gentiloni, unde au rămas mai mulţi miniştri din cabinetul anterior, inclusiv ministrul de finanţe Pier Carlo Padoan.

"Viitorul băncii este foarte incert, însă este puţin probabil ca aceasta să dispară", scrie Frances Coppola în revista Forbes. Unul dintre motive ar fi "importanţa simbolică în calitate de cea mai veche bancă din lume", iar, în aceste condiţii, "nu dispariţia, ci naţionalizarea este cea mai probabilă opţiune pentru viitorul băncii".

Dar nu reprezintă naţionalizarea BMPS tocmai o recunoaştere tacită a eşecului programelor europene de "soluţionare" a crizelor bancare?

Oare când va fi recunoscută deschis şi adevărata problemă, astfel încât să poată fi pornită reconstrucţia sustenabilă?