Tribunalul Timiş a achitat astăzi foştii primari ai Timişoarei, Nicolae Robu şi Gheorghe Ciuhandu, alături de alţi oficiali, într-un dosar de abuz în serviciu legat de restituirea imobilelor conform Legii 112/1995, transmite news.ro. Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată în termen de 10 zile. Procesul a început în 2020 şi a avut mai multe amânări din cauza lipsei martorilor şi necesităţii readministrării probelor.
"Inculpaţii ar fi încheiat contracte de vânzare-cumpărare cu persoane care nu au avut calitatea de chiriaşi la data intrării în vigoare a Legii 112/1995 şi care, prin urmare, nu aveau nici un drept să dobândească respectivele imobile. Funcţionarii din cadrul primăriei Timişoara ar fi vândut în mod fraudulos imobilele persoanelor în cauză, la preturi modice stabilite în baza Legii 112/1995 şi HG 20/1996, deşi cunoşteau că respectivele dispoziţii nu mai erau aplicabile acelor persoane", spuneau procurorii DNA.
De asemenea, DNA a mai transmis la momentul trimiterii în judecată că, "în perioada septembrie 1996 - ianuarie 2014, cei nouă funcţionari publici din cadrul Primăriei municipiului Timişoara şi-ar fi încălcat atribuţiile legate de aplicarea Legii 112/1995 pentru a vinde, în mod nelegal, 207 de imobile ce aparţin fondului locativ de stat, unor persoane care nu ar fi avut nici un drept să le cumpere, cauzând un prejudiciu de 42.756.719 lei (9.514.392 euro) în dauna statului. În urma efectuării urmăririi penale, s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de abuz serviciu în legătură cu încheierea unui total de 207 contracte de vânzare-cumpărare, fiecare contract pentru câte unui imobil ce a făcut obiectul Legii nr. 112/1995".
Inculpaţii în acest dosar sunt: Nicuşor Miuţ, la data faptelor director al Regiei Autonome URBIS Timişoara, Administrarea Domeniului Public S.A. Timişoara şi Direcţiei Patrimoniu din cadrul primăriei mun. Timişoara (199 contracte); Gheorghe Ciuhandu, la data faptelor primar al municipiului Timişoara (61 de contracte); Ioan Cojocari, secretar al primăriei municipiului Timişoara şi coordonatorul nemijlocit al Serviciului Juridic Contencios din cadrul primăriei (61 contracte); Nicolae Robu, la data faptelor primar al municipiului Timişoara (2 contracte); Dan Diaconu, la data faptei viceprimar al municipiului Timişoara (un contract); Traian Stoia, la data faptei viceprimar al municipiului Timişoara (un contract); Martin Staia, la data faptelor director al Direcţiei Patrimoniu şi respectiv al Direcţiei Clădiri, Terenuri şi Dotări Diverse din cadrul municipiului Timişoara (2 contracte) Simona Vîrlea, la data faptei jurist al Primăriei municipiului Timişoara (un contract); Gabriela Iova, la data faptei jurist al Primăriei municipiului Timişoara (un contract)
Judecătorii Tribunalului Timiş au achitat pe toţi cei nouă acuzaţi de abuz în serviciu, dar au menţinut măsurile asiguratorii asupra unor imobile deţinute de aceştia. Sentinţa poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile.