Cum a convertit Casa Unirea sprijinul agricultorilor autohtoni în contrariul său
George MarinescuZiarul BURSA #Politică / 15 octombrie
George MarinescuZiarul BURSA #Politică / 15 octombrie
George MarinescuZiarul BURSA #Politică / 9 octombrie
S.B.Miscellanea / 14 septembrie
George MarinescuZiarul BURSA #Internaţional / 11 septembrie
F.D.Miscellanea / 23 august
George MarinescuZiarul BURSA #Politică / 12 iunie
S.B.Politică / 11 iunie
Primarul Sectorului 2 Radu Mihaiu a anunţat că o să depună plângere penală împotriva Biroului Electoral Sector 2 pentru abuz în serviciu şi instigare la fals în acte publice, informează news.ro.
S.B.Politică / 9 iunie
Un număr de 722 de sesizări privind posibile încălcări ale legii în ceea ce priveşte procesul electoral au fost primite, duminică, până la ora 17.00, au anunţat reprezentaţii Ministerului de Interne, informează news.ro.
F.D.Miscellanea / 27 mai
Radu Mazăre, fostul primar al oraşului Constanţa, va fi eliberat din închisoare, după ce Tribunalul Ilfov i-a admis, luni, cererea de liberare condiţionată. Decizia este definitivă, relatează Digi24.ro.
S.B.Politică / 29 aprilie
Alina Gorghiu a anunţat că instanţa din Malta a decis, luni, arestarea preventivă a fugarului Prinţul Paul Phillipe al României, până pe data de 9 mai, informează news.ro.
S.B.Politică / 22 aprilie
Fostul primar al Constanţei Radu Mazăre a contestat decizia Judecătoriei Sectorului 4 de respingere a liberării condiţionate, informează news.ro.
R.S.Companii / 12 aprilie
Consiliul de Administraţie al Electromontaj Carpaţi SA Sibiu a solicitat iniţierea procedurii de insolvenţă, deşi situaţia financiară a societăţii nu impune o astfel de soluţie, conform unui comunicat transmis redacţiei.
T.B.Politică / 22 martie
Edilul Sectorului 3, Robert Negoiţă, a mers, vineri, la Parchetul General pentru a depune o plângere penală împotriva primarului Capitalei, Nicuşor Dan, pe care îl acuză de abuz în serviciu, potrivit agerpres.
Companii / 20 martie
Actualizare - Ovidiu Demetrescu, OCD Capital & Resource: "2025 - anul în care va veni nota de plată"
George MarinescuZiarul BURSA #Politică / 29 februarie
George MarinescuZiarul BURSA #Politică / 27 februarie
A.V.Ziarul BURSA #Internaţional / 26 februarie
• 23 februarie 2022
S.B.Politică / 18 februarie
Preşedintele Forţa Dreptei, Ludovic Orban, a susţinut, duminică, la Alba Iulia, că România este guvernată prost şi că merge într-o direcţie greşită, informează news.ro.
George MarinescuZiarul BURSA #Macroeconomie / 7 februarie
A.V.Ziarul BURSA #Macroeconomie / 7 februarie
• 5 ianuarie
F.D.Miscellanea / 2 februarie
ANAF vrea să vândă prin licitaţie, pe 6 martie, terenuri aparţinând Elenei Udrea pentru care vrea să obţină peste 2,2 milioane lei, suma fiind fără TVA, relatează HotNews.ro.
Ana FeleaMiscellanea / 2 februarie
Gheorghe Micleru, primarul comunei Gura Teghii, urmărit penal pentru mai multe fapte, scapă de arestul preventiv, dar rămâne în arest la domiciliu.
Sonia Voinescu, D&B David şi BaiasCompanii / 29 ianuarie
Octavian Dan
Cornel Codiţă
Dan Nicolaie
A.V.
Andrei Iacomi
O.D.
Euro | 4.9724 |
Dolar SUA | 4.5865 |
Franc elveţian | 5.2949 |
Liră sterlină | 5.9815 |
Gram de aur | 399.9201 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A.I. - 18 octombrie
Piaţa de Capital /A.V. - 18 octombrie
Piaţa de Capital /A.I. - 15 octombrie
Piaţa de Capital /A.V. - 15 octombrie
Dan Nicolaie